Acasă la Regina Maria

Alteţa Sa Regală Principele Radu al României a vizitat pentru prima dată localitatea Regina Maria din raionul Soroca

Timp de mai multe săptămâni, satul Regina Maria, raionul Soroca, s-a pregătit intens pentru întâlnirea cu membrii Casei Regale, fiica mai mare a regelui Mihai I al României, principesa moştenitoare Margareta şi principele Radu.

Cu două luni în urmă, primarul satului Oleg Năstas a adresat o scrisoare Casei Regale în care a anunţat despre intenţia localnicilor de a înălţa un monument al reginei Maria în centrul localităţii. Primarul nu exclude că anume din scrisoarea sa membrii Casei Regale au aflat despre existenţa în Republica Moldova, pe malul Nistrului, a unei localităţi, cu această frumoasă denumire. S-a bucurat nespus când au aflat că, în timpul apropiat, înalţii oaspeţi vor întreprinde o vizită în RM, inclusiv în localitatea lor.

Principele Radu a descins în satul Regina Maria miercuri seara. L-au întâmpinat, de la mic la mare, la o margine a localităţii, copii în haine naţionale, bătrâni în cârje în haine de sărbătoare vădit emoţionaţi, veniţi să-l vadă „pe prinţ”, primarul şi alţi reprezentanţi ai administraţiei publice raionale. În faţa gimnaziului, principele Radu şi suita sa au fost întâmpinaţi cu un program artistic, după care, însoţit de locuitori, au vizitat pe rând gimnaziul şi grădiniţa din localitate. În gimnaziul împodobit ca o casă mare, cu un covor nou pe jos, aşternut anume cu această ocazie, principele a fost însoţit în sala în care va fi deschis un muzeu al satului, unde oamenii vor afla inclusiv cum a ajuns localitatea să poarte denumirea Regina Maria.

Donaţia Reginei Maria

Profesoara Maria Tăbârţă ne-a informat, între timp, că, în anii 1919–1921, în perioada reformei agrare, câţiva locuitori au primit pământ în această zonă. Era un sol de stepă la început în care nu prindea rădăcini niciun copac. L-au lucrat timp de mai mulţi ani, după care a început să dea roade. Aflând despre greutăţile oamenilor, regina i-a ajutat cu materiale de construcţie, şi anume cu lemn din Carpaţi.

Astfel au apărut primele şase case. De comun acord, primele familii din această localitate au decis că satul lor se va numi Regina Maria. Din 1946, după instalarea regimului sovietic, până în 1992, satul s-a numit Kotovsk. În 1992, locuitorii acestuia au dorit ca localitatea să revină la denumirea iniţială, ceea ce s-a şi întâmplat. Astăzi mai pot fi văzute patru din cele şase case construite din donaţiile oferite de Regina Maria.

Un sat care se deosebeşte de altele

O grădiniţă şi un gimnaziu, nu prea mari, având curţi interioare amenajate cu iarbă şi copaci decorativi, dar şi un cămin cultural cochet, în faţa căruia se află un teatru de vară – nimic din colosurile sovietice în această localitate. După ce au vizitat principalele instituţii ale satului, oaspeţii şi locuitorii satului s-au îndreptat spre căminul cultural, unde urma să aibă loc întâlnirea propriu-zisă şi discuţia dintre locuitorii satului şi principele Radu.

Primarul satului Oleg Năstas a spus, printre altele, că a avut mulţi oaspeţi care au remarcat cât de frumoasă este denumirea localităţii pe care o conduce. „Suntem mândri şi ţinem mult la ea. Dar avem nu numai o denumire frumoasă, ci şi oameni harnici, care ţin la tradiţie”, a remarcat el.

„V-aţi aşezat pe locul unde începe România”

La rândul său, principele Radu s-a adresat locuitorilor satului, spunându-le că este sigur că “pentru câteva clipe în această seară inima reginei Maria este în satul Regina Maria”.

„Ea întruchipa toate calităţile şi valorile acestui neam. Frumoasă, inteligentă, curajoasă, mamă a şase copii şi regină care nu a pregetat să meargă pe front să-i încurajeze pe cei pe care regele i-a binecuvântat să meargă să lupte pentru glia lor. A făcut toate aceste lucruri numai din iubire pentru pământul ei, ţara şi oamenii pe care i-a reprezentat. Aici, regina Maria e aşezată exact pe locul unde, aşa cum spunea Eminescu, ‘de la Nistru pân’ la Tisa’, v-aţi aşezat pe locul de unde începe România, pe care ea a iubit-o atât de mult”, a spus principele.

În finalul discursului său, principele Radu a promis că data viitoare nu va veni singur în acest sat, ci cu principesa moştenitoare Margareta. „Vom veni şi nu o dată, dar de mai multe ori de acum încolo. Sunt impresionat nu doar de realizările Dvs. pe plan administrativ, cât de frumoasă e grădiniţa, şcoala, dar şi pentru inspiraţia aceasta patriotică, de a vă alege această denumire”, a mai spus el.

Daruri preţioase

Gazdele şi oaspeţii au făcut schimb de cadouri. Primarul localităţii a înmânat familiei regale o icoană a Sfintei Maria şi un butoiaş de stejar cu vin făcut de oamenii de aici, pe care a fost inscripţionată denumirea satului. Principele Radu a făcut cadou satului o fotografie din arhiva familiei regale.

„Am luat de la noi de acasă de pe perete o fotografie pe care Majestatea Sa, regele Mihai, o avea de când era copil, a bunicii lui, regina Maria, pe care am înrămat-o cu o ramă nouă şi v-o oferim cu cea mai mare dragoste să vă călăuzească de acum încolo, să vă ajute să vă înălţaţi familia mare a comunităţii pe cele mai înalte culmi de demnitate”, a mai spus principele.

Potrivit primarului Oleg Năstas, familia regală l-a informat că următoarea vizită o va întreprinde în acest sat la primăvară, când se planifică inaugurarea monumentului Reginei Maria în faţa căminului cultural din localitate. „A fost deja identificat un meşter din Oradea, care va realiza monumentul. Am fost informaţi că la primăvară va veni şi principesa moştenitoare Margareta”, ne-a spus primarul.

„Prinţul e tare frumos!”

Întâlnirea i-a emoţionat până la lacrimi şi pe locuitorii mai în vârstă ai satului. Maria Agachi, în vârstă de 82 de ani, spune că a făcut două clase pe „timpul românilor”. Ţine minte bine respectul deosebit al părinţilor săi pentru Regina Maria, de care au fost ajutaţi să-şi ridice casă.

„Mi-a fost interesant să-i văd pe urmaşii lor, căci nu i-am văzut nici în gazete, nici la televizor. Parcă am mai întinerit cu aceste amintiri. E un bărbat frumos!… Dar oare ce bărbat nu e frumos la această vârstă?”, se întreabă oarecum nostalgic femeia. La fel şi Vera Prodan, în vârstă de 80 de ani, spune că „prinţul e tare frumos!”. „Suntem mândri că a venit atâta lume bună în sat. Eu am cinci copii. Sunt toţi plecaţi la muncă peste hotare, dacă ar fi să vadă şi ei măcar cu un ochi cât e de frumos azi aici, sunt sigură că s-ar bucura”, îşi şterge cu colţul basmalei o lacrimă bătrâna.

Un alt locuitor al satului, Valeriu Tăbârţă, este fost pedagog şi fiul Anei Tăbârţă, una dintre primii locuitori ai satului Regina Maria. „Am aflat mai bine de o lună că membrii Casei Regale vor veni. Ne-am bucurat să găzduim înalţii oaspeţi. Tare am vrut s-o vedem şi pe principesa Margareta, o femeie frumoasă, plină de demnitate, ca şi tatăl său de altfel, care a avut o viaţă zbuciumată. Se vede că a avut un program încărcat şi n-a putut veni. Ne bucurăm însă că, în curând, vom avea un monument al reginei Maria, aici, în satul nostru, nu departe de Nistru”, mai spune profesorul.

Svetlana COROBCEANU