Afacerea votul mixt

Liderii partidelor de opoziţie consideră că între Dodon şi Plahotniuc a existat de la bun început o înţelegere în privinţa sistemului electoral mixt

Cu doar câteva zile înainte de vizita delegaţiei de la Veneţia, PD, PSRM şi Grupul popular european din Parlament au susţinut cu 74 de voturi iniţiativa PSRM de schimbare a sistemului electoral, de la cel cu reprezentanţă proporţională pe liste de partid la votul mixt. Acest scenariu a fost anticipat de mai mulţi observatori politici de la Chişinău, care afirmau că anume sistemul mixt, şi nu cel uninominal, este râvnit de democraţi. În timp ce socialiştii susţin că prin votul din 5 mai „au salvat ţara de uninominal”, liderii partidelor de opoziţie consideră că între Dodon şi Plahotniuc a existat de la bun început o înţelegere în privinţa sistemului electoral mixt.

Proiectul final al PD-PSRM nu a fost încă definitivat, nu a fost făcut public şi nu a fost discutat cu societatea civilă. Cu toate acestea, ministrul Justiţiei Vladimir Cebotari susţine că la elaborarea proiectului autorii au luat în calcul obiecţiile Comisiei de la Veneţia privind proiectul votului mixt din 2014. Preşedintele Comisiei de la Veneţia, Gianni Buquiccio, a enunţat atunci trei condiţii în care putea fi schimbat sistemul electoral: discuţii largi cu societatea civilă, consens cu opoziţia şi ca modificările să aibă loc cu cel puţin un an înainte de alegeri.

Iniţiativă criticată de partenerii europeni

Iniţiativa actualei guvernări de a schimba sistemul electoral a fost criticată dur de partenerii de dezvoltare ai R. Moldova. La 3 mai, preşedintele Partidului Popular European (PPE), Joseph Daul, şi preşedintele Alianţei Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa (ALDE), Hans Van Baalen, au lansat o declaraţie comună în care au menţionat că iniţiativa democraţilor nu reprezintă dorinţa cetăţenilor RM, ci interesul celor care vor să se menţină la putere cu orice preţ şi că, dacă va fi implementată această schimbare, PPE şi ALDE vor cere suspendarea finanţării europene pentru R. Moldova

„În ultimii ani, am urmărit îndeaproape evoluţiile din R. Moldova şi nu am fost niciodată atât de alarmaţi pe cât suntem acum. Moldova este condusă doar de Partidul Democrat, care se numeşte proeuropean, dar, în realitate, nu este nici pro-Europa, nici pro-Moldova. Acesta serveşte intereselor câtorva politicieni care conduc Moldova şi care au scopul de a o transforma într-un stat autoritar şi un stat eşuat”, se arată în declaraţie.

Cei doi oficiali au remarcat că cetăţenii din Moldova au nevoie de locuri de muncă, de o asistenţă medicală mai bună şi un viitor decent pentru copii, nu de o schimbare a sistemului electoral. „Ne opunem în mod vehement oricăror schimbări în sistemul electoral din Moldova şi ne vom asigura că acest mesaj să fie transmis tuturor instituţiilor europene. Orice încercare de a aduce o astfel de schimbare fără sprijinul total al opoziţiei şi al societăţii civile va determina PPE şi ALDE să ceară suspendarea finanţării europene”, se mai arată în declaraţie.

Potrivit ultimului sondaj realizat de Barometrul de Opinie Publică, doar 23 la sută de respondenţi susţin sistemul mixt de votare, 29% – votul uninominal. Cele 71% din respondenţi au fost de părere că în R. Moldova se manifestă tot mai evident tendinţa de instaurare a unui regim totalitar şi de concentrare a puterii în mâinile unei singure persoane.

Riscul instaurării dictaturii

Delegatia Comisiei de la Veneţia aflată la Chişinău în perioada 9 – 11 mai a avut întâlniri cu reprezentanţii fracţiunilor parlamentare şi a unor partide extraparlamentare de opoziţie. Liderul PAS Maia Sandu a declarat că a atenţionat reprezentanţii Comisiei despre riscul instaurării unei dictaturi în Republica Moldova. Liderul PPDA Andrei Năstase a declarat că, în cadrul discuţiilor cu reprezentanţii Comisiei, a apărat dreptul cetăţenilor la un viitor democratic şi la o viaţă prosperă într-un stat în care politicienii răspund politic pentru politicile păguboase, iar pentru crime răspund penal. „Tentativa lui Plahotniuc de a se salva politic şi penal cu sprijinul lui Dodon şi de a scufunda RM în întunericul dictaturii poate fi curmată. Doar să fim uniţi”, a menţionat Năstase. Totodată, acesta a prezentat membrilor Comisiei Declaraţia privind Consensul politic naţional în favoarea menţinerii sistemului electoral proporţional, semnată de cinci partide de opoziţie şi susţinută de societatea civilă.

Şupac: „Proiecte identice”

Reprezentanţii PCRM au declarat după întâlnirea cu reprezentanţii Comisiei de la Veneţia că votarea fără avizul comisiilor de specialitate a proiectului privind votul mixt înaintat de PSRM relevă că între Dodon şi Plahotniuc a existat de la bun început o înţelegere în privinţa adoptării sistemului electoral mixt. „Cei care au votat proiectul socialiştilor nu au luat în calcul faptul că acesta nu a fost supus dezbaterilor publice nici cu partidele politice, nici cu societatea civilă”, a remarcat liderul fracţiunii PCRM, Inna Şupac.

Aceasta a relevat că, pe 3 mai, cu două zile înainte de a fi adoptat în prima lectură în Parlament, deputatul socialist Vladimir Ţurcan a retras proiectul despre votul mixt din Comisia paralmentară pentru drepturile omului, motivând că nu este cazul să fie discutat înainte de a fi examinat de Comisia de la Veneţia. „Iată că peste o zi, brusc, şi-au schimbat atitudinea şi l-au inclus în ordinea de zi a legislativului. Comisia de la Veneţia a emis în 2014 un aviz negativ unui proiect similar. Fracţiunea noastră a comparat proiectul de atunci, semnat de Vladimir Plahotniuc şi Andrian Candu, cu cel propus de socialişti. Sunt identice. Atunci Comisia de la Veneţia s-a arătat îngrijorată şi de faptul că schimbarea sistemului electoral va fi favorabilă oligarhilor, afirmaţie valabilă şi în prezent”, a spus Şupac.

Deputaţii comunişti mai spun că au atenţionat Comisia de la Veneţia asupra faptului că din cinci fracţiuni parlamentare doar două au susţinut proiectul în cauză. „La alegerile din 30 noiembrie 2014, PD a obţinut 19 mandate, PSRM – 25 de mandate, este vorba de 44 de deputaţi, restul, 30 de personaje, nu reprezintă voinţa poporului. Sunt trădătorii partidelor pe listele cărora au acces în Parlament, care au format prin corupere şi şantaj majoritatea parlamentară. Fără transfugi, proiectul nu ar fi fost votat în prima lectură”, a afirmat deputata.

Leancă şi Dodon: vom ţine cont de avizul Comisiei

Liderul PPEM Iurie Leancă a declarat că opinia Comisiei de la Veneţia va fi una decisivă pentru deputaţii din grupul popular european. La rândul lor, sociliştii au declarat că, dacă avizul Comisiei de la Veneţia va fi negativ, vor retrage proiectul din Parlament.

Potrivit preşedintelui Parlamentului, Andrian Candu, Comisia de la Veneţia va primi săptămâna aceasta proiectul de lege definitivat pentru expertizare.

The following two tabs change content below.