Absolviţi de răspundere

 

JUSTIŢIE // Judecătorii vinovaţi de cazurile pierdute la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO) nu vor fi sancţionaţi disciplinar

O decizie în acest sens a fost luată de Curtea Constituţională care a declarat neconstituţională prevederea din Legea cu privire la statutul judecătorului, conform căreia magistraţii care se fac vinovaţi de cazurile pierdute la CEDO sunt pasibili de sancţiuni disciplinare. Norma în cauză a fost contestată la iniţiativa preşedintelui interimar al Curţii Supreme de Justiţie (CSM), Ion Muruianu. Amintim că în luna mai dosarul actualului preşedinte CSJ a fost verificat timp de două luni, de către Serviciul de Informaţii şi Securitate. Instituţia a emis un aviz negativ în privinţa candidaturii lui Muruianu la un nou mandat de preşedinte al CSJ. SIS a luat în calcul dosarele judecate de Muruianu, pierdute ulterior de Republica Moldova la CEDO.

Curtea Constituţională şi-a argumentat decizia prin faptul că prevederea din Legea cu privire la statutul judecătorului este imperfectă şi lasă loc pentru interpretări. „Sunt cazuri când judecătorul nu poartă vină pentru condamnarea ţării noastre la CEDO, de exemplu, neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti. Legea nu prevede clar ce se întâmplă în astfel de cazuri. Acest lucru nu înseamnă că legea nu poate fi revăzută şi adoptată  într-o redacţie nouă”, a ţinut să precizeze preşedintele CC, Dumitru Pulbere.

Un alt argument al a Curţii Constituţionale e că tragerea la răspundere a judecătorului în baza unei hotărâri a Curţii Europene de condamnare a statului Republica Moldova constituie „o ingerinţă inadmisibilă în principiul independenţei, imparţialităţii şi inamovibilităţii judecătoreşti”.

Afectarea independenţei judecătorilor

„Nimeni nu e scutit de greşeli, inclusiv judecătorul. Mai ales că avem o legislaţie imperfectă, când ai norme care au dublu înţeles, pe care le poţi trata cum îţi place, de aici şi consecinţele”, e de părere Victor Popa, expert în drept  constituţional.

Potrivit lui, legislaţia RM nu este racordată totalmente la normele dreptului internaţional şi Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului care stă la baza tuturor deciziilor pe care le ia CEDO. „Reforma Justiţiei, care a început deja, va trebui să ţină cont de toate aceste probleme pentru a micşora numărul condamnărilor la CEDO (cuvântul-cheie). Consider că decizia CC este corectă din cauza că, în momentul în care judecătorul va fi responsabil material pentru greşeala pe care a produs-o, independenţa lui va fi afectată şi de aici va apărea şi frica să nu fie sancţionaţi, fapt ce le poate influenţa hotărârile”, a punctat Popa.

„CC – mută, surdă şi chioară”

Decizia Curţii Constituţionale este o decizie pur politică, consideră însă expertul în drept constituţional Alexandru Arseni. „Dacă Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a stabilit încălcări ale legislaţiei, înseamnă că judecătorul poartă şi el o vină. Judecătorul nu achită pagubele, ci statul le achită, prin urmare judecătorul poate fi sancţionat cel puţin disciplinar”, a  conchis el.

Întrebat de ce prevederea în cauză nu a fost aplicată niciodată în practică, niciun judecător nu a fost supus sancţiunii disciplinare, expertul ne-a răspuns: „Consiliile Superioare ale Magistraturii anterioare erau nişte structuri de buzunar, care acţionau la comandă”. „Trebuia demis un judecător, era demis, trebuia avansat un judecător, era avansat. Au fost daţi afară nelegitim 50 de judecători, dar Curtea Constituţională a fost mută, surdă şi chioară, nu-şi punea nicio problemă. Acum sunt foarte receptivi la toate solicitările lui Ion Muruianu”, a precizat Arseni.

„În avizul Serviciului de Informaţii şi Securitate au fost indicate, printre alte păcate, dosarele pe care Ion Muruianu le-a judecat, pierdute ulterior la CEDO. Cred că preşedintele în exerciţiu al CSJ a aşteptat cu mare nerăbdare această hotărâre a Curţii Constituţionale”, a opinat Ion Guzun, jurist în cadrul Institutului pentru Drepturile Omului.

Ministrul Justiţiei, Oleg Efrim, a declarat că independenţa justiţiei este un proces echitabil, nu un paravan după care ar trebui să se ascundă magistraţii. El a dat asigurări că Guvernul va elabora o nouă lege în care se va ţine cont de obiecţiile Curţii Constituţionale, care va oferi pârghii constituţionale pentru responsabilizarea judecătorilor şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii.

Prin hotărârile pronunţate de CEDO în ultimii doi ani, Guvernul Republicii Moldova a fost obligat să plătească compensaţii în mărime de peste 11 milioane de euro. Cu toate acestea, niciun judecător sau alte persoane cu funcţii de răspundere care se fac vinovate de încălcarea drepturilor cetăţenilor care au dus la pierderea cauzelor la CEDO nu au fost trase la răspundere. La începutul anului 2010, peste 3500 de cereri pendinte erau depuse la Curtea Europeană împotriva Republicii Moldova. Majoritatea cererilor examinate actualmente la CEDO datează din anii 2006-2008.

Peste 2,7 milioane de euro a plătit Guvernul R. Moldova pentru opt dosare pierdute la CEDO în care figurează numele judecătorului Ion Muruianu. Cel mai „scump” dosar pierdut la CEDO, inclusiv din cauza lui Muruianu este „Oferta Plus vs R. Moldova”, pentru care s-au plătit 2,5 milioane de euro. Potrivit juriştilor, acest dosar este lider în topul dosarelor cu cele mai multe încălcări admise atât de judecători, cât şi de forţele de ordine. Iar Curtea de la Strasbourg nota în hotărârea sa pe marginea acestui caz că îşi exprimă îngrijorarea serioasă faţă de modul în care a procedat CSJ condusă de Muruianu în acest dosar.

Svetlana Corobceanu