„Aberaţiile” lui Dodon

dodon2Intenţia preşedintelui PSRM, Igor Dodon, i-a oripilat până şi pe oamenii din satul său de baştină, Sadova, Călăraşi

Liderul socialiştilor Igor Dodon intenţionează să organizeze un referendum similar celui din Găgăuzia la nivel naţional. Reprezentanţii partidului condus de Dodon au înregistrat deja câteva cereri la Consiliul raional Râşcani şi Bălţi, în care au solicitat organizarea referendumurilor consultative locale, la care cetăţenii ar fi solicitaţi să răspundă la întrebarea: „Problemele Dvs. social-economice ar putea fi soluţionate prin aderarea la Uniunea Vamală?”. Dodon e convins că majoritatea cetăţenilor RM vor acest lucru, în timp ce nici măcar oamenii din localitatea sa de baştină nu-i mai iau în serios intenţiile.

Preşedintele raionului Râşcani Ion Parea a confirmat că săptămâna aceasta a fost înregistrat un demers cu un conţinut similar din partea unui consilier PSRM. Cererea va fi analizată de juristul raionului, spune el, şi va fi examinată de consilieri în cadrul comisiei raionale de specialitate, care va decide dacă e legal sau nu să fie inclusă chestiunea în cauză în ordinea de zi a viitoarei şedinţe a consiliului raional.

„Eu cred că este o acţiune ilegală. Cum să întrebi oamenii: ‘Problemele Dvs. social-economice ar putea fi rezolvate prin aderarea statului la o structură internaţională?’. Politica externă a RM este apanajul Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene. Îmi pare rău de acest personaj, cu atât mai mult că a fost la guvernare. În loc să mergem înainte, dăm ca racul înapoi. Raionul Râşcani are relaţii economice cu capitala Lituaniei, Vilnius. Este vorba de raporturi social-economice durabile între oraşe, regiuni, cu care ne mândrim. Ceea ce propune Dodon are drept scop dezbinarea societăţii”, a spus Parea.

dodon gagauziaEx-primarul de Sadova: „Aberaţii!”

În cadrul conferinţei de presă organizată de Dodon, acesta s-a arătat sigur că „majoritatea cetăţenilor din majoritatea raioanelor sunt pentru vectorul de integrare în Uniunea Vamală Rusia Belarus Kazahstan”. Declaraţia lui Dodon i-a oripilat până şi pe oamenii din satul său de baştină, Sadova, Călăraşi.

Fostul primar de Sadova, Tudor Aghenie, se arată nedumerit că Dodon vrea un referendum înainte de alegeri. Or anume la alegeri oamenii se vor pronunţa pentru parcursul pe care şi-l doresc pentru RM, votând pentru un partid care împărtăşeşte valorile UE sau pentru o formaţiune politică ce promovează eurasianismul. „Ideea organizării unui referendum este o aberaţie. În 2009, majoritatea locuitorilor satului au făcut alegerea votând partide care promiteau să ne integreze în Uniunea Europeană. La toamnă, vom avea din nou alegeri. De ce avem nevoie de referendum?… Nu e binevenit niciun referendum lumea este tulburată şi fără plebiscit”.

Vărul lui Dodon: „În 2009, am votat pentru schimbare”

Vladimir Dodon lucrează inginer cadastral în Primăria Sadova. E rudă cu Igor Dodon şi e membru al Partidului Liberal. Nu-i împărtăşeşte viziunile. „În 2009, am făcut 700 de km până la Madrid ca să votez pentru un partid care ne-ar integra în UE. După zece ani de muncă în Spania, m-am întors acasă cu speranţa că lucrurile se vor schimba în bine. Sunt categoric împotriva unor astfel de idei, nici nu suport să le aud. Statul nostru pare a fi fără stăpân, din moment ce unul ca el urcă la miting în centrul Komratului în timpul unui referendum declarat de autorităţi ilegal şi spune „ne sluşat ătih svolocei”. Nu am cuvinte pentru asemenea gest”, se revoltă vărul lui Dodon.

Aceeaşi opinie o împărtăşeşte şi Ecaterina Ciubuc, secretara Primăriei Sadova: „Sadovenii au ales întotdeauna partide democratice, cele care promiteau să ne integreze în UE. Lumea din sat e scandalizată de declaraţiile lui Dodon. Personal, sunt categoric împotriva organizării unui astfel de referendum”, spune femeia.

Ecaterina Dodon, primarul localităţii, crede că un referendum similar celui planificat de consăteanul lor ar bulversa complet populaţia. „Eu sunt pentru integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană”, a spus primarul.

Procuratura Generală tace

Deputatul liberal-democrat, Maria Ciobanu, a sesizat la 22 ianuarie curent Procuratura Generală, solicitând iniţierea procedurii de ridicare a imunităţii de deputat lui Igor Dodon. Totodată, aceasta s-a arătat nedumerită de spotul publicitar în care Dodon promovează aderarea RM la Uniunea Vamală promovat intens la postul public de televiziune.

„I-am solicitat verbal preşedintelui Companiei IPNA Teleradio-Moldova, Constantin Marin, să ne spună cât costă acest spot publicitar difuzat de câteva ori pe zi. Aceasta demonstrează că Dodon e plătit bine, pentru a promova o politică antistatală. Mi s-a spus că e secret comercial. Astăzi, voi depune o solicitare oficială în scris la care sper să obţin un răspuns concret. Vreau să aflu răspunsul conducerii TRM dacă acest spot nu contravine interesului naţional al RM. Totodată, deputatul Igor Dodon, care trebuie să vegheze şi să respecte legea, promovează separatismul şi a îndemnat lumea la nesupunere civică la Comrat. Mă întreb de ce PG nu s-a autosesizat în acest caz? Dacă s-ar respecta legea în RM, procurorul general ar trebui să se prezinte la viitoarea şedinţă a Parlamentului şi să solicite retragerea imunităţii acestui deputat pentru a-i analiza faptele prin prisma legii. Aştept să văd reacţia organelor de drept, dar şi a colegilor mei”, a mai spus deputata.

Ghimpu: „L-aş declara persona non-grata”

Liderul PL Mihai Ghimpu este de părere că Dodon trebuie declarat persona non-grata, deoarece acesta conspiră împotriva statului RM. „Eu l-aş declara persona non-grata, deoarece lucrează împotriva statului care l-a născut şi l-a crescut. Lucrează pentru statul care a distrus ţara noastră”, a declarat Ghimpu în cadrul unei emisiuni televizate.

Expert: „TVM promovează un curs antistatal”

Expertul în Drept Constituţional, Nicolae Osmochescu, a declarat pentru JURNAL că postul public de televiziune TVM este o instituţie publică, nu una privată, şi trebuie să promoveze linia oficială a autorităţilor statului.

„Indiferent ce s-ar spune despre libertatea de opinie, aceasta poate fi dezbătută în cadrul unei emisiuni, dar prin promovarea acestui spot de către Compania IPNA Teleradio Moldova se susţine un curs antistatal. Televiziunea este o instituţie publică şi trebuie să servească interesul public”, spune expertul.

În ce priveşte referendumurile consultative pe care doreşte să le iniţieze Dodon, Osmochescu aminteşte că Guvernul, Parlamentul, preşedintele au avut o atitudine indiferentă şi arogantă faţă de ceea ce s-a organizat în Găgăuzia.

„Au admis organizarea acestui referendum, acoperindu-se cu argumente false: că nu vor avea efecte juridice, vor fi declarate ilegale, vor fi sancţionate conform legislaţiei în vigoare. Ceea ce nu s-a întâmplat. Structurile de drept au luat apă în gură. E adevărat că este ilegal, nu creează efecte juridice de moment, sunt consultative, dar sunt un as în mâna unui om politic, în mâna unui om de stat, în cazul dat a lui Formuzal.

Dodon doreşte şi el un as similar în mână. Procurorul general trebuia să se autosesizeze, dar tace. Dacă vor avea loc aceste referendumuri, nu vor avea efecte juridice momentane, dar cu bătaie îndelungată vor lovi în ceea ce numim cursul european al RM”, a mai spus Osmochescu.

The following two tabs change content below.