Agent sub acoperire națională

adrian-ciubotaru.f.nadea-roscovanu-1024x716

În preajma alegerilor prezidențiale din R. Moldova, toată lumea pare a fi alarmată de posibilitatea fraudării rezultatelor. Cu trei milioane și ceva de alegători înscriși în listele electorale, cifra contrazicând atât bunul-simț, cât și datele ONU despre rata de creștere a populației în R. Moldova, cu un procentaj, de asemenea, „african” în sondaje al candidatului oficial al puterii, cu riscul unui absenteism masiv al celor care ar putea contracara, numeric, urzelile guvernanților, scrutinul din 30 octombrie e ca și condamnat la un scor favorabil mai-marilor zilei.

Nu știu însă dacă pe analiști îi îngrijorează atât eventualitatea fraudării, cât reacția pasivă a societății la aceasta: toată lumea conștientizează că potențialul protestatar s-a redus semnificativ după 7 aprilie 2009, iar adunările din 2015 ale Platformei DA, impresionante ca participare, mai curând confirmă decât infirmă această supoziție. Prin urmare, nu are cine să țină în șah puterea, ferind-o de marea ispită a măsluirii cifrelor. Așa gândesc nu numai analiștii, ci și cetățenii și chiar partidele – drept dovadă, decizia mai multor formațiuni din opoziție de a înainta un candidat unic la prezidențiale, vitală pentru acestea fiind depășirea candidatului „pe față” al puterii în primul tur.

Din păcate, teama că procentele acumulate de M. Lupu nu vor corespunde realității pare, uneori, mai importantă decât campania în sine. Totul se construiește în funcție de intențiile puterii, reale sau presupuse. Poate de aceea discursul opoziției, acum reprezentată de M. Sandu, este cumva trunchiat, clar și bine definit doar în conținutul său antioligarhic, dar nepregătit și, deseori, amatorist în celelalte aspecte.

Astfel, M. Sandu ne spune că, în calitate de președinte, va porni lupta împotriva corupției, va răsturna sistemul oligarhic, iar V. Plahotniuc et alii vor ajunge în pușcărie. Promisiunea e egală, ca valoare, cu ceea ce spune I. Dodon despre anularea Acordului de Asociere cu UE. Este suficient să citești Constituția ca să-ți dai seama că președintele e imobilizat, în inițiativele sale, de mai multe instituții și legi: oricât de mult s-ar opune numirii unor judecători, deciziile sale depind de CSM, oricât de mult ar bloca promulgarea unei legi sau hotărâri de guvern, CC îi poate tăia oricând elanul jurisprudențial, oricât de multe proiecte de legi ar aduce în parlament, acesta i le poate neglija sau respinge pe toate, fără a depăși, astfel, cadrul legal și constituțional, oricât de multe idei ar avea privind politica externă, niciuna nu se poate implementa fără voia guvernului etc.

Președintele R. Moldova, acest mareșal al curții naționale, e liber să confere decorații și titluri de onoare, să acorde graduri militare și ranguri diplomatice, dar și în aceste cazuri libertatea sa nu este deplină. Până și dizolvarea parlamentului – adevărata sa armă – nu este posibilă decât în cazul în care legislativul nu adună majoritatea necesară pentru numirea prim-ministrului sau blochează procedura de votare a legilor. La câtă solidaritate manifestă majoritatea deja formată în parlamentul actual, arma ar putea rămâne în cui pentru încă cel puțin doi ani înainte.

Ce poate face președintele este să țipe în gura mare atunci când se încalcă Legea Supremă a statului sau se constată acte de corupție la cel mai înalt nivel, să blocheze și să nu promulge cât se poate de mult orice decizie parlamentară, guvernamentală sau judecătorească ce contravine intereselor țării și cetățenilor. Dar mai ales să-și mediatizeze, în țară și peste hotare, statutul de oponent din interior al unei guvernări din care, inevitabil, va face parte. Cu alte cuvinte, să nu fie un N. Timofti, ci un agent sub acoperire națională care să erodeze regimul pe dinăuntru. Un “sabotor” cu mandat.

De un asemenea președinte au frică guvernanții de azi. Nu de unul care să le anuleze deciziile din parlament și guvern – sarcină imposibilă! –, ci de unul care să-i „toarne” poporului și să le demaște, zi de zi, intențiile necurate. Atunci când un candidat la acest post ne promite „răsturnarea” situației, adie din nou a populism. Mai ales celor care ar dori să voteze cu opoziția, dar nu au deocamdată încredere în aceasta. Susținătorii M. Sandu – pretendentul ideal pentru funcția de „sabotor” național –, inclusiv cei care o ajută să-și elaboreze strategia electorală, trebuie să înțeleagă că, ajungând președinte, aceasta nu va juca rolul Jeannei d’Arc, ci al unui Moise conștient că nu va vedea Tărâmul Făgăduinței.

The following two tabs change content below.
Adrian Ciubotaru

Adrian Ciubotaru

Adrian Ciubotaru

Ultimele articole de Adrian Ciubotaru (vezi toate)