„Adevărul se ocupă cu tăcerea”

caraionOAMENI ŞI CĂRŢI // „Barosul cu care urma să sparg bolovanii de minereu cântărea 40 de kg, iar eu, v-am spus, doar 38”.

Ion Caraion

„Vine iarna, ca o armată de ocupaţie” şi ne amintim cu tristeţe de scriitorul Ion Caraion (1923-1986). Când citeam despre cartea lui de versuri „Cârtiţa şi aproapele”, nu ştiam toate conotaţiile cuvântului „cârtiţă” şi nu bănuiam că generaţia din primele decenii postbelice a trecut prin „cicluri întregi de dezastre”. Povestea lui Doinaş-Caraion-Marin Preda, în varianta ilustrată de CNSAS, este atât de tristă, încât te invită să meditezi asupra esenţei criminale a comunismului.

Retragerea Armatei Sovietice din România în 1958 a însemnat pentru Ion Caraion a doua arestare, după ce făcuse cinci ani de închisoare la Canal, la minele Cavnic şi Baia Sprie. Condamnat la moarte pentru defăimarea culturii socialiste, uneltire împotriva orânduirii LEGALE de stat şi spionaj, se întoarce în închisoare după ce pedeapsa este comutată în muncă silnică pe viaţă. Mircea Iorgulescu observa că „cinismul poeziei lui Caraion este un fel de a răspunde cinismului vieţii”. Poetul recunoştea că are probleme cu oamenii şi că după ieşirea din experimentul comunist „N-am murit, dar au murit în mine foarte multe lucruri”. Pentru că „lumea rămâne de o singură culoare: indiferenţa”. Într-un ciclu de poeme intitulat „Cântece în poziţie de tragere”, unul dedicat prietenului de o viaţă Marin Preda, confirmă ceea ce bănuiam la lectura romanului „Cel mai iubit dintre pământeni”: personajul Victor Petrini, intelectualul ajuns muncitor la un serviciu de deratizare, s-a hrănit din mărturiile lui Caraion-cârtiţa făcute aproapelui său Marin Preda: „eu-s aerul prin care trecuse inima ta ca o casă fără ferestre”.

„O poezie poate dura mai mult decât un imperiu”

Citeam în anii de studenţie cărţile de o înaltă ţinută intelectuală ale lui Nicolae Balotă, Ştefan Augustin Doinaş sau Ion Caraion, învăţam de la ei cum să citim poezia şi nu-mi închipuiam că au fost scrise de către nişte foşti puşcăriaşi. „Sfârşitul continuu”, eseul magistral despre Bacovia al lui Caraion, apărut în 1977, a avut asupra mea efectul unui cutremur. El ne-a învăţat să observăm că versul „decadentului” poet „începe cu caii-putere ai verbului folosit la prezent”, că „verbul lui Bacovia împrăştie oţel în toate celulele lirice”, după ce singuri descoperisem doar muzica din contrapunctul bacovian.

Recitiţi antologia de versuri a lui Caraion „Dragostea e pseudonimul morţii”, apărută la editura Litera în 1997, şi veţi descoperi un Bacovia modern, care ascultă „timpul din fructele de fier ale gutuilor” şi „marele diamant al tăcerii care taie pământul”.

Negoiţescu, Piru, Grigurcu şi alţi critici pricepuţi în ale tehnicii poetice i-au recunoscut „meşteşugul de mare poet”, chiar de „prinţ al limbii” şi de „versificator impecabil”. Unii scriitori basarabeni au ales să-i fie epigoni în ceea ce priveşte modalităţile de înnoire a tehnicii. Conţinutul nu mai interesează pe nimeni – este greu de suportat ceea ce scrie Caraion.

La cererea cititorilor acestei rubrici, care recunosc (unii) că, din lipsă de timp şi de cărţi, se mulţumesc şi rămân cu citatele pe care eu le scot din opera autorului adus în atenţia dvs., selectez un cântec de leagăn din cartea lui Ion Caraion „Cimitirul din stele”.

Nani, nani prunc de chilimbar
singura mea lege sau fantomă
care vii din logosuri şi-aromă
necules, curat ca un pahar

Ai să creşti prin seri singurătate
carusel cu fulgerări şi brume
Zeul tău, când ai venit pe lume
stă-ntre zei sub suliţe ghimpate

Conţinut în sine ca o ghiară
trup din trupu-adâncurilor mele-
nani, nani, baltă de lalele!
Legăn poate înger, poate fiară…

„Vine iarna, ca o armată de ocupaţie” şi ne amintim cu tristeţe de scriitorul Ion Caraion (1923-1986). Când citeam despre cartea lui de versuri „Cârtiţa şi aproapele”, nu ştiam toate conotaţiile cuvântului „cârtiţă” şi nu bănuiam că generaţia din primele decenii postbelice a trecut prin „cicluri întregi de dezastre”. Povestea lui Doinaş-Caraion-Marin Preda, în varianta ilustrată de CNSAS, este atât de tristă, încât te invită să meditezi asupra esenţei criminale a comunismului.

The following two tabs change content below.