Alegerile parlamentare în Republica Moldova. Concluzii

Alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014 au avut o serie de particularităţi inedite în raport cu scrutinele parlamentare precedente, iar rezultatele acestora au dus la apariţia unei realităţi politice noi pentru Republica Moldova.

alegeriNadea Roscovanu Photography

Foto: Nadea Roşcovanu

Acest scrutin ar putea fi asemuit cu un meci de fotbal, în care rolul-cheie nu l-au avut atât echipele în teren, cât arbitrul. Anume arbitrul a avut misiunea şi scenariul pregătit din timp ca să asigure cu orice preţ victoria echipei necesare, indiferent de valoarea şi prestaţia jucătorilor în teren, utilizând discreţionar „cartonaşele” pe care le are la dispoziţie, iar spectatorii, indiferent dacă înţeleg sau nu ce se întâmplă, să fie nevoiţi să accepte rezultatul „oficial”.

Legitimitatea „parţială” a alegerilor parlamentare

Deşi alegerile parlamentare din 2014 au fost validate de către Curtea Constituţională, fiind recunoscute libere şi corecte de către OSCE/ODIHR şi alţi observatori naţionali şi internaţionali, există cel puţin trei factori care diminuează din punct de vedere moral dar şi politic legitimitatea şi credibilitatea acestora. În cele ce urmează, vom efectua o scurtă trecere în revistă a acestor considerente.

1. Eliminarea Partidului „Patria” a lui Renato Usatîi din cursa electorală cu câteva zile înainte de alegeri, – partid care conform mai multor sondaje ar fi putut obţine 10 % cu potenţial semnificativ de creştere, iar liderul acestuia, conform Barometrului Opiniei Publice era în lista primilor cinci politicieni care se bucură de cea mai mare încredere din partea populaţiei – reprezintă un abuz atât de evident, încât i-a îngrijorat şi pe reprezentanţii Ambasadei SUA în Republica Moldova şi pe cei ai Delegaţiei Uniunii Europene în ţara noastră. Aceste instituţii, chiar dacă au acţionat de o manieră diplomatică şi prudentă, au reacţionat prompt la decizia autorităţilor. Astfel, Pirkka Tapiola, şeful Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, a declarat la postul de radio Europa Liberă următoarele: „O schimbare în structura candidaţilor electorali cu atât de puţin timp înainte de alegeri provoacă îngrijorare. Uniunea Europeană apelează la Republica Moldova să se asigure că alegerile generale sunt organizate conform normelor internaţionale şi europene pentru alegeri democratice”. De asemenea, Ambasada SUA într-un comunicat de presă a menţionat: „Deși nu suntem la curent cu toate dovezile luate în considerare de Curtea de Apel în cazul dat, suntem extrem de îngrijorați pentru respectarea supremației legii și asigurarea unui proces electoral democratic și corect”.http://www.europalibera.org/content/article/26716391.html

Această decizie, prin caracterul său inedit, reprezintă un precedent periculos care ar putea fi utilizat şi în alte alegeri faţă de concurenţii electorali incomozi. Nici chiar Vladimir Voronin, care era considerat de foarte mulţi un dictator, n-a îndrăznit să recurgă la asemenea metode faţă de partidele de opoziţie, cu toate că dispunea de toate pârghiile necesare. Se impune de la bun început o clarificare: nu sunt adeptul lui Renato Usatîi. Dacă există probe concludente care incriminează penal această persoană, atunci acestea trebuie să fie prezentate în instanţele de judecată. Modalitatea, însă, care a fost utilizată în privinţa acestui concurent electoral, ridică mari semne de întrebare privind viabilitatea sistemului nostru democratic, fiind similară cu o răzbunare personală al unui lider politic din Republica Moldova, cu utilizarea abuzivă a instituţiilor statului.

2. Partidul Comunist Reformator din Moldova sau instituţionalizarea furtului electoral. Admiterea în cursa electorală a acestui partid, având un simbol electoral aproape identic cu cel al PCRM, reprezintă un act de cinism politic fără precedent în istoria Republicii Moldova. La modul practic, s-a reuşit deturnarea votului alegătorilor PCRM, risipindu-se astfel peste 78 de mii de voturi, ceea ce i-a lipsit pe comunişti de 5 mandate în Parlament. Oricare ar fi opţiunea noastră politică, trebuie să admitem faptul că utilizarea unor astfel de practici de manipulare împotriva votanţilor unui anumit partid politic este un act condamnabil. În mod rezonabil, putem concluziona că mulţi alegători de vârsta a treia au confundat simbolurile electorale ale celor doi „concurenţi”, pomenindu-se astfel cu un vot deturnat în favoarea unui partid practic inexistent. Admiterea în campania electorală a unui asemenea „concurent”, cu simbol şi denumire aproape identică, este un abuz care a creat încă un precedent periculos. Urmând această logică a „partidelor clonă”e lesne să presupunem că ne putem pomeni la alte alegeri cu tot felul de „liberal democraţi reformatori”, „democraţi reformatori”, cu mai mulţi „stejari”, „trandafiri” şi „brâuri” în buletinul de vot.

3. Standarde duble faţă de Diasporă sau limitarea drepturilor electorale ale cetăţenilor moldoveni din Federaţia Rusă. Un alt element care a decredibilizat aceste alegeri reprezintă decizia de a deschide doar 5 secţii de vot în Rusia (ţară în care activează, conform anumitor estimări, peste 700 mii de cetăţeni moldoveni) în comparaţie cu 90 de secţii de vot deschise în alte ţări. Cunoscând opţiunea de vot a cetăţenilor moldoveni aflaţi în Federaţia Rusă, autorităţile noastre au decis să le reducă în mod artificial posibilităţile de vot, preluând astfel „bunele practici” de la Victor Ponta, care s-a dovedit a fi „maestrul” violării drepturilor electorale a propriilor cetăţeni plecaţi la muncă peste hotare.
Utilizarea în campania electorală de către majoritatea partidelor a sumelor exorbitante nedeclarate sau provenite din surse necunoscute, manipularea de proporţii a cetăţenilor prin intermediul televiziunilor, utilizarea resurselor administrative în favoarea anumitor concurenţi electorali, implicarea şefilor de state ale altor ţări în campanie, mituirea electoratului, dar şi „căderile miraculoase” ale sistemelor informaţionale menite să asigure evitarea votului multiplu în ziua scrutinului, au viciat şi mai mult întregul proces electoral.

În acest context, putem înţelege de ce o bună parte din cetăţenii noştri trăiesc un sentiment de profundă nedreptate privind legitimitatea acestor alegeri, mulţi fiind convinşi de faptul că victoria le-a fost furată.

Reformatarea opoziţiei

Vladimir Voronin-groparul PCRM. Prăbuşirea electorală a PCRM reprezintă un moment istoric în viaţa noastră politică şi semnifică începutul sfârşitului celui mai mare partid politic din Republica Moldova din ultimii şaisprezece ani. Începând cu anul 1998 şi până în prezent, PCRM s-a clasat de fiecare dată pe primul loc în toate scrutinele, având un rezultat pe care celelalte partide nici nu şi l-ar fi imaginat. În tabelul de mai jos, se arătă evoluţia scorului electoral al PCRM, şi se pune în evidenţă diferenţa constatată între ultimele două scrutine (2010 şi 2014).

rezultate PCRMDin datele prezentate mai sus, reiese că PCRM a pierdut faţă de alegerile din 2010 aproape 400 mii de voturi.

Dincolo de efectul manipulării electoratului cu utilizarea „comuniştilor reformatori”, catastrofa electorală a PCRM se datorează, în primul rând, liderului acestui partid care nu a tras nici o concluzie din pierderea alegerilor din 2009. În loc să reformeze/modernizeze partidul, concomitent asigurându-şi propria succesiune şi schimbând echipa de conducere, Voronin s-a rupt profund de realitate, transformându-se într-un adevărat dictator detestat de propriul partid. În ultimii 4-5 ani, am fost martorii unui real „exod” de cadre din PCRM atât a comuniştilor mai moderaţi, cât şi a celor radicali. Chiar dacă succesul electoral constant al PCRM s-a datorat mult timp calităţilor de lider şi imaginii lui Voronin, acum partidul s-a pomenit într-o ipostază paradoxală de „victimă” ale acestora. Rezultatul comuniştilor a confirmat într-un fel sloganul electoral din campanie „Doar PCRM, doar Voronin!”. Astfel, din PCRM a rămas doar Voronin…

Putem menţiona aici şi alte cauze importante care au condus la acest scor: ultima epurare de „cadre” a fost percepută de către alegătorii PCRM drept cea mai profundă scindare în interiorul partidului, iar imaginea lui Voronin, inclusiv şi datorită presei, a devenit una de om „controlat” din afară. S-a creat o imagine în societate cu privire la faptul că pentru a-şi „securiza” politic şi financiar familia, liderul comunist s-a „înregimentat” în verticala actuală a puterii, eliminând din partid oamenii incomozi. În plus, solicitările lui Voronin de a-i scoate din cursa electorală pe Dodon şi Usatîi i-a făcut să creadă pe alegători că acesta doar mimează lupta cu actuala putere, susţinând indirect guvernarea. De asemenea, ambiguitatea geopolitică a discursului liderului comunist, a aprofundat starea de derută a alegătorilor PCRM.

Igor Dodon – beneficiarul principal al alegerilor şi noul lider al opoziţiei. „Elementul surpriză” al acestor alegeri este obţinerea de către Partidul Socialiştilor din Republica Moldova a scorului de 20.51% (327,912 de voturi şi respectiv 25 mandate de deputat). Acest rezultat este un extraordinar „cadou” oferit din partea actualei guvernări, prin eliminarea lui Renato Usatîi din cursă, scor explicabil şi prin declinul iminent al PCRM. Astfel, PSRM a devenit cel mai puternic partid de opoziţie, care va atrage electoral tot ce-a mai rămas din PCRM. Pericolul principal care poate emana acest partid îl reprezintă permanenta creştere a agresivităţii discursului politic de opoziţie, încurajarea subtilă, dar cinică a unor elemente de separatism, factori care ar putea radicaliza şi mai aprig societatea. Comportamentul radical şi activ va asigura socialiştilor o ascensiune politică rapidă, inclusiv în baza descompunerii politice a PCRM. De asemenea, sprijinul direct din Federaţia Rusă, promovarea discursului antieuropean şi antiromânesc pot antagoniza şi mai mult situaţia. Războiul politic care va fi pornit de către PSRM împotriva actualei guvernări şi a parcursului european al Republicii Moldova, va fi mult mai eficient decât toate marşurile şi „congresele civice” din trecut ale comuniştilor şi va avea un impact mult mai periculos decât concertele cu Stas Mihailov şi Gheorghe Ţopa.

Victoria, la limită, a partidelor pro-europene

Scorul modest al PLDM. Partidul cu cea mai mare pierdere de votanţi, din rândul forţelor pro-europene, este PLDM. Deşi, aparent, a obţinut un scor bun, fiind clasat pe locul 2, PLDM a pierdut, în 4 ani, peste 184 mii de voturi. În tabelul de mai jos se poate observa evoluţia electorală a PLDM, dar şi diferenţa dintre rezultatele ultimelor două scrutine (2010-2014).

rezultate PLDMTrebuie menţionat faptul că PLDM în 2010 deţinea resurse administrative mult mai mici în comparaţie cu 2014. În alegerile locale din 2011, PLDM a avut un scor foarte bun, obţinând cel mai mare număr de primari (287), locul doi la numărul de mandate în consiliile raionale şi municipale (300) şi locul doi la numărul de mandate în consiliile orăşeneşti şi săteşti (3,039). De asemenea, este necesar să amintim şi absorbţia AMN, care a consolidat structurile teritoriale ale PLDM. Cum ar putea fi explicat, în acest context, rezultatul relativ slab al PLDM?

Prima categorie de explicaţii poate fi atribuită unor „factori externi”, disociaţi sau doar indirect legaţi cu partidul propriu-zis. Aici este vorba în primul rând despre erodarea firească a guvernării care a afectat popularitatea principalului partid politic din coaliţie, partid care şi-a asumat responsabilitatea principală pentru guvernare; promovarea unor reforme necesare, dar nepopulare în sectoarele sociale, pierderea susţinerii agricultorilor din cauza embargoului aplicat de către Federaţia Rusă şi gestionării dificile a compensaţiilor de către autorităţi, precum şi alte dificultăţi inevitabile exercitării guvernării.

A doua categorie de explicaţii se datorează unor alţi factori direct legaţi de partid, cum ar fi: „exodul” constant de personalităţi (inclusiv şi al câtorva „părinţi fondatori”) din cadrul partidului pe parcursul ultimilor ani; atacurile mediatice de proporţii organizate împotriva liderului partidului şi altor membri marcanţi; scandalurile legate de Banca de Economii; Aeroportul Internaţional Chişinău; înregistrările discuţiilor cu şeful Inspectoratului Fiscal (care au fost făcute publice), tentativele eşuate ale „cruciadei” împotriva „mafiotizării”statului soldată cu scuze publice faţă de ţinta iniţială, informaţiile apărute în presă legate de „nepotul milionar”, şi multe altele. Pe lângă aceasta, vizibila rivalitate din conducerea PLDM între Iurie Leancă şi Vlad Filat, dar şi restanţe în implementarea unor importante reforme, în special în domeniul justiţiei, au afectat direct imaginea partidului.

Pe de altă parte, includerea în listele electorale şi implicarea în campanie a unor personalităţi cu un capital pozitiv de imagine, cum ar fi, de exemplu, Maia Sandu, Natalia Gherman, Eugen Carpov şi alţi câţiva – a contribuit la ameliorarea, într-un anume fel, a imaginii partidului, ceea ce a permis reducerea declinului electoral care părea iminent. De asemenea, ar fi incorect să diminuăm şi rolul pozitiv al lui Iurie Leancă în obţinerea acestui rezultat. Acest fapt este confirmat şi de rezultatele Barometrului Opiniei Publice în care primul ministru ocupa locul 2 în lista politicienilor cu cea mai mare încredere din partea populaţiei.

În concluzie, din cauza acestui rezultat, dar şi în baza practicii anterioare de negociere, rolul PLDM în viitoarea configuraţie de putere va fi cel mai probabil diminuat.

Rezultatul „scump” al PDM. Singurul partid din coaliţia de guvernare care a reuşit un anumit „progres” electoral este Partidul Democrat. În tabelul de mai jos se poate observa evoluţia electorală a PDM (din iulie 2009 – atunci când conducerea partidului a fost preluată de Marian Lupu – şi până în prezent), dar şi diferenţa dintre rezultatele ultimelor 2 scrutine (2010 şi 2014).

Rezultate PD

Deşi, la modul obiectiv, această creştere este modestă, partidul clasându-se pe locul 4, caracterul simbolic şi practic al acestui rezultat, în comparaţie cu cel al principalilor concurenţi (PCRM şi PLDM), ar putea consolida poziţia partidului în viitoarea configuraţie politică de guvernare. Aspectul simbolic al acestui rezultat constă în faptul că s-a diminuat semnificativ ecartul dintre principalii concurenţi electorali sus-numiţi ai PD. Dacă în 2010 exista un decalaj enorm, între PCRM (677,069 voturi) şi PD (218,620), fiind o diferenţă de 458.449 voturi, în 2014 diferenţa este de doar 26.847 voturi în favoarea PCRM, comuniştii obţinând doar cu 2 mandate mai mult. Acelaşi lucru este valabil şi în privinţa diferenţei între PD şi PLDM. În lupta dintre PLDM şi PD pe parcursul precedentei legislaturi, PLDM avea un avantaj major faţă de PD, bazat pe legitimitatea electorală rezultată din sprijinul popular masiv (peste jumătate de milion de alegători). Acest fapt îi oferea atunci liderului PLDM, Vlad Filat un argument politic şi moral puternic în lupta cu PD. Astfel, dacă în 2010 exista un decalaj semnificativ dintre PLDM (506,253 de voturi) şi PD (218,620), echivalent cu o diferenţă de 287.633 voturi, în prezent, diferenţa este de 69.712 voturi, fiind exprimată într-un avantaj de doar 4 mandate în favoarea PLDM în comparaţie cu 17 mandate în legislatura trecută. Prin urmare, putem constata că legitimitatea populară a PD, şi respectiv a liderului real al acestuia, a crescut semnificativ.

În termeni practici, situaţia se prezintă în felul următor: dacă în 2010, cu 12.7 % voturi acumulate la alegeri, PD a reuşit să obţină cinci ministere din şaisprezece, având deja, la acea vreme, sub control Procuratura Generală şi alte instituţii, iar după eliminarea de la guvernare a PL a reuşit să obţină un minister suplimentar, în comparaţie cu PLDM, care, cu un scor de 29.42% voturi acumulate, a obţinut şapte ministere, este foarte clar că în această nouă realitate politică, PD va încerca să obţină şi mai multe instituţii de stat (ministere, agenţii, structuri administrative), devenind astfel şi mai influent. În acest sens, Republica Moldova a devenit după aceste alegeri mult mai dependentă şi chiar captivă faţă de acest partid, care va domina şi mai mult întregul sistem politic.

Explicaţiile rezultatului bun al PD sunt la suprafaţă: resursele financiare colosale antrenate în campania electorală, câteva posturi TV cu acoperire naţională, dominaţia aproape totală asupra mai multor instituţii, inclusiv de forţă, influenţa evidentă asupra partidelor aflate la guvernare, dar şi asupra partidelor din opoziţie, în special influenţa asupra liderilor acestora…

Partidul Liberal – beneficiarul aflării în opoziţie în perioada 2013-2014. În tabelul de mai jos se poate observa evoluţia electorală a PL, dar şi diferenţa dintre rezultatele ultimelor 2 scrutine (2010-2014).

rezultate PLRezultatul relativ stabil al Partidului Liberal se datorează unei convergenţe a doi factori. Primul factor este situarea în opoziţie la timpul potrivit din primăvara anului 2013. Anume după eliminarea liberalilor de la guvernare au avut loc operaţiunile de „preluare” a Băncii de Economii şi concesionarea Aeroportului Internaţional Chişinău. Astfel, liberalii au profitat la maxim de pe urma neimplicării, ne-asocierii cu aceste două imense scandaluri publice care au marcat simbolic perioada guvernării pro-europene, liberalii obţinând o serie de beneficii politice importante.

Al doilea factor îl reprezintă eşecul Partidului Liberal Reformator. Căderea liberal-reformatorilor, cu destul timp până la alegeri, practic, a asigurat liberalilor şansa de supravieţuire. Refuzul lui Ion Sturza de a prelua leadership-ul partidului, precum şi conflictele interne au contribuit semnificativ la implozia PLR. În atare circumstanţe, PL a „redevenit” singurul partid de dreapta, asociat fiind mai puţin decât altele cu imaginea unui partid corupt.

Necesitatea reinventării dreptei pro-europene

Desfăşurarea alegerilor şi rezultatele acestora au arătat cât de degradată este situaţia politică din Republica Moldova. Alegătorii iarăşi au avut de ales „răul cel mai mic”. Aproape toate partidele de dreapta, ca şi cele de stânga, n-au avut mare lucru de oferit alegătorilor (viziuni, programe, idei), principalul lor argument forte fiind „pericolul geopolitic”. Astfel, aceştia au reuşit să imprime alegerilor, aproape în exclusivitate, un caracter geopolitic, oferind în mod intenţionat două opţiuni: stânga pro-rusească sau dreapta pro-europeană.

În contextul în care electoratul de stânga din Republica Moldova a identificat în PSRM un puternic pol de atracţie, punând practic capăt dominaţiei de şaisprezece ani a PCRM, este extrem de necesară regândirea şi reformatarea dreptei pro – europene. Votul acordat celor trei mari partide pro-europene a fost unul „obosit”, disperat sau, cum alţii l-au numit, „cu mâna la nas”. Alegătorii care votează de obicei partidele de dreapta n-au riscat în acest scrutin, spre deosebire de votanţii de stânga, să aleagă alte partide de dreapta, fiind conştienţi de riscul pierderii votului. Această abordare nu poate însă continua la nesfârşit. Dacă nu va apărea o alternativă pro-europeană de dreapta credibilă,o regrupare a forţelor existente sau un partid nou care va reuşi să reprezinte o alternativă viabilă partidelor aflate la putere până la următoarele alegeri, persistă riscul ca şi în următorul scrutin să ne pomenim iarăşi într-un impas şi o dilemă electorală geopolitică. Doar că data viitoare, unica soluţie pentru a „salva” iarăşi parcursul european al Republicii Moldova nu va rămâne decât repetarea „precedentului Renato Usatîi” faţă de celelalte partide de opoziţie, însă de această dată cu riscul provocării unui „maidan antieuropean”.

Radu Moldovanu

The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău