A venit pe lume dintr-o prostie

VIAŢA CA O PRADĂ // L-a dus de nas ca pe un năuc, ca pe un terchea-berchea

Uneori aşa se împotmolesc lucrurile că, dorind să limpezeşti ceva, te afunzi şi mai mult. Vasile Hioară, un cunoscut de-al meu, suntem cam de aceeaşi vârstă, e în mare cumpănă. Vrea să-l lepede nevasta pentru o greşeală pe care a făcut-o în tinereţe. Însă omul nu se simte vinovat de întâmplarea care a stârnit atâtea certuri în casa lui.

Într-o bună zi, îl căuta un tânăr de 35 de ani, spunea că e fiul lui şi că a aflat asta cu jumătate de an în urmă de la maică-sa, care trăgea să moară. „Am venit, tată, cum am adunat ceva bani. Ştii că de la noi până aici ai de mers nu glumă cu trenul, pentru bilet la avion, nu-mi ajungeau bani.” Vasile Hioară înjura în gândul lui şi dacă ar fi putut, prin puterea cugetului ar fi şters de pe faţa pământului acest copil din flori pe care l-a făcut cu o femeie de care nu-şi mai aducea aminte.

Greşeala

Era tânăr de tot. Se dusese în armată. Şi cum se întâmplă uneori, îi venise gustul să corespondeze cu cineva. În satul lui de baştină nu avea nicio fată căreia i-ar fi vrut să-i scrie. Şi atunci, un camarad îi dăduse adresa surorii sale şi îi spuse: „Scrie-le tu, eu nu am poftă şi aşa poate voi afla mai multe veşti de acasă”. Dar nu sora camaradului îi răspundea la scrisori, ci o prietenă de-a ei. Corespondaseră trei ani, cât a durat serviciul militar. Îşi trimiteau fotografii, îşi spuneau poveşti. Când şi-a încheiat serviciul, Vasile şi-a zis: „Ia să trag pe la fata ceea cu care am corespondat, să o cunosc pe viu”. Dar ce surpriză îl aştepta niciunui mort nu-i doreşti. A văzut flăcăul că fata l-a dus de nas în cei trei ani ca pe un năuc, ca pe un terchea-berchea. Ştiţi ce a făcut fata? I-a trimis fotografii de ale unei colege de clasă, care era frumoasă şi gingaşă, pe când ea, cum avea să recunoască Vasile, era bună de speriat coţofenele. El însă era înalt, zvelt, cu ochi albaştri şi vesel. Sigur că Galina l-ar fi vrut de soţ… Însă cum putea visa la un asemenea bărbat, fiind cea mai mare pocitanie din sat? Şi după mai multe pahare de rachiu şi acea pocitanie îi parea lui Vasile bună de pat. Aşa s-a făcut că s-a culcat cu ea şi uite, frate, că după 35 de ani să aibă de la ea un flăcău. Şi culmea – să-i semene leit!

A crescut un bandit

Cel mai trist în povestea asta e că Dumitru, fiul din flori al lui Vasile, făcuse puşcărie în trei rânduri. De la 18 ani şi-a irosit timpul prin închisori. Mama băiatului, fiind de una singură şi necăjită pe viaţă, s-a distrus din băutură – a murit de ciroză. Copilul a crescut de capul lui. După moartea mamă-si, Dumitru a vândut casa ce o aveau şi, pe banii câştigaţi, a ajuns în Moldova.

Nu putea Vasile să-şi alunge fiul din casă, se simţea vinovat de faptul că a crescut o haimana, că n-a avut cine-l sfătui de bine. „De ce nu mi-a scris mamă-ta, să-mi spună şi mie că am un copil?”, îl tot întreba pe fecior. „Chiar ne-ai fi ajutat? Dacă vrei, nu e târziu nici acum. Dă-mi cât poţi şi te las în pace, mă duc în lumea largă şi n-ai să auzi de mine niciodată…”

Vasile nu avea niciun sentiment pentru copilul acesta. Îl prinsese în câteva rânduri cotrobăind prin casă şi nu i-a plăcut treaba asta. Nici nevastă-sa, femeie de treabă, nu avea ochi să-l vadă. Avea o mutră de om neruşinat, obraznic, chip de coţcar. Într-o zi a dispărut de acasă, a venit peste două săptămâni de parcă aşa şi trebuia să fie. Adusese câteva genţi pline cu fel de fel de lucruri pe care în aceeaşi zi le-a dus undeva. L-ar fi dojenit Vasile, dar îi era frică, te pui că bagă cuţitul în tine şi nici nu se uită că îi eşti tată, s-a gândit el atunci. A mai trecut o vreme şi a dispărut din nou. „Vezi, bărbate, să nu intrăm în bucluc cu banditul acesta!”, îl tot tachina nevasta.

Suspectat de părinţi

La o săptămână de la dispariţia lui Dumitru, au aflat de la ştiri că, într-un sat din nordul republicii, doi bărbaţi cu cagule au pătruns în casa unor gospodari şi l-au jefuit. Copiii gospodarilor lucrau în Portugalia şi au trimis acasă o sumă frumoasă, vroiau să-şi cumpere apartament la Chişinău. Din spusele anchetatorului reieşea că un hoţ era îmbrăcat într-o scurtă roşie şi avea pe mână un semn. Din descrierea făcută de poliţist, suspectul tare mai semăna cu Dumitru al lor. Dar n-ai să suni la poliţie să-ţi denunţi propriul fiu, mai ales că nu erau siguri?!

A doua zi, pe înserate, „iubitul” fiu a sosit de pe undeva şi nevasta lui Vasile l-a luat la rost: „Nu cumva pe tine te-au dat în urmărire, jefuieşti casele oamenilor, în loc să-ţi cauţi de lucru şi să trăieşti ca oamenii?!” „Taci, babă, dacă ţi-i dragă viaţa! Caută-ţi de treabă şi totul va fi bine!”, i-a închis gura nemernicul.

Uite aşa, de atunci, dispărea de acasă fiul din flori al lui Vasile şi apărea de fiecare dată încărcat cu genţi străine. Le ducea unde le ducea şi atâta timp cât avea bani, se învârtea prin curtea lui taică-său, chipurile, îşi căuta de treabă. Nu întreţinea relaţii cu nimeni. Nici cu fiii din căsătorie ai lui Vasile nu se împăca. E adevărat, nu se certau, dar dacă se aflau într-o cameră, ori ieşea el, ori ei. Nu v-am spus că Vasile avea trei băieţi legitimi, copii cumsecade, bine educaţi şi ascultători. Cel mai mare, care împlinise în toamna ceea 32 de ani, avea şi el copii la rândul lui şi o nevastă drăguţă foc. Nu o dată l-a surprins Vasile pe odorul lui din flori cum o mănâncă din ochi pe noră-sa. Dar nu-i poţi interzice omului să facă asta numai de atâta că nu ţi-i drag! Vă spuneam că avea un sentiment de vină faţă de această odraslă care a venit pe lume dintr-o prostie…

„Mi-i tată şi mie ca şi vouă”

Într-o zi fiii legitimi ai lui Vasile l-au chemat afară pe Dumitru şi l-au întrebat cât vrea ca să se ducă de la ei. „Tata nu are bani, vom aduna noi cât trebuie… „Nu aveţi voi atâţia bani… Aici rămân, mi-i tată şi mie ca şi vouă… Drept cine vă credeţi?” Cu pumnii strânşi şi faţa crispată de ură, Dumitru s-a pornit spre poartă. S-a întors noaptea târziu beat criţă şi pus pe ceartă. Dacă până atunci în casa lui Vasile era o pace aparentă, din ziua aceea, fraţii îşi demonstrau făţiş duşmănie.

Nevasta lui Vasile umbla buboi prin casă: „Alege, ori eu, ori fecioru-tău!”. Slab de fire şi om blând, Vasile încerca să-i explice femeii lui că copilul acesta are şi el dreptul să-i spună tată, să trăiască în casa lui până se va aranja la serviciu. Dar nu o putea face imediat, explica bărbatul, nu-i făcuse viză de reşedinţă, avea nevoie de cetăţenie, pentru asta trebuia să-l recunoască de fiu. Nevasta nici nu vroia să audă de şederea lui Dumitru la ei. „Alungă gunoiul acesta din casă dacă doreşti să mai trăim împreună!”

„Ori eu, ori fiu-tău”

Nu ştiu cum s-a întâmplat că tocmai în momentul când îl făcea „gunoi” a apărut şi Dumitru. S-a făcut alb la faţă, a înhăţat-o de gât pe Glafira, a ridicat-o cu o mână, zgâlţâind-o: „Gunoi, da?! Eu sunt pentru voi un gunoi, un nimeni, un prăpădit, un puşcăriaş?! Ce ştii tu, babă, despre viaţa mea?! Ai dormit nopţi pe sub garduri sau în şuri străine? Ai umblat flămândă şi dezbrăcată, ai fost vreodată desculţă? Spune să aud şi eu!”.

Glafira era mai mult moartă decât vie. Aştepta să-i sară în ajutor bărbatu-său, dar Vasile înţepenise, nu făcea nicio mişcare. Uite aşa dintr-odată şi-a dat seama ce se face în sufletul copilului său, care n-a avut de fapt nici mamă, nici tată. A crescut cum a bătut vântul, s-a hrănit şi a rezistat la greutăţi, jefuind pe alţii, atâta ştia să facă. Pentru că şi la 35 de ani tot un prăpădit a rămas.

În clipa aceea a înţeles ce iad e în sufletul copilului său şi a strigat: „Las-o bre, jos pe muiere, că nu şi-a dat seama ce spune!”. Apoi s-a apropiat de fiu, l-a îmbrăţişat şi i-a şoptit la ureche: „De azi, ai tată. Spune-mi de când eşti la mine, ai mai prădat pe cineva? Te paşte vreo primejdie din partea legii, nu eşti cumva fugar?”, îl tot pisa părintele. „Nu, tată, am venit la tine, pentru că speram să am în sfârşit o familie… Să ştiu că mă iubeşte cineva…” Flăcăul avea 35 de ani.

The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău

Ultimele articole de Jurnal de Chișinău (vezi toate)