Alegeri în România: victorie PSD sau eșec PNL?

România și-a ales Parlamentul. A câștigat, a câta oară, PSD care, în alianță cu ALDE, va forma cabinetul de miniștri și, astfel, va reveni, după o scurtă pauză, la guvernare. PSD, partidul care a dat cel mai mare număr de înalți penali ai statului, și ALDE, condus de un politician compromis din toate punctele de vedere, C. Popescu-Tăriceanu. Ambele însă cu o gură mult mai mare (pe cam toate televizoarele patriei) și cu o priză mult mai bună la „talpa țării” (flerul apă nu se face) decât PNL sau USR care, s-a văzut, nu au mizat în campania lor pe întregul electorat, ci pe anumite categorii de alegători.

În democrație, partidele sunt conștiente că nu pot câștiga adeziunea întregului electorat, că îl reprezintă numai în parte. Cu toate acestea, dacă își doresc cu adevărat majoritatea, trebuie să-și gândească discursul nu numai pentru cei care pot și vor să-l înțeleagă. PNL nu a fost învins atât de PSD – e greu de crezut că alegătorii liberalilor au trecut în tabăra social-democraților – și nici măcar de USR, care a fost mai populist și mai dinamic, inclusiv prin introducerea unor fețe noi, ciupind, în fond, din același segment electoral. Cea mai mare înfrângere pe care a suferit-o PNL-ul a fost în bătălia cu sine însuși. Devenise clar de la bun început că cel mai mare obstacol în calea succesului național al PNL era conștiința sa păguboasă de formațiune ursită, în condițiile României, să fie ori în opoziție, ori într-o eternă căutare de aliați la guvernare. Nu e nimic mai rău în politică decât acest minimalism care e și un mod al defetismului. Mai ales pe fundalul unui parcurs onorabil al PNL în ultimii aproape doi ani, prea grațios și discret însă pentru românul amator de tămbălău. Parcurs însoțit de realizări ce puteau fi exploatate mediatic, trâmbițate în toată țara și nu contabilizate statistic, sub nas, în auzul exclusiv al adepților.

Predispoziția pentru PSD a alegătorului neinformat și vulnerabil la occidentalizarea continuă a societății, prin urmare ușor de manipulat, e o chestiune de confort mental. Demagogii PSD, partid nepereche în materie de propagandă, știu să repereze demonii lăuntrici ai acestui alegător, la nevoie – chiar să-i creeze, marea și mereu câștigătoarea lor promisiune fiind nu atât alungarea, cât potolirea acestora. Amânarea exorcismului, indulgența morală, tratamentul paliativ – acesta este conținutul mantrei electorale a PSD care, încă din epoca FSN, nu face campanie, ci psihoterapie colectivă.

Dar nimic nu este imuabil la alegătorul român, oricât de „conservator” și „tradiționalist” ar fi acesta, oricât de agasat de nevoia adaptării continue la un mod de viață cu care nu e obișnuit. Toată problema e să-l abordezi, să nu-l ocolești, să nu-l consideri din start drept „pierdere de timp”. Acest lucru este mai ușor de făcut în România decât în R. Moldova, unde starea de spirit „conservatoare” se traduce prin nostalgia pentru viața în kolhoz. Și-apoi, teama de Soros, de conspirația mondială, de globalizare, de prea intelectualii și occidentalii „liberali” nu e numai o reminiscență a României de altădată, e și o creație a propagandei recente. O propagandă care putea fi contracarată la timp, dacă PNL, precum și alte forțe politice care își doresc cu adevărat o țară europeană și nu o mahala a Fanarului cu steaguri europene pe fiecare magherniță, ar fi înțeles că politica națională se face pentru întreaga națiune. Inclusiv pentru diasporă, care e mare numeric, dar care a ștampilat doar 100.000 de buletine din două milioane. Manifestând, la rându-i, același sictir de țară ca și blazații ce s-au abținut de la vot chiar la ei acasă, o abstinență motivată, ca de obicei, prin “dezamăgirea” cășunată de guvernarea în care își “investiseră” toată încrederea…

Ce va fi pe timpul lui L. Dragnea, numai Dumnezeu știe. Un semn bun e că PSD a înțeles că a cam exagerat în campanie și, din această cauză, dar și pentru că dă bine cu europenii, optează acum pentru un prim-ministru care reprezintă concomitent trei „minorități” în politica românească: de gender, de etnie și de confesiune. Alte semne nu-s. Deocamdată. Pe de altă parte, atât timp cât DNA își continuă, nestingherit, activitatea prodigioasă, putem să nu ne facem griji pentru România, indiferent de cine o conduce.

PS: R. Moldova a acoperit o treime din votul diasporei, optând în special pentru PMP. Și are doi reprezentanți în fosta Casă a Poporului: unul de la ALDE, celălalt de la PMP. Sper că ambii vor inaugura și altceva în Basarabia decât birouri parlamentare, ce prind viață doar cu prilejul unor festivități și înainte de alegeri.

The following two tabs change content below.
Adrian Ciubotaru

Adrian Ciubotaru

Adrian Ciubotaru

Ultimele articole de Adrian Ciubotaru (vezi toate)