„Actorii Teatrului ”E. Ionesco” sunt disponibili pentru o aventură teatrală riscantă”

Interviu cu Florin Vidamski, actor, regizor, profesor de actorie, România, Germania

Regizorul Florin Vidamski

– Spune-mi, te rog, Florin Vidamski, când l-ai descoperit pe Georg Büchner? Prin ce te fascinează? Astăzi îți este mai aproape decât altădată?

L-am citit în facultate și l-am descoperit mai târziu, însă întâlnirea cu Büchner, la un nivel mai profund, s-a produs, abia, când l-am lecturat în limba germană. Atunci am reușit să fac un contact real și viu cu trăirile incandescente ale acestui tânăr genial, rebel, care s-a stins din viață, mult prea devreme, la 23 de ani.

Recunosc că m-a fascinat acel mister ce-l înconjoară pe acest om care abia a deschis ochii în lume, ca apoi să dispară subit și să lase în urma lui o capodoperă a dramaturgiei universale, atât de disputată și atât de târziu descoperită. Apoi, m-a fascinat viziunea lui asupra lumii și valorilor ei, cristalizată într-un stil autonom, autentic și distanțat de tot ceea ce apăruse până la el. Büchner a revoluționat limba și limbajul teatrului și a oferit noi definiții tragediei.

Da, îmi este mai aproape azi, pentru că l-am cunoscut mai bine și am locuit împreună, cât timp am lucrat la spectacolul „Woyzeck” de la Teatrul „Eugene Ionesco”.

– Cum s-a conturat proiectul „Woyzeck” la Teatrul Național ”Eugene Ionesco” (TEI) din Chișinău? Care a fost punctul de pornire? Invitația de a monta acest text la „E. Ionesco” te-a surprins? Cum i-ai convins pe scenograf, compozitor, coregraf să colaboreze cu tine pentru Woyzeck”? Cine v-a susținut în ambiția de a face un spectacol cu o echipă internațională?

Directorul teatrului, Petru Vutcărău, m-a invitat să montez un spectacol la TEI și, pe atunci, erau în discuție câteva texte. La ultima întâlnire, premergătoare montării propriu-zise, i-am făcut această propunere cu „Woyzeck” și a fost de acord. Apoi, am propus și echipa pentru acest spectacol, formată din scenografa Cristina Milea (România), ea a semnat și costumele, coregraful Philip Brehse (SUA) și muzicianul Șerban Ursachi (România). Artiști pe care îi cunosc de mult și cu care am mai avut plăcerea să colaborez la diverse proiecte teatrale. Reîntâlnirea cu ei a fost pentru mine extrem de importantă și nu s-a produs doar la un nivel profesional ridicat, ci și la un nivel profund uman.

– Actorul pentru rolul principal a fost ales prin concurs, printr-un fel de casting? Decizia de a-l alege pe Tudor Țurcanu a fost spontană? Ce particularități au actorii Teatrului „Eugene Ionesco”, spre deosebire de cei din alte teatre?

L-am observat și remarcat pe Tudor la o repetiție a unui spectacol al teatrului, dar și pe ceilalți. Tudor îmi părea foarte potrivit pentru acest rol. Recunosc că mă gândisem și la alți actori pentru Woyzeck, dar, în cele din urmă, l-am ales pe Tudor și sunt convins că a fost o alegere bună.

Ceea ce a fost foarte evident pentru mine, de la bun început, pot spune, că actorii Teatrului „E. Ionesco” sunt disponibili pentru o aventură teatrală riscantă, complexă, puternică și că îți oferă încrederea lor, fără să ezite.          

– Woyzeck e un poet în uniformă de soldat, trăiește într-o societate a militarilor și cerșetorilor, nu are șanse de a supraviețui. Ce te-a interesat în acest spectacol – sensibilitatea personajului Woyzeck ori insensibilitatea unei lumi a violenței și cruzimii?

Woyzeck este un nimeni, un nimic, zdrobit și torturat, atât de propriile halucinații, cât și de ordinele celor din jur. Un prizonier, născut prizonier, care bântuie „liber” într-o lume post-apocaliptică. Existența acestui om este tragică, pentru că el, singurul din piesă, se află în fața unei rupturi puternice dintre o gândire slabă și o simțire puternică, care îi dezvăluie propriul eu. Ruptura marchează dizarmonia timpului în care trăiește.

Acțiunea e cuvântul-cheie pentru un act teatral. Ce se întâmplă însă când într-un spectacol e prea multă acțiune fizică și mai puțină emoție? „Woyzeck” de la „E. Ionesco” e impetuos, vertiginos, milităros. Ai adus intenționat pe scena ionesciană câte ceva din stilul teatrelor din spațiul germanic?

Limbajul corporal a fost pentru noi un punct esențial pentru stilul și estetica spectacolului. Coregraful Philip Brehse a ajutat enorm la cizelarea expresiei corporale.

Büchner ne propune o nouă modalitate de a privi ceea ce există în afara textului, și anume, să cercetăm, înainte de toate, în cadrul acțiunilor și gesturilor fiecărui personaj, sistemul de semne non-verbale ale limbajului corporal. De exemplu, Woyzeck se face înțeles, mult mai bine, exprimându-se și comunicând prin intermediul acestui limbaj, decât prin codul verbal.

Nu am fost preocupat să copiez un stil sau să împrumut ceva din stilul teatrului german. Am fost focusat să-i impulsionez pe actori în a descoperi propriul stil al spectacolului.

Unde activezi în prezent? Tot la compania „Athanor” din Passau, Germania?

Lucrez, în continuare, la Academia de Teatru și Film „Athanor”, ca profesor de actorie.

Ai scris acum doi ani cartea „Drumul spre spectacol prin metoda David Esrig. Pentru un teatru existenţial” (Editura Charmides, Bistriţa/ Editura Arte, Iaşi). Ești influențat de metoda David Esrig? Încerci să elaborezi metoda Vidamski?

Sunt influențat, bineînțeles, de ceea ce am învățat de la David Esrig. Este o parte importantă din experiența mea de viață, însă fiecare actor sau regizor descoperă, cu timpul, propria sa modalitate de a lucra.

Mulți te-au întrebat, probabil, de ce ai adus un câine viu în spectacolul „Woyzeck” de la TEI? Cum l-ați găsit pe talentatul patruped ce joacă în tandem cu Woyzeck? Care e numele lui?

Mi-am imaginat că în acele scene trebuie să apară un câine și am cerut acest lucru. Cei de la teatru l-au găsit pe Ghenadie Rotaru, un dresor excepțional, și l-au invitat la o discuție. După ce i-am povestit ce ar avea câinele său, Lachi, de făcut, a fost convins și a dorit să participe la acest proiect. Pentru mine a fost o întâlnire frumoasă, atât cu Ghenadie, cât și cu Lachi.

– O premieră în Germania e o sărbătoare sau o confruntare dură cu publicul? Cum te-ai simțit la premiera piesei „Woyzeck”?

Este și o sărbătoare și o confruntare. Până la prima întâlnire cu publicul nu știi ce impact are ceea ce ai creat. Abia atunci afli și de acolo spectacolul pornește pe un drum anevoios. Se reglează mai departe sau moare. La Chișinău m-am simțit foarte bine. Aveți un public receptiv, deschis și cald.

Scene din spectacolul „Woyzeck” de G. Büchner în regia lui Florin Vidamski, Teatrul „Eugene Ionesco”, Chișinău

Felicitări pentru spectacol, ai adus cu el un suflu nou în viața teatrală din Chișinău. Deja ați fost invitați la Festivalul TRANZIT FESzT, Satu Mare. Vor urma și alte festivaluri?

Mulțumesc. Nu știu, deocamdată, care este strategia teatrului pentru acest spectacol. Vom vedea. Mi-aș dori să fie văzut, atât în Chișinău, cât și în alte locuri.

Ce-ai dori să le spui spectatorilor tăi basarabeni?

Mă bucur că am întâlnit o parte dintre ei și mi-aș dori ca acest spectacol să aibă parte de cât mai mulți spectatori.

Interviu de Irina Nechit