Agenția pentru Siguranța Alimentelor vine cu recomandări pentru taberele de vară

_DSC7995Ion Toma, directorul general ANSA: „Să se țină cont de calitate, nu doar de preț, produsele să fie însoțite de certificate ce confirmă calitatea”

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) vine cu recomandări pentru proprietarii de tabere, privind asigurarea procesului de primire a copiilor și alimentare calitativă a lor. Experiența anilor trecuți arată că neregulile cele mai des întâlnite țin de insuficiența aprovizionării cu apă potabilă în tabere, condițiile de păstrare a cărnii, în perioada caniculară fiind recomandat consumul de carne proaspătă, și nereguli privind aprovizionarea cu conserve de pește, în loc de pește congelat sau procurat viu. Din aceste motive, Ion Toma, directorul general ANSA, vine cu următoarele recomandări: „Atenție la modul de achiziție a produselor alimentare. Să se țină cont de calitate, nu doar de preț, produsele trebuie să fie însoțite de certificate ce confirmă calitatea”. Acesta mai spune că taberele trebuie să asigurare lanțul frigorific de la producție până la consum, o transportare care să nu afecteze produsele, persoane calificate în deservire, excluderea procurării produselor din locuri neautorizate și asigurarea sanitară tehnică.

Pentru sezonul de vară 2016, în Republica Moldova sunt înregistrate 80 de tabere naționale care pot deservi circa 40 de mii de persoane.

The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău

Ultimele articole de Jurnal de Chișinău (vezi toate)