Absolvenții de liceu nu își văd rostul în Republica Moldova

Tot mai mulți elevi aleg să-și continue studiile în România, pentru calitatea acestora, nivelul de trai și bursele mai mari

Sesiunea de bacalaureat 2019 a început pe 4 iunie și va dura până pe 21 iunie. În acest an, au fost înregistrați 17.442 de elevi, mai puțin decât în 2018, când erau 18.151 de elevi. În acest an, a crescut numărul elevilor care au fost eliberați de la unele examene de Bac, deținătorii diplomelor de gradul I, II și III la olimpiadele republicane la disciplina respectivă, organizate de către minister în anul absolvirii. Este vorba despre 1008 elevi, cu 223 mai mulți decât în 2018, când au fost 785 de absolvenţi scutiţi de examene.

Astăzi, 7 iunie, are loc cel de-al doilea examen de bacalaureat la Limba și Literatura română. Elevii nu mai au frică de camerele de luat vederi, deoarece multe instituții de învățământ sunt dotate cu aceste dispozitive şi pe parcursul anului, o problemă ar fi timpul insuficient, unii nu reușesc să transcrie lucrarea de pe maculator. „La pretestări am scris mai întâi pe maculator, m-am gândit, am analizat și, când să transcriu, îmi rămânea foarte puțin timp. Din cauza emoțiilor, îmi este frică să nu reușesc să transcriu la bac”, ne spune emoționată Elena.

Directorii de licee speră la rezultate foarte bune și la faptul că, indiferent unde își vor continua studiile, elevii se vor întoarce acasă. Raisa Gonța, directoarea Liceului Teoretic „Ștefan cel Mare” din Șoldănești, unde studiază 447 de elevi, a declarat pentru ziarul nostru că, printre cei 34 de elevi care vor susține examenele de bacalaureat, liceul se mândrește cu Iana Popa, care a fost scutită de examenul la limba străină.

„Suntem pregătiți și sperăm ca rezultatele să fie bune, ca anul trecut. Elevii au multe planuri, vor să-și încerce norocul și la noi, și peste hotare, iar noi nu putem să le tăiem aripile, important e ca ei să se întoarcă înapoi acasă”, menționează Gonța.

„La real vin mai puțini, din motiv că examenul la matematică este dificil”

Liceul Teoretic „Liviu Damian” din Râșcani este absolvit în acest an de doar 21 de elevi – șase la profil real și 15 la umanist. Directoarea liceului, Stela Scripliuc, ne spune că profilul real este ales de tot mai puțini elevi.

În sesiunea de bacalaureat 2018 au fost admiși 18150 de candidați, 10.616 candidați din licee, 4.015 candidați din colegii și centrele de excelență, 332 de candidați care s-au înscris în regim extern, 167 de candidați din universități și 3.020 de restanțieri din sesiunile anterioare. În sesiunea 2019 a examenelor de bacalaureat au fost înregistrați 17 442 de candidați, dintre care 2 405 (13,79 %) sunt candidați restanțieri din sesiunile anterioare.

„Din păcate, la profilul real aleg mai puțini să vină, din motiv că examenul la matematică este dificil. Acum la pretestări lucrarea a fost nu pentru nivel mediu, dar mult mai dificil”, menționează directoarea. Liceul „Liviu Damian” din Râșcani (clasele 5-12) este unicul liceu care are cămin, unde își fac studiile elevii din diferite localități ale raionului. Stela Scripliuc susține că scade numărul elevilor de la an la an, în prezent sunt 247 de elevi, dintre care șapte au anunțat deja că pleacă peste hotare împreună cu familia, cerându-şi dosarele.

Doi elevi din acest liceu au fost scutiți de examenul la limba străină fiind acceptați la studii peste hotare.

„Avem doi elevi care sunt scutiți de examenul la limba străină cu un punctaj foarte bun. Aceștia au fost deja acceptați, nu mai este nevoie de diploma de Bac, e suficient să prezinte situația pentru cei trei ani de liceu. În general, majoritatea elevilor merg la studii în România”, punctează directoarea liceului.

Elevii vor să-și continue studiile în România

La Liceul Teoretic „Grigore Vieru” din Briceni, 509 elevi și-au început studiile în toamna anului 2018, iar la 31 mai numărul elevilor era de 497. Dintre aceștia 43 de elevi susțin examenele de bacalaureat, după care vor lua cu asalt universitățile din capitală și de peste hotare. În anii trecuți și vorbitori de limbă rusă au plecat în România la studii, deoarece, susțin ei, condițiile de viaţă sunt mai bune și bursele mai mari.

„În 2018, am avut și noi un elev scutit de examen și acum își face studiile peste hotare. Avem mulți absolvenți de anul trecut care își fac studiile în România, chiar vorbitori de limbă rusă. Aceștia din acest an încă nu știu unde vor merge, se gândesc mai mult să plece în România, deoarece acolo studiile sunt mai performante, condițiile de cazare mai bune, bursele mai mari, iar diplomele lor sunt recunoscute în diferite țări”, ne spune directoarea liceului, Zinaida Bordei.

„Niciun elev, după Bac, nu va rămâne în stânga Nistrului”

Administrația Liceului Teoretic „Lucian Blaga” de la Tiraspol speră că nu va avea oaspeți nedoriți și neplăceri din partea autorităților locale, care în ultimii ani sunt supuși constant presiunilor. Cei 18 elevi de la uman și real, după susținerea examenelor, își vor continua studiile la Chișinău sau în România. Una dintre eleve care a fost scutită de examenul de limbă străină va merge la studii în Anglia.

„Niciun elev, după Bac, nu va rămâne în stânga Nistrului, toți se orientează spre universitățile din Chișinău și cele din România. Băieții mai glumesc că decât să meargă aici să facă serviciul militar, mai bine merg în China la studii”, menționează directoarea adjunctă, Raisa Saculţan Pădureanu.

Aceasta susține că, în ultimii ani, la Liceul Teoretic „Lucian Blaga” de la Tiraspol vin tot mai mulți elevi, vorbitori de rusă, care pe viitor vor să-și continue studiile în România.

Examenul naţional de bacalaureat, sesiunea 2019, se va desfăşura în perioada 4 iunie – 21 iunie 2019. Comunicarea rezultatelor examenului de bacalaureat în centrele de bacalaureat se va face la 26 iunie 2019. Contestaţiile pot fi depuse în perioada 26 – 27 iunie 2019.

„În Anglia am avut şansa să fiu angajată şi promovată fără nicio diplomă de absolvire”

Doina Munteanu, comuna Balatina, raionul Glodeni, care nu a susținut în 2016 examenul la matematică, a plecat la muncă în Anglia și nu regretă.

„După ce am picat examenul la matematică, am hotărât să nu stau degeaba un an şi să încerc ceva nou peste hotare. Aici, în Anglia, am avut şansa să fiu angajată şi promovată fără nicio diplomă de absolvire. În plus, compania mi-a oferit oportunitatea de a face nişte cursuri în timp ce lucrez în domeniu, ceea ce nu există la noi în Moldova. Fiind foarte ocupată şi hotărâtă de a avansa aici, nu am mai avut timp să mă pregătesc pentru Bac (se ştie că avem subiecte de matematică superioară, fiind imposibil pentru toți să-l treacă). Sincer, dacă aş avea posibilitatea, aş veni să îl dau (chiar dacă ştiu că nu mai am nevoie). Ca fiecare, doresc să mă întorc, dar nu cred ca aş supraviețui cu salariul din R. Moldova.”