Acoperişul tricolor al preotului Cristea

anatolie cristea„Dacă omul e sărac, nu va lua de la el bani pentru înmormântări ori pentru alte servicii”

Casa preotului Anatolie Cristea din comuna Goteşti, Cantemir, atrage atenţia cu mult înainte de a intra în localitate, şi nu pentru că ar fi prea mare ori prea luxoasă, ci pentru că proprietarul a ales s-o acopere în culorile naţionale. Acoperişul tricolor poate fi văzut de departe. Oamenii din sat au idei împărţite, unii spun că nu-i bine ca tricolorul să stea sus, pe casă, alţii – că ideea e originală. Primăria, până una-alta, i-a înmânat preotului o scrisoare semnată de viceministrul Justiţiei, Nicolae Eşanu, în care sunt semnalate cazurile în care apar însemne de profanare a Drapelului de Stat cu recomandări de a evita situaţii, când acesta e utilizat sub formă de huse, faţă de masă ori draperii. Preotul consideră că scrisoarea nu se referă la cazul său.

Preotul Anatolie Cristea, subordonat Mitropoliei Basarabiei, activează în calitate de paroh la bisericile din Badicul Moldovenesc şi Ghioltosu, Cantemir. Oamenii din sat îl caracterizează ca fiind un om deosebit de cult, muncitor şi săritor la nevoie. „Dacă omul e sărac, nu va lua de la el bani pentru înmormântări ori pentru alte servicii. Deseori merge cu ajutoare de la biserică la familiile vulnerabile din sat. Este un om deosebit de inteligent şi cu suflet mare”, îl caracterizează directoarea liceului „Vasile Pârvan” din Goteşti, Olga Sinegur. Cât despre ideea cu acoperişul, directoarea are anumite îndoieli. „Culorile naţionale fac parte din simbolica de stat oficială, care, în viziunea mea, nu poate fi afişată oriunde, întâmplător, ci doar la solemnităţi”, spune profesoara.

Preotul, da, primarul, ba

De aceeaşi părere este şi primarul, Panainte Chicicov (PL). „Deşi nu-mi pare grav, nu cred că e chiar corect. Drapelul de stat trebuie să fie afişat, în special, în instituţiile publice. Am discutat cu preotul pe această temă, dar el rămâne pe poziţia sa”, spune primarul.

La rândul său, preotul Anatolie Cristea ne spune că nu a luat decizia de sine stătător, când a acoperit casa, ci împreună cu familia, soţia Tatiana, profesoară de limba română, şi cei cinci copii ai săi. Aceştia au acceptat ideea cu entuziasm. „Cred ca noi, românii basarabeni, avem nevoie ca simbolurile naţionale să fie promovate. Pornind de la această motivaţie, mi-am zis să fac ceva pentru deşteptarea noastră naţională. E un tricolor ce poate fi văzut de departe, casa fiind situată pe coasta dealului. Atât cât o să dormim din punct de vedere naţional lucrurile n-o să meargă bine. Spre marea mea bucurie, n-am primit nicio replică acidă, să zică cineva vorbe de ocară. Dar în acelaşi timp am auzit multe laude. Cine a văzut s-a bucurat, le-a plăcut ideea”, spune preotul.

Aşteaptă o decizie de Guvern

La recensământ, după cum era de aşteptat, atât el, cât şi ceilalţi membri ai familiei sale s-au declarat români. „Totuşi, cred că este greşit să-l întrebi pe moş Ion, după 70 de ani de îndobitocire, care este naţionalitatea lui. Timp de şapte decenii i s-a băgat în cap că suntem moldoveni şi nu avem nimic cu românii, că românii sunt duşmani şi ne-ar fi ocupat. Poate Guvernul ar trebui să solicite opinia marilor academii ale lumii, din Franţa, Berlin etc., referitor la naţiunea noastră şi, printr-o decizie, toţi moldovenii, vrei-nu vrei, să devină automat români. Când ne întreabă sexul, nu ar trebui să ne dăm cu părerea – suntem de gen masculin ori feminin, nu se cer referendumuri, suntem cum suntem şi punct. Aşa ar trebui să fie şi cu naţionalitatea”, afirmă preotul.

Acoperiş de sărbătoare

Cât despre scrisoarea trimisă de Primărie în care se recomandă să fie evitate cazurile care ar putea duce la profanarea Drapelului de Stat, preotul spune că aceasta nu are nicio legătură cu cazul său. „În scrisoare nu se face referire strict la cazul meu, nu se spune nimic despre utilizarea culorilor naţionale sub formă de acoperiş, ci că e interzis să utilizezi Drapelul de Stat sub formă de huse, draperii, în calitate de feţe de masă. Personal, nu am comis o încălcare de lege, cu atât mai mult o profanare”, consideră proprietarul casei. Acesta a mai precizat că a început construcţia casei acum patru ani. Mai au o casă unde locuiesc pe moment cu familia. Au pus acoperişul la sfârşitul lui noiembrie, în preajma zilei de 1 decembrie, Ziua Naţională a României. În timpul apropiat planifică să finiseze construcţia.

„Nu este o încălcare”

JURNAL a solicitat şi opinia heraldistului de stat din cadrul Preşedinţiei, Silviu Tabac, pentru a face mai multă lumină în acest caz. Utilizarea culorilor naţionale este foarte permisivă, a spus el. Potrivit art. 14 din Legea cu privire la Drapelul de Stat culorile naţionale pot fi utilizate în scop decorativ în cadrul unor sărbători, întruniri sau manifestaţii publice, la înfrumuseţarea străzilor, sediilor, locurilor publice şi a altor locuri de adunare, precum şi în alte cazuri când utilizarea Drapelului de Stat ar fi pleonastică sau banalizantă. Totodată acestea pot fi utilizate nestingherit de toate persoanele juridice şi fizice, cu condiţia respectării demnităţii acestor ornamente. „Din punctul meu de vedere, în cazul dat, dacă sunt utilizate sub formă de acoperiş, nu e o profanare”, spune heraldistul. Acesta mai precizează că, în general, se atestă două tradiţii de utilizare a drapelelor de stat, cea europeană şi cea americană. Cea europeană este foarte restrictivă, dar în ultimul timp se observă o tendinţă de liberalizare a utilizării acestuia. „Americanii sunt mult mai liberi în acest sens. La ei drapelul american este imprimat până şi pe chiloţi. În toate filmele, indiferent de gen, inclusiv cele pornografice, drapelul fâlfâie undeva într-un loc anumit. În Republica Moldova dacă e vorba de utilizarea drapelului de stat, legislaţia e foarte strictă, dar dacă e vorba de culorile naţionale, e mai permisivă, cu condiţia respectării demnităţii acestor ornamente”, a conchis heraldistul.