Ala Mironic strâmtorează copiii // ABUZ


Arendează gratuit 130,5 m.p. într-o grădiniţă din Chişinău

Probleme legate de spaţiu la o grădiniţă din capitală după ce deputata comunistă Ala Mironic a luat în arendă, începând cu 2004, o întreagă aripă a primului etaj al grădiniţei. Copiii dorm cu paturile lipite, administraţia grădiniţei fiind nevoită să instaleze paturi pliante chiar şi în sala de joacă.

Svetlana Corobceanu

Deputata şi-a deschis aici o asociaţie de binefacere „Compasiune”, iar pentru arenda celor 130,5 m.p., de-a lungul anilor, nu a plătit niciun ban. Deşi directoarea grădiniţei, Tatiana Ciotu, ne spune că a ridicat în repetate rânduri problema, atât ea, cât şi părinţii, lucrurile au rămas neschimbate. Ala Mironic ne spune că prima oară aude că grădiniţa ar avea probleme cu spaţiul.

„Grădiniţa este în apropierea casei noastre”, ne spune Sergiu Bordei, unul dintre părinţii care speră să-şi aducă aici copilul. „Ne aranjează condiţiile, dar, după o scurtă călătorie prin ea, am constatat că toate grupele sunt supraîncărcate, copiii împart un dulap la doi, mai sunt aduse şi paturi pliante. De fapt, mi-a fost straniu să aud că spaţiu există, dar este închiriat de un deputat”, ne spune acesta.

Vin rareori pe la sediu

Iniţial, am sunat de câteva ori la Asociaţia „Compasiune”, dar nu ne-a răspuns nimeni. În ziua în care ne-am deplasat la faţa locului, am găsit uşa organizaţiei încuiată. Aceasta are intrare, poartă separată, iar geamurile, spre deosebire de cele ale grădiniţei, sunt acoperite cu gratii. Angajatele grădiniţei ne spun că responsabilii asociaţiei vin aici doar o dată–de două ori pe săptămână. „Dacă descarcă ceva, o fac duminica, nu ne deranjează. Vedem uneori bătrâni pensionari care vin aici şi beneficiază de ajutoare umanitare. De câteva ori, ni s-a propus şi nouă haine la mâna a doua”, ne spune una din angajatele grădiniţei.

Până la urmă, am reuşit să luăm legătura cu un membru al Asociaţiei, datele de contact ale căruia le-am găsit în documentele de la Direcţia Educaţiei a sectorului Botanica. Pensionarul Ion Alexandru ne spune că în cadrul Asociaţiei lucrează trei persoane: el, soţia sa şi Ala Kazimirovna (deputata Ala Mironic – n.r.). „Ne deplasăm la sediu de sărbători, când avem anumite evenimente, acordăm ajutoare bătrânilor şi familiilor cu mulţi copii. Nu ne putem permite să plătim chiria, deoarece noi înşine facem acţiuni de voluntariat”, ţine să precizeze acesta.

Deşi în cadrul organizaţiei lucrează numai trei oameni, aceştia arendează o suprafaţă ce cuprindea un dormitor, o sală de joc, grupul sanitar şi vestiarul, spaţiu care ar fi permis înscrierea încă a 30 de copii la grădiniţă.

„Ne spun că vor pleca, dar nu pleacă”

Directoarea instituţiei, Tatiana Ciotu, ne spune că contractul cu deputata comunistă a fost încheiat în perioada guvernării comuniste, în 2004, când numărul de copii era mai mic. „În ultimii ani, numărul acestora a crescut considerabil. Deja avem câte 30 de copii în grupă, părinţii mai vin, ne roagă să le înscriem copiii, dar nu avem posibilitate”.

Un grup de părinţi s-a adresat primăriei cu un demers pentru a soluţiona problema, dar li s-a spus că contractul e încheiat în mod legal în baza deciziilor CMC. „Am discutat cu conducerea asociaţiei, ne tot spun că vor pleca, dar când, nu ştim, probabil, atunci când le va expira contractul”, ne mai spune directoarea.

Mironic: „Nu desfăşor activităţi de partid aici”

Solicitată însă de JURNAL, Ala Mironic se miră: „Prima dată aud că au astfel de probleme”, spune ea. Mironic se laudă că asociaţia face diverse acţiuni de binefacere pentru invalizi şi familiile cu mulţi copii. „Această activitate nu are nimic în comun cu activitatea de partid”, menţionează aceasta, după care se plânge că, cu câţiva ani în urmă, aveau mai mulţi agenţi economici, printre care şi AIR Moldova, care îi sponsorizau. „Acum însă o facem din surse proprii, eu şi câţiva oameni”, ne spune ea refuzând să dea nume.

„Dacă e adevărat că au probleme cu spaţiul, vom discuta cu directoarea grădiniţei şi, posibil, vom rezilia contractul”, a dat asigurări Mironic.

Relevăm că deputata comunistă e şi preşedinte al Consiliului Veteranilor din RM. În perioada guvernării comuniste, Consiliul Veteranilor din Republica Moldova arenda un sediu de 90 m.p. pe bdul Ştefan cel Mare 124. Potrivit rapoartelor Curţii de Conturi, statul rata anual venituri în valoare de peste 200 mii de lei.