„Aerul chișinăuean a devenit mai periculos decât PD-ul”

Foto: Agata Kubis

Interviu cu scriitorul Teodor Ajder

 – Ce trebuie să știe lumea despre Teodor Ajder?

Sunt enervant și dezordonat. Sunt cel mai ciudat om din lume, pentru că tot timpul îmi mint fiul. Îi promit că o să-i dau voie să vizioneze partea a treia a lui „Harry Potter”, dar tot nu-i permit, cu toate că în prima parte a eclozat un Cornlung Românesc – dragon cu solzi alungiți de un verde închis și două coarne aurite, lungi și strălucitoare.

Uriașul Hagrit ne spune că oul i-a parvenit de la fratele lui Ron, care lucrează la o crescătorie de dragoni, în Transilvania. J.K. Rowling prezintă totuși România în lumină favorabilă, spre deosebire de mulți alți colegi de condei britanici. Sunt adept și practician al reciclării radicale și al composterelor.

Fac zilnic câte 26 kilometri cu bicicleta, indiferent de temperatură, fie smog, fie nu. Dacă nivelurile de smog sunt periculos de ridicate, ciclez în mască anti-smog. De obicei, audiez cărți când ciclez.

CV

Teodor Ajder s-a născut la Chișinău, a absolvit Liceul Teoretic „Ion Creangă”, Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. A făcut masterul în psihopedagogie și doctoratul în științele media la Universitatea de Stat din Yokohama, Japonia.

Este autorul mai multor cărți situate ca gen între ficțiune și analize psihologice ale migrației – „Obrăzaru-i pentru o japonez[c]ă”, „Mo[Po]JaRo”, „Vurda înlocuitorul de inimi”, „O oră de iubire”. A semnat sute de recenzii de cărți și expoziții de artă. Actualmente își împărțește timpul între departamentul de educare a spiritului cetățenesc în cadrul Școlii Americane din Varșovia și redacția revistei „Mămăliga de Varșovia”. Este imigrant.

– De ce ați ales să vă stabiliți în Polonia și nu în alt stat?

O domniță a vrut să-și pună pirostriile în cap, iar eu mi-am zis că nu vreau să-mi împletesc codițe albe. (Am părul lung.) Polonezii au flamura națională alb-roșie, la fel cu a Japoniei, unde mă aciuasem până în Polonia. Erau și mulți autori interesanți pe care îndrăzneam să cred că îi voi putea citi (audia) în original la un moment dat. Ca să nu mai pomenesc de lățimea pistelor pentru bicicletă, de 2–3 metri, pe care automobilele au accesul interzis.

– Din 2014 în Polonia apare revista „Mămăliga de Varșovia”. Cum a apărut ideea de a scoate această revistă? Cine lucrează la ea? Cărui public este ea destinată?

Dintr-o trebuință viscerală de a ne face auziți și de a participa mai activ la viața comunității din care am ajuns să facem parte. Nu însemnăm mare lucru ca imigranți în Polonia. Nu noi anume, o mână de originari din Moldova și România, ci imigranții în genere nu înseamnă mare lucru în spațiul politic local, ca să nu mai vorbim despre refugiați. Pe de o parte, toți cei care au intrat inițial în nucleul redacției – Claudia Ciobanu, Mihai Tarța, eu, iar mai apoi și Olga Corochii, eram cu toții implicați în practica scrisului. Publicam în reviste de specialitate și culegeri de lucrări științifice apărute în SUA (Mihai), mass-media de prim plan europeană (Claudia), publicații de specialitate din Polonia (eu).

Pe de o parte, cu toții tot vociferam, pe de alta, tot efortul nostru individual era oarecum în gol. Am decis așadar să ne unim forțele, că unde-s patru puterea crește. Inițial ne întâlneam prin cafenele, apoi în apartamentele noastre, prin Skype, prin odăile de taifas din rețelele sociale. Am măcinat făina, am adus apă, am făcut focul, am aranjat ceaunul pe pirostrii și mămăliga a început să fiarbă. Prima Mămăligă a fost gata într-un an. Am pus-o și pe masă. Avuseserăm neașteptat de mulți oaspeți cititori la prima lansare. Numărul întâi a fost axat mult pe geneza mămăligii, aceasta fiind răsfrântă până și grafic în macheta almanahului. Am făcăluit și al doilea număr, și al treilea.

E o revistă trilingvă. Scriem în română, pentru că este limba noastră natală; în engleză pentru că aceasta pare să fie limba migranților de azi din zona noastră geografică; în polonă, pentru că e limba statului unde grupul nostru editorial locuiește în cea mai mare parte. Vrem să credem că textele noastre sunt pentru toți cei care citesc în aceste trei limbi. Vă îndemnăm să o faceți și dumneavoastră. Probabil ne adresăm aceluiași public.

– Vorbiți-ne despre Clubul de carte în limba română pentru copii.

Am avut paișpe întâlniri până în prezent. (Sunt câteva reportaje pe pagina noastră mamaligadevarsovia.wordpress.com de la aceste întâlniri.) De obicei, citim o carte cu glas tare, în grup, iar mai apoi organizăm ceva activități artistice, de la origami – am confecționat pisicuți după „Balada celor cinci motănași”, până la spectacole de teatru al umbrelor – cu Miorița. E extraordinar faptul că se tot implică mai multă lume – Mihai Tarța, Mariana Kawinska, Loredana Gheorghiu, Mădălina Voicu, Lucian Filipoaia, Mara Delia Puacz și mulții părinți cu minunații lor copii.

Unii pleacă, alții vin. La un moment dat ne-a ajutat și Institutul Cultural Român, am fost găzduiți de patru ori de Ambasada României. Spațiul pentru astfel de activități (la preț mic sau gratis) este destul de dificil de găsit în Varșovia. Dar ni se tot spune că ar trebui să reinițiem întâlnirile. În prezent, școlarii din Varșovia oricum se întâlnesc, datorită unei serii de cursuri de română, pe care le-a pus la punct Lucian Filipoaia. Dar și pentru aceste cursuri găsirea spațiului e o întreagă daravelă. Spre binele nostru, Lucian nu se dă bătut cu una cu două. Prima întâlnire am făcut-o la Ambasada Moldovei, apropo. Săptămâna curentă ne vom întâlni pentru a patra oară consecutiv.

– Aveți vreo legătură cu basarabeni de-ai noștri în Polonia?

Unii vin la clubul de carte sau la orele de română. Avem și un fel de club de discuții politice, destul de nestatornic, de altfel. Politica intensifică spiritele și nu prea slujește la sudarea comunităților mici. 2018 este un an cu alegeri naționale pentru noi. Prezic că o să ne întâlnim mai des în și o să avem discuții acerbe.

Vladimir Beșleagă greșește când afirmă într-un interviu recent că „principiul moral este exclus din politică”. Dimpotrivă, politica este testul ultim care poate elucida existența principiului moral. Iar aceasta e cel mai neînsemnat lucru pe care îl poate oferi politica acum. În niciun caz nu trebuie să ne temem de politică, sau să o evităm, sau să o bagatelizăm. E exact ce-și doresc oligarhii care conduc Moldova – să dirijeze o masă inertă și neinteresată, sictirită de politică, respectiv, ușor manipulabilă. Nimic nu îmbogățește omul, inclusiv material, precum lectura critică de teorie politică, dar și practica cetățenească, care în nici un caz nu trebuie redusă la actul votului.

– Există aspecte care v-ar determina pe viitor să vă întoarceți acasă?

Îmi vine să zic – piste pentru bicicletă de 2-3 metri lățime, fără mașini parcate pe ele. Între timp, aerul chișinăuean a devenit mai periculos decât PD-ul, dar ne descurcăm noi și cu asta după experiența varșoviană.

Revin acasă de câte ori vorbesc, citesc și scriu în limba română. Uneori revin și atunci când citesc sau scriu în rusă.

Interviu realizat de Victoria POPA