Acţiuni, inacţiuni şi contraacţiuni electorale

MIRCEA-V.-CIOBANUDeşi alegerile parlamentare din toamnă sunt prioritare, iar alegerea primarului este o problemă de viitor, Dorin Chirtoacă a devenit subit un personaj central pe scena spectacolului electoral. În general, aceste ieşiri în avanscenă sunt benefice actorului politic. Ele amintesc lumii de existenţa eroului, iar atunci când acesta chiar are cu ce să uimească lumea, episodul este aducător de puncte necesare în puşculiţa electorală. Politicienii pragmatici chiar îşi creează artificial asemenea situaţii, indiferent de semnificaţia lor – pozitivă sau negativă,şi de consecinţele imediate. Totul se face pentru gloria şi legenda politică.

Bătălii şi bătăi politice

Lupta politică este una crâncenă. Nu ştiu dacă cineva a făcut vreun studiu comparativ, dar bătăliile electorale par a fi printre cele mai feroce dintre toate confruntările umane. E o luptă şi un stres permanent, duşmanul e schimbător, arbitrul care declarăînvingătorii (= publicul, electoratul) e capricios şi imprevizibil, adepţii pot să trădeze. Linia frontului e insesizabilă, trecând prin inimile familiilor sau, uneori, prin capetele oamenilor, fie că aceştia sunt adepţi, adversari sau chiar înşişi jucătorii.

Pânăşi cei care intră, inocenţi, pe acest ring al confruntărilor fără reguli, având o anumită candoare sau dorinţă tainică de a ferici poporul, ajung într-un timp să aplice adversarilor (pentru el: duşmani ai poporului) lovituri sub centură. Ori să-şi neutralizeze oponentul, scoţându-l din spaţiul de joc cu nişte procedee de sumo.

Politicienii ar trebui să fie conştienţi de asta, pentru că nu numai acţiunile lor premeditate, gândite ca mişcări electorale, trebuie să aibă efect asupra publicului, ci şi contraacţiunile oponenţilor sunt gândite în acelaşi scop. Simplu spus, nu poţi să mizezi permanent pe nişte acţiuni populiste (proprii), dar atunci când oponentul face la fel, să-l arăţi cu degetul. Ori, atunci când acesta îţi strică imaginea, să te plângi că o face în scop electoral (cu consecinţe negative pentru tine). În general, toate acţiunile sau inacţiunile politicianului sunt electorale.

Spectacole… ca în filme

Câteva dintre cele recente. A fost impresionantă tentativa de prindere a primarului beat la volan. Nu exclud (dimpotrivă!) că a fost o goană cu ţintă electorală: cum de anume maşina primarului deranja tot traficul, încât au fost antrenate atâtea forţe? Pare a fi o acţiune cu efect electoral – din ambele părţi: a primăriei şi a inspectoratului ecologic – operaţia numită„curăţirea Bâcului de nămol”; e mult comentat din aceeaşi perspectivă electorală (şi chiar pare a fi declanşat de oponenţii politici ai primarului) ceea ce ar putea fi numit criza microbuzelor; A revenit în atenţia publică circul (ce fel de bâlci electoral fără circ?); Revine în avanscenă – pentru a câta oară? – Igor Dodon cu iniţiativa de demitere a primarului general al capitalei.

Dar spectacolul cu goana (ca în filme!) pentru prinderea primarului – care, spre surprinderea gonaşilor, s-a dovedit a fi treaz! – a fost difuzat de primarul însuşi. Se explică simplu: în acest episod el s-a dovedit a fi personajul pozitiv. Şi a cules aplauzele binemeritate. Iar oponenţii au cam rămas cu buza umflată. Ideea curăţirii Bâcului de nămol e pur şi simplu genială, ca acţiune cu efect electoral. Dar inspectoratul ecologic – chiar dacă am presupune că a acţionat şi el „în scop electoral” – are absolută dreptate. Aici nu trebuie să te superi, crezând că tu, primarul, eşti plin de grijă pentru popor, iar cei de la ecologie bagă beţe în roţile progresului. La urma urmei, e atât de simplu (şi necesar!) să respecţi toate exigenţele ecologice. Şi să plăteşti amenzi atunci când nu reuşeşti să le respecţi.

Criza microbuzelor pare a fi una regizată. În măsura în care au provocat-o controalele inspectorilor auto, ea poate fi una „complementară” episodului cu vânatul primarului „beat”. Un fel de reacţie la triumful primarului după rateul gonaşilor poliţiei rutiere din ziua semnării acordului de asociere. Să admitem că e aşa. Dar dacăşoferii de maxi-taxi într-adevăr încalcă regulile, nu au trusă medicală (orice şofer amator o are!), ticsesc până dincolo de refuz microbuzele cu oameni vii, de ce s-ar revolta că sunt pedepsiţi pentru asta? Adevărat, eu nu prea înţeleg de ce pentru asta trebuie să pătimească primarul, dar aici povestea e lungă. Esenţial este că, de când există sistemul şi până azi, microbuzele sunt nu numai şi nu atât salvarea cetăţenilor, cât mica năpastă permanentă a oraşului (se pare că ele rezolvă mai mult problema angajării şoferilor şi a patronilor, decât problemele oraşului). Şi primarul o observă doar atunci când lucrurile se acutizează la maximum. Când toate scenele, dizgraţioase, enervante, tensionate sunt numai bune de arătat la televizor, în loc de seriale.

Cu circul problema pare a fi limpede: într-o fierbinţeală populistă, primarul se angajase să rezolve problemele, dar a uitat de ele, copleşit de alte priorităţi. Iar guvernul şi Ministerul Culturii le-au rezolvat, ori, cel puţin, le-au deblocat… şi instituţia renaşte. Cine e vinovat de acest… rateu electoral al lui Dorin Chirtoacă? Cât priveşte campania lui Dodon de demitere a primarului, pe de o parte, o poţi privi ca pe un fel de aflare în treabă a liderului socialist, nimic mai mult. Guvernul e mereu atacat de moţiunile de cenzură ale comuniştilor şi… rezistă! De ce nu ar rezista şi primarul, de vreme ce este convins că are suficiente fapte bune ca argumente împotriva campaniei lui Dodon (eu cred că le are). Rămâne doar să le pună pe tapet într-o formă convingătoare. Şi să acumuleze bile albe acolo unde oponentul îi pregătea o demitere ruşinoasă. Dacă ajunge lumea sa-l creadă mai mult pe Dodon decât pe Chirtoacă, atunci e mai grav decât bănuiam.

În bătăliile enumerate mai sus (parte mică a unui război de durată), primarul a ieşit şi învingător, şi perdant, şi la egalitate de puncte. Rămâne să valorifice această experienţă cumva, or, până la bătălia decisivă, până la Austerlitzul sau Waterloo-ul său, mai este.

Efectele terapeutice ale alegerilor

În consecinţă: nu trebuie să te revolţi că cineva te bate cu intenţii electorale. Or, până la urmă, tu eşti într-o funcţie politică deoarece ai ştiut să speculezi o situaţie, să-i baţi pe alţii cu arme electorale, fie cu floreta unei competiţii elegante (rar de tot, dar se întâmplă), fie cu toporul sau buzduganul perfid al unor metode haiduceşti, fie cu furcile revoltelor altora, pe care i-ai provocat în acelaşi scop electoral. Din păcate, nu există – în acest război – o deosebire între efectele unor fapte şi argumente solide (ca arme electorale) şi ale unor trişări. Dar ai ştiut unde vii, de vreme ce te-ai băgat în politică. Îmi amintesc, în acest sens, cum trişa, pe vremurile copilăriei sale politice, actualul primar general, declarând senin, în timpul revoltelor jurnaliştilor de la TV, că el îi susţine dezinteresat şi că nu are ambiţii politice.

Aşadar, bătălia este anunţată. Urmează doar să-i faci faţă ori să te retragi. Apropo, uneori e simplu să faci faţă. Există o metodă sigură să nu dai mită poliţiei: e suficient să nu încalci regulile de circulaţie. Şi să plăteşti amenda dacă le-ai încălcat. În acest sens (comparativ, cum ar veni), îi este mai dificil omului simplu să nu dea mită unor funcţionari publici, care pot să sustragă bani de la om fără ca acesta să poarte vreo vină. Pot să cred că acţiunile poliţiei rutiere din Chişinău erau dirijate cumva de… intenţii electorale. Dar nu văd nimic criminal în a-i obliga pe şoferii de maxi-taxi să fie amabili (unii sunt!), să circule ritmic, să nu înghesuiască oamenii în maşini ca pe nişte scrumbii în cutie, să nu depăşească viteza, să nu înjure, să-şi spele ciorapii, să aibă trusa medicală, să nu lucreze peste program, ca să nu conducă obosiţi etc.

Acţiunile, inacţiunile şi contraacţiunile actorilor politici sunt evaluate diferit. Fanii se bucură de orice succes, real sau aparent, al „alesului”. Oponenţii se bucură de orice insucces, de orice rateu al adversarului. Iar alegătorul mediu observă cum se developeazăîn aceste situaţii adevărul. Şi acţionează în consecinţă. Pentru el, orice criză politică e un moment al adevărului.

În ultimă instanţă, alegerile intermitente sunt bune pentru diagnoze politice şi chiar au efect terapeutic pentru sistem. Ele nu numai că-i fac pe politicieni să-şi respecte promisiunile, ci îi mai şi stimulează pe oponenţii protagonistului să fie ochiul de veghe, să-i caute nod în papurăşi să aflăm şi noi, alegătorii, că unii indivizi pe care am mizat, în care am investit speranţe, pe care i-am ales şi i-am iubit, au trădat cauza, ori sunt… nişte elementari impostori, care au nimerit sus, fiind împinşi de vreun val favorabil.

The following two tabs change content below.
Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu