Alegerile prezidenţiale în România. Concluzii

radu_moldovanu_fb_11. Rezultatul spectaculos al alegerilor. Nici un politolog, analist politic, ziarist, nici chiar Exit-pollurile prudente nu au reuşit să anticipeze un asemenea rezultat. Astfel, am asistat la o răsturnare spectaculoasă de situaţie în care Klaus Iohannis a reuşit să obţină după turul I peste 25% din voturi, un lucru uluitor, dacă luăm în calcul campania slabă între cele două tururi, dar şi prestaţia modestă în cele două confruntări televizate cu Victor Ponta. Concluzia ar fi că rezultatele alegerilor niciodată nu sunt predeterminate, scorul poate fi modificat chiar şi la o distanţă de câteva zile, poate chiar ore, în cazul în care se declanşează o puternică mişcare emoţională, un val colectiv de energie care poate inversa orice rezultat.

2. Rolul decisiv al diasporei. „Eroarea fatală” a lui Victor Ponta a fost proasta organizare a alegerilor în diasporă. Dispreţul slab mascat faţă de românii plecaţi peste hotare din partea unor fruntaşi PSD a declanşat o frustrare imensă. Cu atât mai mult, cu cât românii din diasporă au considerat că PSD-ul în mod intenţionat a făcut tot posibilul pentru a nu oferi posibilităţi de exercitare a dreptului de vot. Astfel, principalul factor declanşator a fost umilinţa pe care au suportat-o alegătorii din diasporă, ceea ce a determinat o mobilizare colosală.
Diaspora a avut un rol dublu: atât ca număr important de voturi, cât şi ca un factor care a mobilizat electoratul din România. După mai multe informaţii oferite de presa românească, alegătorii de peste hotare au exercitat o mare influenţă asupra românilor din ţară prin intermediul internetului, telefoanelor ca aceştia să iasă la vot împotriva lui Ponta.

3. Abuzurile Guvernului au mobilizat electoratul. Pomenile electorale, propaganda agresivă, atacurile la persoana lui Iohannis precum şi utilizarea masivă a resurselor administrative i-au determinat pe mulţi români să sancţioneze guvernarea. La acest aspect, s-a suprapus şi imaginea PSD-ului ca partid corupt şi imaginea lui Ponta ca „om al baronilor”, adică un politician controlat de maşinăria PSD. De asemenea, a existat şi teama că dacă va câştiga Ponta alegerile, atunci PSD-ul ia toată puterea în stat şi devine în mod cert partidul-stat.
4. Ura, ca factor de coagulare a maselor în procesul de vot. Gabriel Liiceanu scria în „Apel către lichele” referitor la Ceauşescu şi revoluţia română din 1989 următoarele: „Drumul nostru a început prin ură. Niciodată poporul român n-a fost mai unit în aceşti ultimi ani, prin raportarea sa la un singur personaj ”. Iată că la o distanţă de 25 de ani şi Victor Ponta a fost victima „trezirii” sentimentului de ură faţă de partidul-stat PSD, moştenitorul mai vechiului PDSR şi PCR. Acest sentiment a determinat apariţia unei emoţii colective legate de posibilitatea de schimbare.
Sentimentul urii a mai tranşat rezultatele alegerilor din România: în 1996 când Emil Constantinescu a reuşit să-l învingă pe atotputernicul Ion Iliescu la o diferenţă de 9% şi în 2004 când Traian Băsescu a reuşit să-l învingă pe Adrian Năstase la scor strâns, dar reuşind să recupereze 9 % între cele 2 tururi. Un alt caz mai recent de „vot agresiv” a fost referendumul pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu în iulie 2012, la care, pentru demiterea preşedintelui, au votat peste 7 milioane de alegători, cu 2 milioane mai mult decât cei care l-au ales preşedinte în 2009.
Totuşi, ar fi nedrept să nu spunem că a existat şi o puternică componentă de „vot pozitiv” duminică. Foarte mulţi români au investit sincer, electoral vorbind, în personalitatea lui Klaus Iohannis având ideea fixă a schimbării. Factorul entuziasmului s-a exprimat prin rata înaltă de participare la vot.
5. Votul tinerilor împotriva tânărului candidat Victor Ponta. Un alt aspect interesant este votul masiv al tinerilor împotriva celui care putea deveni cel mai tânăr preşedinte al României. Acest lucru poate avea câteva explicaţii: Ponta este perceput ca un arivist clasic, iar parcursul său fulminant trezea mai multe suspiciuni şi presupuneri precum că ar exista o „mână invizibilă” care l-ar promova de la o funcţie înaltă la alta. Astfel, ascensiunea rapidă a acestuia dădea de bănuit: de la un simplu procuror,apoi şeful Corpului de control al Primului Ministru Adrian Năstase la 30 de ani, carieră strălucită în partid – şeful tineretului social democrat, vicepreşedinte al PSD, apoi ministru; la 38 de ani devine liderul celui mai mare partid din România – PSD; la 40 de ani prim-ministru, iar la 42 de ani avea prima şansă de a deveni preşedintele României. La toate acestea, s-a mai adăugat şi istoria cu „ofiţerul acoperit ” al SIE în perioada 1997-2001, acuzaţie lansată de Băsescu care şi mai mult i-a denigrat imaginea în rândul tinerilor, nemaivorbind de situaţia cu teza de doctor plagiată.
6. Alegerile prezidenţiale din România versus Republica Moldova. Deşi, personal, cred că Ponta nu era pregătit pentru funcţia de preşedinte al României, consider totuşi că eşecul electoral zdrobitor al acestuia în Republica Moldova ar fi pe undeva nedrept. Moldovenii n-au apreciat, politic şi electoral vorbind, efortul Guvernului României condus de Ponta de a oferi ajutor semnificativ (nerambursabil!) Republicii Moldova: peste 20 milioane euro ajutor pentru reconstrucţia şi renovarea grădiniţelor; 100 microbuze pentru elevii din învăţământul general; 164 maşini Dacia Logan şi 34 Dacia Duster pentru poliţia din raioane; construcţia gazoductului Iaşi-Ungheni în care România şi-a asumat angajamentul de a cofinanța construcția prin alocarea sumei de 5,29 milioane de euro; sprijin activ politic şi moral al parcursului european al ţării noastre. Chiar dacă Ponta şi Băsescu au fost adversari politici, primul a asigurat continuitatea politicii lui Băsescu faţă de Republica Moldova şi a implementat proiectele începute de fostul preşedinte. Trebuie să înţelegem că Ponta nu era obligat să acorde aceste ajutoare Republicii Moldova din banii contribuabililor români pe care-i putea foarte bine orienta către şcolile şi grădiniţele din România. Acest lucru l-a înţeles cel mai bine Iurie Leancă care, cu toate că este întâi de toate diplomat, şi-a pus imaginea la bătaie pentru a susţine un politician care a ajutat în mod tangibil această ţară…
Deşi s-a mizat pe votul recunoştinţei, electoratul moldovean a fost cât se poate de independent în propria alegere. Explicaţia votului din Republica Moldova constă în faptul că majoritatea covârşitoare a votanţilor au fost intelectuali şi tineri care au demonstrat o conştiinţă civică înaltă aşteptând ore în şir pentru a vota şi care prin definiţie nu sunt votanţii PSD.
În ceea ce priveşte efectele alegerilor asupra Republicii Moldova, nu ne rămâne decât să sperăm că şi de data aceasta va exista o continuitate în politica României faţă de Republica Moldova şi că Iohannis va promova proiectele strategice comune începute de Băsescu şi continuate de Ponta. Există totuşi o anxietate împărtăşită de mai multe persoane din Republica Moldova precum că Iohannis nu ar avea afinitate faţă de „dosarul basarabean” şi că „pragmatismul german” nu va acorda prioritate Republicii Moldova. Rămâne de sperat că aceste nelinişti nu sunt justificate.
Ar trebui totuşi să nu uităm că România a mai avut un preşedinte intelectual şi pragmatic – Emil Constantinescu, originar din Tighina, şi care, pe durata mandatului său nu a avut timp să efectueze măcar o vizită oficială la Chişinău……

Aceste alegeri în mod cert au adus o imagine pozitivă României, în special în ţările UE, o dovadă fiind şi sprijinul deschis al Angelei Merkel pentru Klaus Iohannis. Votul categoric pentru o schimbare a situaţiei din România nu poate fi ignorat. Dacă Iohannis va promova o politică externă inteligentă, România ar putea deveni o ţară influentă în UE.

Radu Moldovanu

The following two tabs change content below.