Afacere cu drum de milioane la Cociulia

oficialitatile-judetene-vizita-lucrarile-reparatie-drumuri-judetFirma deputatului Ion Ionaş este pe cale de a câştiga încă 2,5 milioane de lei pentru finisarea construcţiei unui drum, demarată ilegal

Construcţie cu bucluc în Cociulia, Cantemir. După ce firma deputatului liberal-democrat Ion Ionaş a obţinut anul trecut o finanţare de 2,3 milioane de lei din partea statului ca să repare drumul din centrul satului Cociulia, anul acesta, aceeaşi firmă, SRL „Cărpeni”, e pe cale să obţină încă 2,5 milioane de lei pentru finisarea lucrărilor. Primarul de Cociulia spune că au obţinut deja banii, doar că Inspecţia de stat în construcţii, în urma unui control, a sistat valabilitatea autorizaţiei în construcţii emisă pe numele firmei. La rândul lor, reprezentanţii inspecţiei de stat spun cu lucrările de construcţie au demarat cu derogări de la legislaţie.

Dacă aruncăm o privire peste Programul privind repartizarea mijloacelor Fondului Rutier, pentru reparaţia drumurilor locale din Republica Moldova, în acest an, sunt prevăzute 319 milioane de lei. Cele mai multe localităţi beneficiază de sume de câteva sute de mii de lei. Doar unor localităţi li se alocă între unu şi două milioane de lei, nu mai mult. În satul Cociulia însă, pentru reparaţia unui drum de un km şi trei sute de metri sunt alocaţi în mai puţin de 12 luni 5 milioane de lei.

Licitaţie, în lipsa banilor

Licitaţia privind construcţia drumului a fost organizată la începutul lunii septembrie 2013 de către Primăria Cociulia. Un reprezentant al primăriei ne spune, cu condiţia că nu-i vom dezvălui numele, că n-au văzut caietele de sarcini şi că, din start, se ştia numele firmei care urma să câştige licitaţia. Aceasta s-a dovedit a fi firma SRL „Cărpeni”.

Potrivit Camerei de Înregistrări de Stat, Ion Ionaş deţine 70% din acţiunile acestei firme, iar soţia acestuia, Alexandra Ionaş – 30%. Firma este specializată în activităţi de comerţ, construcţii şi reconstrucţii. În timpul lucrărilor de construcţie a drumului din Cociulia, Ionaş a fost văzut de câteva ori la locul construcţiei.

Vicepreşedintele raionului Cantemir, Andrei Ciobanu, ne spune că atunci când a fost organizată licitaţia, atât primăria, cât şi consiliul raional nu dispuneau de bani în acest scop. „Licitaţia a avut loc fără a fi identificată sursa de finanţare. Iniţial, a fost identificat antreprenorul care a câştigat licitaţia, apoi Guvernul a alocat banii. Spre sfârşitul anului, în noiembrie, când a avut loc modificarea bugetului de stat, au fost alocaţi pe contul Consiliului raional 2,3 milioane de lei destinaţi reparaţiei drumului din această localitate.

Lucrările avuseseră deja loc pe parcursul lunilor octombrie şi noiembrie. Responsabilii de la Consiliul raional au sesizat Inspecţia de Stat în construcţii. La 18 ianuarie curent, şeful Inspecţiei de stat în construcţii din Cahul a anulat valabilitatea autorizaţiei emisă pe numele acestei firme, deoarece a fost eliberată cu încălcări, în lipsa oricărei documentaţii de proiect. Pe moment, responsabili de modul în care va avea loc construcţia acestui obiect sunt primăria şi antreprenorul”, mai spune Ciobanu.

Bani repartizaţi pe criterii politice

Primarul de Cociulia, Vladimir Putregai, se arată nemulţumit de decizia Inspecţiei în construcţii şi de faptul că autorităţile raionale le pun beţe în roate la construcţia drumului. Este de părere că acest lucru se întâmplă din cauza că în fruntea raionului sunt reprezentanţi cu alte viziuni politice.

Printre altele, ne dezvăluie că a fost membru a 12 partide. „Am făcut parte şi din partidul lui Roşca, şi din cel al lui Ghimpu, am fost şi cu soarele, şi cu trandafirii, şi cu mulţi alţii. Mâine, dacă vin alţii la putere, voi fi cu aceia, doar ca să pot realiza ceva bun pentru oamenii din sat”, spune primarul, precizând că, pe moment, face parte din Partidul Liberal Democrat. „Am umblat trei ani şi am tot solicitat să ne repare acest drum. Presa reflectă doar ceea ce e negativ, dar cine îi încurcă şi pe alţi primari să bată la uşile deputaţilor”, mai spune primarul, de parcă a bate la uşa unui deputat cu o problemă e la fel cu a-ţi rezolva problema cu firma deputatului cu bani din bugetul statului.

Mai nou, primarul se laudă că au câştigat deja finanţare pentru finisarea construcţiei drumului, 2,5 milioane de lei. În septembrie curent, planifică, dacă vor fi deblocate lucrările, să dea în exploatare drumul.

A refuzat să comenteze

Solicitat de JURNAL să spună ce crede despre faptul că autorităţile au sistat autorizatia emisă pe numele SRL „Cărpeni”, deputatul Ion Ionaş a închis imediat telefonul şi n-a mai vrut să răspundă la apelurile noastre. Procurorul adjunct al Procuraturii raionului Cantemir, Eduard Panea, a declarat că în cazul dat a fost pornită o anchetă care e în curs de desfăşurare şi că, pe moment, se desfăşoară acţiuni de investigaţie.

Precizăm că, în mai 2013, Ivan Ionaş a fost acuzat de către consilierii din Basarabeasca de încercarea de a obţine ilegal cinci milioane de lei din bugetul statului, prin falsificarea unei decizii a Consiliului raional. Atunci, deputatul a spus că este vorba de o încercare de denigrare din partea unor „concurenţi politici”, fără a da nume.

Potrivit unei investigaţii realizată de Centrul de Investigaţii Jurnalistice, deputatul Ivan Ionaş este şi unul dintre cei mai generoşi donatori pentru bugetul formaţiunii politice din care face parte. Din rapoartele financiare ale PLDM depuse la Comisia Electorală Centrală în campaniile electorale din 2009 şi 2010 aflăm că, în scrutinul electoral din 5 aprilie 2009, Ivan Ionaş a donat partidului 180 mii de lei, iar la alegerile din 29 iulie 2009 donaţia sa către partid a constituit 200 mii de lei.

The following two tabs change content below.