Ai putea uita prima iubire?

„Prima iubire nu se uită niciodată” sunt vorbele pe care le aud foarte des şi înclin să cred că sunt adevărate. Într-adevăr, este greu să dai uitării primii „fluturi” din stomac, prima bătaie mai puternică a inimii, nopţile nedormite, petrecute cu gândul la primul băiat pe care l-ai iubit…

Pot fi momente în care l-ai urât pentru că ai ajuns să îl iubeşti atât de tare, încât ai ajuns în pragul disperării în momentul în care v-aţi despărţit. Poate încă îl mai iubeşti sau te copleşeşte nostalgia când îţi aminteşti de el – „Ce bine era”, „Cât eram de fericiţi împreună!…” – sau poate încă mai adormi cu gândul la el.

Amintirile pot distruge dragostea

Potrivit unui studiu publicat în cotidianul „Daily Mail”, oamenii de ştiinţă susţin că ar trebui să dăm uitării prima noastră iubire, pentru că amintirea acesteia ne poate distruge relaţiile viitoare de dragoste. Explicaţia? Sociologii de la Institute for Social and Economic Research din cadrul Universităţii Essex au ajuns la concluzia că euforia primei iubiri poate deveni un etalon nerealist în funcţie de care ne „măsurăm” viitoarele iubiri.

Conform acestei cercetări, cea mai bună modalitate care garantează fericirea îndelungată a unei relaţii este să nu te „fixezi” pe trăirile pe care le-ai avut când ai fost îndrăgostită pentru prima oară.

Persoanele care au o privire mai pragmatică au cele mai multe şanse să îşi găsească un partener pe termen lung. În schimb, dacă încerci să reînvii suflul primei iubiri, poţi fi dezamăgită.

Renunţă la asemănări şi comparaţii

Şi eu îmi amintesc de prima iubire… A fost o relaţie de dragoste de doi ani, cu bune şi mai multe rele, din câte îmi amintesc, dar îl iubeam enorm. După ce ne-am despărţit, am suferit mult şi mi-au trebuit doi ani să îmi „treacă de el”. Era crunt, pentru că în orice bărbat îl vedeam pe el şi simţeam că nu reuşesc să fiu fericită alături de niciun bărbat, în afară de el, bineînţeles.

Au mai existat momente, am avut zvâcniri marcate de dorinţa de a-l simţi aproape, a-l ţine de mână sau de a-i vorbi, pentru că sentimentele nu pot fi date uitării chiar aşa uşor. Puteau fi şi două luni în locul celor doi ani de relaţie şi cred că situaţia nu s-ar fi schimbat în vreun fel. Aş fi suferit poate la fel, pentru că intensitatea trăirilor a fost maximă.

E drept, în relaţia de dragoste ce a urmat am făcut multe comparaţii cu ceea ce am trăit înainte şi a fost o mare greşeală, pentru că nu am făcut decât să îmi stârnesc nefericirea, care m-a urmărit o perioadă. În timp, am învăţat că dragostea nu este niciodată la fel şi nici nu trebuie să fie la fel. Iar dacă ai voinţa şi îţi doreşti cu adevărat să fii fericit, un prim pas ar fi să renunţi la asemănări şi comparaţii.

Dacă ar fi să iei drept etalon prima dragoste, în mod sigur, la un moment dat, în următoarea relaţie, te vei trezi minţit chiar de propria persoană: ai creat o lume asemănătoare cu una pe care ai pierdut-o cândva, dar ai uitat de sentimente, care sunt cele mai importante…
„Dacă ai avut o primă relaţie pasionată şi permiţi că acele sentimente să stabilească ştacheta pentru viitoarele iubiri, este inevitabil ca în viitor relaţiile adulte să pară plictisitoare şi dezamăgitoare”, explică doctorul Malcolm Brynin de la Institute for Social and Economic Research de la Universitatea Essex.

Menajează-ţi pasiunea în prima relaţie
„Soluţia este simplă: dacă te poţi proteja de pasiunea intensă în prima ta relaţie, vei fi mai fericit în următoarele relaţii”, recomandă expertul.
Este, într-adevăr, foarte greu să te rupi de nişte sentimente atât de puternice şi să îţi continui viaţa fără să te laşi urmărită de ele.
Iată o poveste care m-a uimit: „Am fost cinci luni împreună, asta s-a întâmplat prin 1980. Mama ei a reuşit să ne despartă. Ea avea 18 ani, iar eu 20. Nu am uitat-o niciodată şi nu am încetat niciodată să o iubesc! După două mariaje eşuate, am reuşit să reiau legatura cu ea.

Suntem la fel de îndrăgostiţi, dar nu liberi încă să putem fi împreună. Trist… Dar mă bucur că este din nou în viaţa mea! Ar fi trebuit să lupt mai mult pentru ea, pentru dragostea noastră…”, îmi spune George, cu lacrimi în ochi.

Cristina îmi mărturiseşte că a fost cinci ani împreună cu primul bărbat pe care l-a iubit. „Chiar ne logodisem, dar în acest timp el a avut o aventură şi ne-am despărţit. Mai târziu, am aflat că s-a căsătorit cu amanta, iar acum este nefericit pentru că s-a grăbit să se căsătorească, obligat fiind de mama ei.

Poate că nefericirea lui ar trebui să mă bucure, dar nu… nu mă simt fericită. Acum, din cauza acestei experienţe, îmi este frică să mai am încredere în bărbaţi. Sper să nu mă urmărească toată viaţa această frică de a nu întâlni un bărbat”.

Pragmaticii au relaţiile amoroase mai reuşite

Crina s-a căsătorit cu prima ei dragoste pe care a întâlnit-o la 17 ani. „Acum, am 24 de ani, împreună am avut perioade mai bune şi mai puţin bune, ca în fiecare relaţie. Nu regret că am făcut acest pas şi chiar nu îmi doresc să fiu cu alt bărbat, deci nu am cum şi nici nu vreau să uit prima mea iubire”.

Prima dragoste nu trebuie să fie etalon pentru relaţiile următoare

Personal cred că este imposibil să uiţi prima iubire şi că este aproape inevitabil să nu faci comparaţii cu prima dragoste, mai ales dacă a fost o relaţie în care te-ai simţit împlinită şi fericită. Însă acest lucru nu trebuie considerat un etalon pentru relaţiile următoare.

Unii aşteaptă o viaţă întreagă să îşi reîntâlnească sau chiar să îşi întâlnească prima iubire, alţii ajung să se căsătorească cu ea… Tu îţi aminteşti despre prima dragoste?