Alegerea primarului general ca test

O campanie electorală locală în anul alegerilor generale e o provocare. O şansă în plus pentru promovare (nu pentru câştigarea parlamentarelor, precum cred unii, în istoria Chişinăului un primar ales nu s-a prea ales cu mare dividende pentru legislativ). Campania aceasta, ivită oarecum subit, e şi o bulversare a strategiilor (până acum lânced şi apatic ticluite „pentru la toamnă”). E şi o competiție a competențelor. A competențelor de convingere a alegătorilor, mai întâi: ca alegător, vreau să le dau tuturor aspiranților şanse de a mă convinge.

Or, mica isterie de acum câteva săptămâni a actualului primar interimar al Chişinăului în legătură cu anunțarea tendințelor de participare la competiție a actorilor politici mi se păruse un gest de absolută impertinență, doamna cântându-şi încă o dată refrenul: „eu sunt şefa”. Înainte de a-ți etala fițele de şef, de a te răsti la un subaltern că nu ştie să-şi prezinte un proiect, trebuie să demonstrezi tu însuți/însăți abilitățile de elaborare a unui program convingător.

O funcție publică, obținută prin alegere de către cetățeni, e una politică. Cu atât mai mult cea de primar. Adevărat, candidații liberali şi socialişti de până acum au compromis-o, (de)plasând jocul pe terenul unei desuete geopolitici abstracte, în locul politicilor de administrare a treburilor urbei. Nu politica în sine, ci plierea acesteia pe necesitățile alegătorilor contează. Ce vor candidații la primărie? Să fie „şefi”? Să ia locul concurentului, după câteva tentative eşuate ale colegilor săi de partid? Să facă o repetiție generală înaintea parlamentarelor?

Ce şi-ar dori alegătorul? Un oraș curat. Funcțional în toate domeniile. Străzi reparate calitativ şi renovate substanțial acolo unde sunt depășite de timp. Şi iluminate, pe timp de noapte. Cu piste pentru bicicliști. Cu limitarea circulației pentru transportul particular (nu a celui public!) pe unele porțiuni,  în general, centrale. Cu parcări suficiente şi cu interzicerea blocării trotuarelor. Cu căi de acces pentru toate categoriile de cetățeni şi cu grijă deosebită pentru mame, copii, persoane cu dezabilități. Curățarea la timp a străzilor – şi a trotuarelor! – afectate de intemperii. Crearea unor infrastructuri funcționale în toate sectoarele orașului şi în suburbiile din raza municipiului. Asigurarea funcționalității şi ritmicității transportului public, azi o catastrofă. Funcționalitatea serviciilor de aprovizionare cu apă potabilă de calitate, de salubrizare şi de canalizare…

Nimic original. Cineva vede soluția în alegerea unui „gospodar” din afara politicului. Fals! O reformare a treburilor orașului are nevoie de un program politic şi de sprijin politic. De o luptă politică cu sistemul, putred de corupt. Altfel, o centură de ocolire a orașului va deraia în râpa comisioanelor („otkaturilor”), perspectiva parcărilor va fi blocată de mituiri etc. Problema transparenței şi a corupției se pare că îl interesează mai puțin pe cetățean, dar numai până e pus chiar el să dea mită acolo unde funcționarul e obligat să-l deservească în virtutea funcției. Dar nimic din acest sistem nu va fi funcțional până nu va fi schimbat integral. Nu înlocuirea unor funcționari cu alții, fideli actualului patron! Până când sistemul nu va deveni transparent şi conform uzanțelor, lucrurile vor deraia permanent. Iar pentru schimbare (sistemică, nu decorativă) e nevoie de voință.

Iată de ce funcția este una politică. Ea se încadrează în contextul scrutinului parlamentar nu ca preludiu sau repetiție, ci ca parte a sistemului. Nu poți moderniza şi ajusta la sistemul european treburile la nivel național, fără să modernizezi capitala.

Cu lozinci revanşarde, cu slogane patriotice sau cu etalarea televizată a prezenței pe la „subotnice” nu faci schimbarea. Maxim, aduni porecle. Apropo, eventuala alegere încă nu înseamnă mare treabă, greul urmează.

Se întâmplă şi la case mai mari. Actuala primăriță socialistă a Parisului începuse acum vreo doi ani guvernarea oraşului cu mari ambiții, dar ultimul timp eşuează mereu, încât i s-a pecetluit un supranume, fixat şi pe coperta unei cărți-studiu jurnalistic: Notre Drame de Paris. Să nu ajungem şi noi la drame… Păstrând proporțiile, desigur.

The following two tabs change content below.
Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu