Acasă, la „Casa mea”

A fost inaugurat un centru de reintegrare socială, cu apartamente pentru tinerii cu vârsta între 16 şi 23 de ani, la Cahul

foto casa mea nadea roscovanu

Foto: Nadea Roscovanu

Bucurie pentru opt tineri orfani din Cahul. Ajunşi în pragul maturităţii, în lipsa unui ajutor din partea rudelor şi a unui acoperiş deasupra capului, aceştia trăiau cu frica zilei în care urmau să părăsească Centrul de plasament unde unii dintre ei au locuit aproape un deceniu. Marţi, pe teritoriul instituţiei, a fost inaugurat un centru de reintegrare socială, cu apartamente pentru tinerii cu vârsta între 16 şi 23 de ani, unde vor locui până vor obţine o profesie şi vor fi angajaţi în câmpul muncii. Aici beneficiază de toate condiţiile, televizoare, bucătării, salon pentru oaspeţi.

Gimnaziul-internat din Cahul a fost primul din R. Moldova în care a demarat reforma dezinstituţionalizării copiilor. Până în 2007, copiii învăţau pe teritoriul internatului, fiind izolaţi de restul lumii ca în toate orfelinatele de tip sovietic. Din 2007, odată cu începerea reformei, copiii au fost înmatriculaţi în instituţiile de învăţământ din oraş. Directoarea instituţiei, Emilia Mocanu, îşi aminteşte cu emoţii ziua de 1 septembrie 2007, când a petrecut 28 de micuţi la Şcoala primară din or. Cahul. „Pe la ora 11.00, n-am rezistat şi am mers să văd dacă nu plâng. Dar i-am găsit veseli, s-au adaptat de minune şi, în următorul an, au fost înmatriculaţi ceilalţi copii la gimnaziul din localitate. În total, erau 270 de elevi. Rezistenţa din partea unor angajaţi de la noi a fost evident mare, dar înţelegeam bine că aceşti copii trebuie să se integreze. Am ştiut din start că nu e bine să stea închişi ca într-o închisoare”.

IMG_1306

Foto: Nadea Roşcovanu

Reformă realizată cu succes

Emilia Mocanu are o experienţă de peste 40 de ani de muncă. Lucrează aici de la vârsta de 18 ani. Opt tinere care sunt astăzi mămici le-au dat nume copiilor în cinstea ei, Emilia. Sergiu şi Oleg sunt doi tineri care, după ce au absolvit nouă clase, în lipsa unei familii în care să fie reintegraţi, au fost luaţi în familia Emiliei Mocanu. „Activitatea într-o astfel de instituţie nu este doar un job, ci începi treptat să trăieşti cu problemele acestor copii şi să te bucuri de reuşitele lor”, spune ea.

Unul dintre băieţi s-a casatorit în mun. Chişinău, iar nepoţica adoptivă îi poartă astăzi numele. „Sunt mândră de ei, au case frumoase şi sunt gospodari buni”, ne mai spune directoarea. Astăzi, la Centrul de plasament temporar pentru copii sunt 30 de beneficiari. Inaugurarea Centrului pentru adolescenţi este ultima etapă în procesul de dezinstituţionalizare a copiilor. „Sarcina noastră este de a-i pregăti pe tinerii de aici pentru viaţa independentă, de a le oferi suport în procesul de integrare în comunitate. Centrul este dotat şi întruneşte toate condiţiile, pentru a le oferi tinerilor posibilitatea să-şi dezvolte abilităţi de trai independent şi să se simtă totodată acasă”, a mai spus Emilia Mocanu.

Snejana Nicolăiţă are 17 ani. Învaţă la Şcoala profesională din localitate. E viitoare croitoreasă. Visează să deschidă un atelier. Mama fetei a decedat acum doi ani. În umbra viselor fiecărui copil de aici se ascunde o dramă de familie. Îşi făcea griji unde va merge după absolvirea gimnaziului. Zilele acestea e ocupată cu mutarea în noua locuinţă din „Casa mea”. „Îmi place mult camera, bucătăria unde vom învăţa să gătim. Vom duce o viaţă mai independentă”, remarcă tânăra.

foto casa mea2 nadea roscovanu

Foto: Nadea Roşcovanu

Ieri, copil singur, astăzi, studentă la două facultăţi

Silvia Lazăr, 22 de ani, este o absolventă a Gimnaziului-internat. Studiază la Universitatea „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul şi învaţă concomitent la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi – cu şcolarizare la Cahul. „Când am absolvit gimnaziul-internat, ne-a fost mai greu. La colegiu, fetele plecau acasă, aveau computere, eu însă plecam la bibliotecă, locuiam în gazdă, încercam să mă descurc cum pot”. Cu toate acestea, tânăra a perseverat, are studii de asistent social, în curând, va absolvi Facultatea de Administrare Publică şi cea de Piscicultură şi Apicultură. „Visez să am cândva o casă, un lac în care să cresc peşte şi raci. Ar fi o afacere bună”, remarcă ea. Nu e singură pe lume, are o soră care o susţine în toate. Şi de câteva ori pe an îşi vizitează educatorii care le-au ţinut loc de părinţi.

Salvatorul Machidon

La sărbătoarea de inaugurare a Centrului, îl întâlnim şi pe Ion Machidon, un alt absolvent al gimnaziului-internat. A învăţat la Colegiul de ecologie din Chişinău. Din 2009 este angajat al Detaşamentului de salvatori şi pompieri din sectorul Botanica al capitalei. Abandonat de părinţi la o vârstă fragedă, Ion a avut nevoie ca de aer de dragoste şi bunătate din partea celor din jur. Îşi aminteşte că a fost ataşat, în special, de o voluntară din Corpul păcii. „Până la ea, nu am mai văzut oameni la fel de buni”, ne spune cu o sinceritate de copil tânărul.

Speră ca în curând să dea curs invitaţiei acesteia de a face o vizită în SUA. Între timp, Ion a reuşit în calitatea sa de pompier să salveze mai multe vieţi. „Am salvat o persoană din localitatea Băcioi, am salvat mai multe animale ajunse la înălţime ori căzute în gropi de canalizare. Îmi place munca de pompier”, afirmă tânărul.
Suport la integrarea copiilor

Centrul de reintegrare „Casa mea” este parte componentă a Complexului de servicii sociale „Împreună”, creat ca urmare a reorganizării Gimnaziului-internat din oraşul Cahul, proces susţinut de AO „Parteneriate pentru fiecare copil” (PPFC).

IMG_1429

Foto: Nadea Roşcovanu

Stela Grigoraş, director PPFC, a menţionat că odată cu inaugurarea acestui centru este finalizat procesul de transformare a acestei instituţii de tip rezidenţial. „Datorită managementului profesionist şi perseverenţei administraţiei fostului gimnaziu-internat, am reuşit să creăm un complex de servicii sociale, care, prin activitatea sa, promovează integrarea copiilor şi tinerilor în familie şi comunitate”, a subliniat doamna Grigoraş.

AO „Parteneriate pentru fiecare copil”, în colaborare cu autorităţile publice locale, dezvoltă la ora actuală programe axate pe prevenirea separării copiilor de familie, îngrijirea alternativă a copiilor separaţi de părinţi, precum şi pe integrarea copiilor şi tinerilor din îngrijire alternativă în familie, şcoală şi comunitate.

The following two tabs change content below.