A vrut să-şi schimbe prenumele în „Dumnezeu”, dar s-a gândit puţin şi şi-a retras solicitarea

În fiecare săptămână, la Oficiul de Stare Civilă se adresează persoane care doresc să-şi schimbe numele şi prenumele. Cum îşi motivează oamenii această decizie importantă a punctat pentru JURNAL de Chişinău Diana Tacu, şef adjunct al Direcţiei control şi metodologie din cadrul Serviciului Stare Civilă.

„În majoritatea cazurilor, oamenii solicită schimbarea numelui de familie atunci când sunt atestate anumite inexactităţi în actele de stare civilă. Avem cazuri când soţiile doresc să revină la numele de origine, adică după căsătorie persoana şi-a luat numele soţului, iar după divorţ îşi doreşte să revină la numele iniţial. Unii vor să poarte numele persoanelor care au participat la educaţia lor de mici copii.  De exemplu, un copil a fost crescut de unul din bunici, de tatal vitreg sau de mama vitregă şi el ulterior doreşte să ia numele de familie ale acestei persoane. Acestea sunt cele mai frecvente cazuri.

Cazuri ieşite din comun sunt foarte rare. Legea prevede strict condiţiile de modificare a numelui. Un moft sau un capriciu al cuiva nu poate fi luat în calcul. În asemenea cazuri, schimbarea numelui este posibilă doar pe cale judecătorească, în niciun caz pe cale administrativă. Dar cazurile respective, menţionez încă o dată, sunt foarte rare. Dacă motivul pe care îl invocă persoana nu va constitui un temei pentru schimbarea numelui de familie, suntem anunţaţi de Oficiul de Stare Civilă despre acest lucru. De exemplu, ni s-a adresat o persoană care dorea să-şi schimbe prenumele în „Dumnezeu”. În mod normal, i s-a explicat că aşa ceva nu este posibil, mai ales că persoana respectivă afirma că este religioasă. S-a gândit puţin şi şi-a retras solicitarea”, ne-a comunicat Diana Tacu.

Interpol: „Dubla identitate este o infracţiune”

Valentina Litvinov, şefa Biroului naţional Central Interpol, nu-şi aminteşte de cazuri în care să fi depistat infractori cu dublă identitate. Totuşi, susţine ea, dubla identitate le creează multe probleme organelor de drept.

„Nu poate fi legal ca o persoană să deţină două identităţi concomitent. În acest caz, una dintre identităţi este falsă şi asta deja e o ilegalitate.

În cazul în care o persoană cu dublă identitate este dată în cautare internaţională, este foarte complicat să o depistezi. Atunci când aceasta este identificată (de obicei, prin intermediul amprentelor digitale – n.r.), este trasă la răspundere şi pentru crima comisă, şi pentru fals în acte”, explică Litvinov.

De ce a avut nevoie Plahotniuc de două identităţi?

Vlad Plahotniuc a decis să-şi schimbe identitatea în 2009 pentru că intenţiona să fugă din R. Moldova, cred politicienii Sergiu Mocanu şi Vladimir Ţurcan.

De menționat că anume în august 2009 Plahotniuc a depus prima cerere pentru schimbarea numelui.

„În acel moment, Plahotniuc se temea că ar putea ajunge la puşcărie. Voronin era supărat rău pe el pentru că îl finanţase pe Lupu în campania electorală din iulie. De aceea a decis să se asigure”, afirmă Mocanu.

Ţurcan confirmă că relaţiile dintre Plahotniuc şi Voronin deveniseră ostile în vara anului 2009.

Autorităţile române consideră ilegale acţiunile lui Plahotniuc

A încălcat sau nu legislaţia română prim-vicepreşedintele Parlamentului Vladimir Plahotniuc atunci când a solicitat să-i fie schimbată identitatea în actele româneşti? Care sunt sancţiunile în astfel de cazuri?

JURNAL a solicitat răspuns la aceste întrebări Ministerului Justiţiei de la Bucureşti şi Oficiului Român pentru Imigrări.

Vedeţi mai jos ce răspunsuri am primit.

Autoritatea Naţionala pentru Cetăţenie, Biroul Comunicare:

„Cele două probleme pe care le-aţi înaintat Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, prin Ministerul Justiţiei, exced competenţa instituţiei noastre.

Din evidenţele Autorităţii rezultă că, începând din 2002 şi până în prezent, nu a fost înregistrată nici o cerere privind redobândirea cetăţeniei române având ca petent pe numitul Plahotniuc Vladimir”.

Oficiul Român pentru Imigrări, Compartimentul relaţii publice şi comunicare:

Deşi nu a răspuns oficial la solicitarea noastră, contactată de JURNAL, şefa Compartimentului relaţii publice şi comunicare, din cadrul Oficiului Român pentru Imigrări, Cristina Ilie, ne-a răspuns: „Vă daţi seama că este ilegal să ai două identităţi diferite în state diferite”.

Svetlana PANŢA

The following two tabs change content below.