Ajutorul Occidentului ne deschide noi orizonturi

R. Moldova va primi un suport financiar în valoare de 2, 6 miliarde dolari

Reuniunea Grupului consultativ al donatorilor pentru Moldova, de la Bruxelles, constituie un eveniment istoric. Pe lângă atragerea fondurilor de susţinere financiară importante, am reuşit să demonstrăm că Republica Moldova a depăşit statutul de ţară izolată în plan internaţional, a declarat premierul Vlad Filat în cadrul unei conferinţe de presă organizată la întoarcerea delegaţiei RM din capitala Uniunii Europene.

În urma acestei vizite, Republica Moldova va beneficia de asistenţă financiară în valoare de 2,6 miliarde, pe parcursul anilor 2010 – 2013, din partea donatorilor externi. Potrivit premierului, în suma totală este inclusă asistenţa oferită de Fondul Monetar Internaţional (FMI) în baza acordului semnat în ianuarie 2010 şi fondurile prevăzute în Acordul de finanţare a Programului „Compact” semnat la Washington în 2010. Din cele 2,6 miliarde dolari, 52 % le reprezintă granturile, circa 48% sunt bani pe care Republica Moldova îi va primi cu o rată a dobânzii de până la 1,2%, cu o perioadă de graţiere cuprinsă între 5-10 ani.

Un interes deosebit faţă de RM

„Am plecat la Bruxelles cu dorinţa de a demonstra că ştim ce avem de făcut mai departe, că suntem plini de optimism şi realism. Un prim mare pas a fost făcut, dar acesta este doar începutul. Acest suport financiar oferit Republicii Moldova este doar un exemplu a ceea ce înseamnă integrare în comunitatea internaţională. Integrarea europeană nu este doar un deziderat politic. Comunitatea internaţională a manifestat un interes deosebit faţă de noi, fapt demonstrat şi prin prezenţa unor personalităţi de prim rang, şi prin faptul că la reuniune au
participat 32 de instituţii bilaterale şi 10 multilaterale de dezvoltare”, a mai spus premierul.

Relansarea R. Moldova va avea loc prin reforme

Potrivit lui Vlad Filat, programul „Relansăm Moldova” reprezintă foaia de parcurs pentru realizarea misiunii de dezvoltare a Republicii Moldova. El scoate în evidenţă necesitatea sprijinirii finanţării reformelor în agricultură, servicii publice, a mediului de afaceri, consolidarea sistemului judecătoresc şi combaterea corupţiei. „Am reuşit să convingem partenerii de dezvoltare că Guvernul RM este angajat ferm în combaterea corupţiei, relansarea economiei şi reformarea sistemului judiciar. Viziunea ambiţioasă a Guvernului de a relansa ţara prin reforme juridice, economice şi sociale a avut sprijinul partenerilor de dezvoltare”, a mai spus Filat.

Asistenţa financiară oferită de partenerii europeni de dezvoltare va fi utilizată pentru realizarea proiectelor în sectoare ce ţin de reabilitarea drumurilor, sănătate, salubrizare, în sectorul energetic, aprovizionarea cu apă, serviciul public, protecţia socială, educaţie şi dezvoltarea businessului. Guvernul Republicii Moldova va primi asistenţă din partea Comunităţii Europene în valoare de 550 milioane euro, din partea ţărilor membre ale UE – 187,57 milioane euro. De remarcat aici că România a acordat RM un grant în valoare de 102 milioane euro, SUA – 227,41 milioane euro, instituţiile financiare internaţionale – 57, 52 milioane euro (FMI, Banca Mondială, ONU şi Banca Mondială de Investiţii).

Va influenţa Acordul de Asociere RM – UE

Premierul Vlad Filat a semnat în cadrul Forumului Parteneriat pentru Moldova împreună cu comisarul european pentru Extindere şi Politică de Vecinătate, Ştefan Fule, memorandumul dintre Comisia Europeană şi RM cu privire la Programul de asistenţă pentru Moldova pentru anii 2011-2013. Acest program prevede asistenţă în valoare de 273, 4 milioane euro, pentru aprofundarea cooperării şi parteneriatului dintre RM şi UE, în implementarea reformelor în domenii prioritare precum ar fi: buna guvernare, statul de drept, asigurarea libertăţilor fundamentale, comerţ şi dezvoltare durabilă. Guvernul RM alături de partenerii de dezvoltare europeni s-a angajat printr-o declaraţie semnată să cheltuie eficient şi transparent asistenţa oferită Republicii Moldova pentru recuperarea economică.

Potrivit lui Vladimir Filat, asistenţa oferită demonstrează sprijinul şi încrederea partenerilor europeni. Anterior, Stefan Fule a menţionat că Uniunea Europeană susţine plenar programul Guvernului „Relansăm Moldova”. „Pentru Uniunea Europeană, Moldova este mai mult decât un vecin, este un partener apropiat”, a conchis comisarul european. Wolfgang Behrendt, primul secretar al Comisiei Europene în Moldova, a declarat că Moldova a înregistrat un adevărat succes, şi susţinerea acordată statului nostru va influenţa pozitiv procesul de negociere a Acordului de Asociere RM-UE, de liber schimb şi de liberalizare a regimului de vize.

Svetlana Corobceanu

The following two tabs change content below.