Ajutoarele mătuşii Sofia

Se simt împliniţi făcând fapte bune. E vorba de un grup de tineri din s. Coşniţa, raionul Dubăsari. Au strâns haine pentru nevoiaşi, s-au mobilizat pentru a curăţa spaţiile verzi de pe malul Nistrului, iar, mai nou, merg pe la casele bătrânilor solitari şi le dau o mână de ajutor, exact ca în filmul sovietic „Timur şi echipa lui”, atât doar că majoritatea din ei s-au născut în anii de independenţă şi n-au habar de acest film oferit model copiilor sovietici.

De dragul adevărului trebuie să spunem totuşi că tinerii s-au inspirat din mişcarea scaouţilor. Din păcate, şi bătrânii ajutaţi azi sunt mult mai săraci decât cei din film, şi în unele cazuri hainele tinerilor care le trec pragul costă mai scump decât pensia lunară a acestora, iar şmecheria de telefon mobil, pe care aceştia o vad pentru prima oară atât de aproape, costă cel puţin două pensii de-ale lor. „Oho!”, se miră mătuşa Sofia, în vârstă de 74 de ani. Nu are electricitate, nici gaz, nici apă pe care bătrâna, „Dumnezeu să-i binecuvânteze pe vecini!”, o aduce de la aceştia.

Informată din timp că vor veni nişte tineri s-o ajute, mătuşa Sofia se sperie – încă nu a primit pensia şi nu va avea cu ce să-i răsplătească! Olga Ţurcanu, una din tineri, a depus efort s-o convingă, cu atât mai mult cu cât bătrâna nici nu aude bine, că nu au nevoie de nicio recompensă, poate doar de un cuvânt de mulţumire.

Casa şi bătrâna încovoiată

Au strâns câte 10-20 de lei, au cumpărat un pachet cu merinde şi au luat calea spre bojdeuca mătuşii Sofia. Au intrat în curte şi s-au apucat de lucru. Au greblat buruianul uscat din grădină. Au tăiat lemne, au strâns hlujdenii cu care bătrâna îşi face focul în plită pentru a-şi coace câte o turtă. I-au adus apă. Lucrează mai mult în tăcere. Afară e arşiţă, 39 de grade, în casă e miros de fum şi e o sărăcie lucie. Mulţi tineri nici măcar n-au curajul să treacă pragul căsuţei dărăpănate. Dar se comportă cu mult bun-simţ, n-arată că ar fi miraţi de gradul de sărăcie a femeii. Bătrâna e zgârcită la cuvinte, nu vorbeşte nimic despre trecutul ei. „Am muncit toată viaţa la sapă, dar acum nu mai am puteri şi nu am nimic”, parcă se scuză ea.

Vlada Pasat, o tânără de 17 ani, vorbeşte cu tremur în glas. „Se vede că mătuşa Sofia are nevoie de foarte, foarte mult ajutor”, spune ea. Încă multe săptămâni are s-o urmărească imaginea celor doi câini costelivi, lihniţi de foame, legaţi lângă casă. E greu de înţeles ce apără şi de cine o apără aceştia.

„Îi ajutăm să uite că sunt singuri”

Două fete cu manichiura îngrijită toarnă apă într-un lighean, după care pun la înmuiat hainele bătrânei, mai bine zis ceea ce a rămas din acestea. „E greu de spus ce mănâncă, dar cert e că bătrânii aceştia la care mergem se bucură mult să ne vadă. Îi ajutăm, măcar şi pentru câteva ore, să uite că sunt singuri”, ne spune Olga Ţurcanu, liderul grupului.

Victor Aslanov, unul din voluntari, este student în anul patru la Facultatea de Matematică şi Informatică. Munceşte cot la cot cu ceilalţi pentru a face să se lumineze un pic chipul bătrânei. „Chiar are nevoie de ajutorul oamenilor”, accentuează acesta evitând cuvântul autorităţi. „Nu putem să-i reparăm casa, dar am ajutat-o cu ceea ce am putut. Este într-o situaţie gravă ca şi mulţi alţi bătrâni singuratici şi sărmani ajunşi la vârsta neputinţei”, adaugă el.

Prânzul bătrânei

Mătuşii Sofia îi e oarecum teamă să întindă mâna spre produsele aduse de tineri, spre biscuiţii şi napolitanele acestora. „Mâncaţi voi, căci voi aţi muncit”, îi îndeamnă ea, căutând timidă şi mirată spre grădina care parcă arată mai vesel acum fără buruieni, spre buteliile pline ochi cu apă, spre tinerii frumoşi şi atât de bine îmbrăcaţi. Peste jumătate de oră după plecarea acestora, gârbovită, va lua calea spre cantina socială „Concordia” din sat. „Acolo fac mâncare tare bună”, spune ea şi un licăr ciudat îi apare în priviri.

În agenda tinerilor mai figurează vizita la moş Simion, fost profesor, a cărui soţie a decedat acum doi ani. Se bucură să-i vadă. „Nepoţii mei!”, îi îmbrăţişează acesta în timp ce noi ne luăm rămas bun.

În final, dorim să remarcăm că cei 13 tineri sunt buni prieteni, au între 16 şi 21 de ani. Printre ei nu sunt voluntari americani care le-ar însufleţi faptele şi nici adepţi ai unor comunităţi religioase. Activitatea lor nu se bazează pe proiecte câştigate. Şi, spre deosebire de alţii, cert e că sunt mai puţin vulnerabili în faţa a tot felul de rapoarte oficiale potrivit cărora sărăcia şi criza în Republica Moldova a luat sfârşit.

Svetlana Corobceanu

The following two tabs change content below.