Accize pentru cărţi? // RUPEREA RÂNDURILOR

Ştim ce este un impozit direct. Mai puţin limpezi sunt, în intenţia lor, aşa-numitele impozite indirecte (şi suplimentare!): taxele vamale, accizele, taxa pe valoare adăugată. Ei bine, taxa vamală cică ar proteja producătorul autohton. Greu de crezut. Sau, mai precis: e de crezut doar în rare cazuri. Accizele sunt pură jecmăneală, dar există explicaţia: birurile sunt colectate din băuturile alcoolice şi ţigări, din petrol şi cafea. Le-am putea considera taxe pentru nocivitate. Pentru consumatori, e un avertisment: respectaţi măsura!

Taxa pe valoare adăugată adună suprapreţ pe drumul de la producătorul direct la consumatorul ultim, prin reţelele de servicii şi comercializare. Impozitele indirecte le plăteşte, oricum, consumatorul final. Producătorul şi vânzătorul sunt doar veriga care acumulează aceste plăţi pentru a le transmite statului. Există aici un aspect jenant şi incorect etic. Omul trebuie să aibă relaţia lui personală cu statul şi să plătească sau nu taxele cuvenite, suportând (personal) consecinţele. Până în anul trecut, toate cărţile, ca bun cultural, erau scutite de plata TVA. Cu excepţia ediţiilor cu caracter publicitar şi a literaturii erotice. (Excepţia e comparabilă cu accizele pentru tutun şi alcool. Eu chiar aş propune, pentru limpezire, să se tipărească şi aici timbre de acciz şi să se lipească pe ambalajul cărţii, ca explicaţie şi avertisment!).

Începând însă din acest an, conform modificărilor la Codul Fiscal, TVA se percepe şi de la alte cărţi: albume sau cărţi cu ilustraţii şi cărţi de desenat sau de colorat pentru copii („a căror ilustraţie constituie atracţia principală şi al căror text nu prezintă decât un caracter secundar”). În limbaj actual, distincţia aceasta nu este explicită. Foarte multe cărţi de diversă utilitate (de la naraţiuni şi ficţiuni, la manuale şi ghiduri de utilizare) sunt astăzi construite într-o manieră complexă („de vină” e şi influenţa calculatorului). Totul (imagini, cuvinte sau alte simboluri) este informaţie, totul este text. Vorbim de cantitatea de text nu numai cu referire la numărul de cuvine şi alte semne grafice, ci şi cu referire la imagini. Unii autori îşi concep din oficiu cărţile cu toate imaginile şi schemele necesare (fără să calculeze dacă ele predomină ca importanţă).

Chiar dacă am vorbi despre astea în contextul editorial „vechi”, oricum raţiunile Ministerului Finanţelor nu îmi sunt clare. Albumele şi cărţile ilustrate sunt cele mai costisitoare şi fără TVA. Munca pictorului, a designerului de carte şi a fotografului costă mai mult decât munca unui autor de „text scris” sau a redactorului. La toate acestea, se adaugă serviciile poligrafice mai mari şi hârtia de o calitate tehnică deosebită.

Mărirea preţului de cost la cartea pentru copii mi se pare nu ilogică, ci aberantă. Or, amintesc, TVA o plăteşte consumatorul: copilul, părintele.

Un exerciţiu de ordin pragmatic: în măsura în care editura mea ar produce mai multe genuri de carte, inclusiv cele care sunt supuse acum taxei… adăugite, normal e să renunţ la producerea acestora din urmă. Ele vor avea mai puţine şanse să fie comercializate. Mă tem că exact acest lucru îl vor face colegii mei de la editurile specializate în carte ilustrată.

În acest fel, treptat, pot să dispară de pe piaţă albumele autohtone (de artă sau fotografice), şi aşa cvasiinexistente (inclusiv pentru că producerea lor e costisitoare). Albume care ar fi putut promova imaginea ţării (inclusiv peste hotare) şi tipărirea cărora trebuie, dimpotrivă, stimulată. Iar dacă cineva consideră normal să dispară, în consecinţă, cărţile ilustrate pentru copii… atunci eu nu mai formulez nicio concluzie, pentru că nu mă duce mintea.

Mircea V. CIOBANU

The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău