„Activităţile de caritate nu ne sunt străine”

Compania de mezeluri „Meat House” a fost sponsorul general al campaniei „Jurnalul copilului singur acasă”. Reprezentanţii companiei ne-au însoţit la casele copiilor ai căror părinţi sunt plecaţi peste hotare şi le-au dăruit câte un colet cu produse „Meat House”.

„Nu putem rămâne indiferenţi faţă de problemele cu care se confruntă copiii rămaşi singuri acasă. De fiecare dată când mergeam în deplasări împreună cu JURNAL la casele unde găseam copii lăsaţi în singurătate, rămâneam profund marcată de soarta lor. Ne bucurăm că am reuşit să le dăruim un zâmbet pe faţă”, a menţionat Natalia Rahmistriuc, şefa secţiei de marketing a companiei. Timp de 22 de săptămâni, Natalia a mers cu noi la copiii părinţii cărora sunt plecaţi peste hotare pentru a le aduce pe masă produse ale mărcii comerciale „Meat House”.

De asemenea, compania „Meat House” a fost receptivă şi atunci când a aflat despre soarta unei familii numeroase din Chişinău. „De sărbători, ne adunăm cu toţii la o masă şi ne mulţumim cu ce ne-a dat Dumnezeu”, ne spunea tristă Tatiana, mamă a şapte copii, doi dintre care sunt invalizi. Reprezentanţii Companiei „Meat House” au realizat acest vis al familiei. Astfel încât, de Ziua Independenţei, membrii familiei Radu s-au aşezat la o masă cu diverse mezeluri care au fost oferite din partea companiei. „Activităţile de caritate nu ne sunt străine. Auzind despre problemele familiei Radu, am dorit şi noi să aducem o mică contribuţie pentru aceşti copilaşi frumoşi”, le-a spus Natalia Rahmistriuc membrilor familiei Radu, bucuroşi de oaspeţii neaşteptaţi.

„Ne-am adresat de foarte multe ori şi la primărie, şi peste tot, dar nu am obţinut nici un răspuns”, ne spunea Tatiana. Compania „Meat Hause” poate servi drept exemplu de filantropie, făcându-le deseori surprize copiilor aflaţi în situaţii de dificultate. Şi, pentru că suntem în ajunul sărbătorilor de iarnă, reprezentanţii companiei sunt în toiul pregătirii unor activităţi filantropice dedicate micuţilor. Căci ce poate fi mai frumos decât zâmbetul unui copil? Compania „Meat House” va bate la uşile mai multor familii pentru a aduce sărbătoarea şi în casele lor.

Olga Baciu

The following two tabs change content below.