„Abia după a 3-a ediţie voi putea spune că festivalul Zilele literaturii române la Chişinău există”

Interviu cu Vasile Ernu, scriitor, Bucureşti

– Ce înseamnă pentru Vasile Ernu o deplasare la Chişinău?

Vin cu o anumită temere şi curiozitate. Între 1990 şi 2006, aproape că am lipsit de aici. Am hălăduit peste tot, mai puţin în Moldova. Veneam strict să-mi văd familia. Acum mă interesează foarte mult ce se întîmplă aici. Călătoriile la Chişinău sînt foarte fecunde pentru mine: mulţi nervi, dar şi multe idei. Mi-ar plăcea să scriu o carte despre Moldova şi Chişinău, însă e o zonă sensibilă şi dureroasă şi trebuie tratată cu multă atenţie. E încă o rană nevindecată.
Există un perete între scriitorii români de pe cele două maluri ale Prutului?

Există mai degrabă un zid în mintea noastră. Zidurile mentale sînt cele mai rezistente şi greu de dărîmat. În realitate cred că lucrurile sînt mai diluate. Şi observ că după ce pun faţă în faţă scriitorii de pe cele două maluri ale Prutului, toate complexele şi clişeele încep să se dizolve. Scriitorii din România care au vizitat Moldova împreună cu mine în ultimii doi ani s-au întors acasă cu o părere foarte bună. În acest sens întîlnirile directe reuşesc să spulbere multe clişee create de-a lungul anilor.


Scriitorii din România, participanţi la Festivalul Zilele Literaturii Române la Chişinău, au reuşit să comunice cu publicul basarabean? Cu cine dintre ei ai stat de vorbă după festival?

Voi probabil nu vă daţi seama, dar scriitorii din România au rămas cu o percepţie atît de pozitivă încît începe să mă îngrijoreze această latură. Adică au transmis în ţară cuvinte prea frumoase, iar în anumite domenii mie îmi place echilibrul. Sîntem clar într-un proces de curiozitate, de redescoperire. Şi ei încep să înţeleagă potenţialul imens al diferenţei care există în noi. Iar o cultură are nevoie enorm de aceste diferenţe. Am impresia că tocmai cei din Moldova nu-şi dau seama de acest potenţial imens şi încearcă să-şi ascundă diferenţa, să o omoare. Mare păcat.


Scriitorii se ascultă unii pe alţii? Se aud?

E greu să generalizăm. Unii se ascultă, alţii nu. Depinde de dispoziţia şi de compatibilitatea unora sau altora. Şi eu şi tu facem la fel. Unii ne interesează, alţii ne plictisesc, alţii ne enervează. De aceea cînd fac programul pentru festival este teribil de greu să găsesc tonusul necesar, să aşez anumiţi scriitori lîngă anumiţi scriitori. Ştim bine că între mulţi din ei sînt simpatii, animozităţi, istorii. De exemplu, combinaţia Mureşan cu Brumaru mi s-a părut splendidă. A ieşit ceva deosebit. Rar vezi un astfel de spectacol. Sînt doi scriitori diferiţi, dar care se completează excelent.

 

– În afară de recitaluri şi întâlniri cu cititorii, mai sunt necesare dezbateri acute pe teme literare? Comunicarea lui Val Butnaru putea fi începutul unei astfel de dezbateri?

Dezbaterile sînt foarte necesare. Mai ales că eu cred, sînt convins că o literatură semnificativă nu se poate naşte într-o societate în care lipsesc dezbaterile publice, punerea în discuţie a problemelor şi frămîntărilor societăţii în care trăim. Mă obsedează această temă şi am şi scris cîteva capitole despre asta în ultima carte „Ceea ce ne desparte” scrisă în colaborare cu prietenul B.A. Stănescu. De asta încerc deseori să provoc anumite discuţii. Da, Val Butnaru a încercat să provoace şi bine a făcut. Îmi plac oamenii vii, care te pun pe gînduri sau enervează. El a fost unul din foarte activii scriitori din Basarabia care a stat la poveşti şi polemici pîna noaptea tîrziu. Am mai observat un lucru îngrijorător: mulţi dintre scriitorii din Chişinău nu au mai stat împreună la discuţii şi polemici de mai mult de zece ani. E un semn îngrijorător. Mă bucur că am fost un motiv de a-i pune împreună şi a-i asculta cum polemizează. Eu le-am sugerat să o facă mai des.

– Ai descoperit Bălţiul la această ediţie a festivalului?

Da. Am fost practic prima oară în acest oraş. Din ce am văzut, am rămas impresionat. O unitate de grup profesional, oameni activi, foarte deschişi şi curioşi. O capacitate de mobilizare bună. Pe mine mă interesează mult să vad dincolo de ambalaj. Într-o universitate de exemplu e foarte important cum funcţionează biblioteca. E un indiciu bun pentru a înţelege ce se întîmplă în acea instituţie. Iar aici bibliotecarii chiar îşi fac treaba. Mă bucur că am luat decizia de a face o zi din festival la Bălţi.

– Ce şanse are literatura română să se dezvolte în R. Moldova, unde e atât de puternică nostalgia comunistă?

Nici nostalgia, nici comunismul nu sînt impedimente pentru literatură. Literatura există de atîtea mii de ani şi nu a fost distrusă de nici un regim politic, religios sau social. Nu-mi plac formele represive de nici o culoare dar nu cred că în comunism s-a scris literatură mai proastă decît s-a scris în capitalism. Uneori represiunea comunistă a creat un efect de bumerang. Cine spune că nu a scris din cauza comunismului minte. Sînt autori care în GULAG au scos capodopere. Literatura îşi găseşte propriile căi de supravieţuire.

– Eşti hotărât să organizezi şi următoarea ediţie a Zilelor Literaturii Române la Chişinău?

Despre un festival se spune că există abia odată cu ediţia a 3-a. Deci la anul pot spune ca da, el există. Eu aş încerca să mai fac o ediţie şi poate să mă retrag, să las şi pe alţii să mai tragă greul. Nu vreau să-mi fac o meserie din asta. E foarte important să ne cunoaştem rolul şi funcţia în societate şi în anumite contexte. Ştii, există o rachetă care are o viaţă foarte scurtă, dar foarte importantă: racheta care are funcţia de a scoate pe orbită un sputnik (satelit). Ea are rolul de a zbura de la Pămînt pînă în spaţiu unde să lanseze acel satelit pe orbită, după care moare, se transformă etc. Uneori şi noi trebuie să avem această funcţie: să punem anumiţi sateliţi pe orbită şi să ne retragem. Pentru asta e nevoie de un anumit tip de inteligenţă şi înţelepciune. La noi e un haos total al funcţiilor: vrem să fim şi rachetă şi satelit, şi orbită şi tot. Şi capotăm prin a nu fi nimic. E foarte greu însă să găseşti oameni care să continue bine un proiect, un festival. E nevoie de oameni cu viziune, atenţi la detalii şi care să ştie să lucreze cu scriitorii. Scriitorii sînt nişte fiinţe tare delicate. Şi poate treptat, treptat, ar trebui mişcate lucrurile spre un festival internaţional. Voi medita.

A dialogat Irina Nechit

The following two tabs change content below.
Irina Nechit

Irina Nechit

Irina Nechit

Ultimele articole de Irina Nechit (vezi toate)