A şaptea încercare

AIE a identificat un candidat: judecătorul Nicolae Timofti

Candidatul AIE pentru funcţia de şef al statului este președintele Consiliului Superior al Magistraturii, Nicolae Timofti. Ieri, 12 martie, cei 58 de deputaţi ai AIE au semnat pentru susţinerea lui Nicolae Timofti. Comuniştii au anunţat că vor scoate zeci de mii de oameni în faţa Palatului Republicii pe 16 martie.

Vadim VASILIU

„Nu voi fi preşedintele unui grup de oameni, ci al cetăţenilor Republicii Moldova”, a declarat Timofti în cadrul conferinţei în care a fost înaintat oficial la funcţia de şef al statului. Deputatul neafiliat Mihai Godea a declarat că va decide miercuri dacă va susţine candidatul AIE. Liderul socialiştilor, Igor Dodon, a declarat că îşi va anunţa poziţia după ce candidatura lui Nicolae Timofti va fi discutată în cadrul PSRM.

AIE nu examinează scenarii de eşec

Liderii AIE şi-au exprimat încrederea că pe 16 martie Nicolae Timofti va deveni preşedinte al RM. „Eu privesc cu încredere data de 16 martie, zi în care putem aduce liniște cetățenilor, liniște de care RM are nevoie ca să se dezvolte. Nu putem vorbi în numele grupului Dodon. Criteriile sale au fost respectate. 58 de deputați au semnat, urmează ca și el să facă același lucru”, a declarat Vlad Filat. „Odată cu alegerea lui Timofti, se va completa cadrul instituțional ca guvernarea să îndeplinească cu succes agenda anunțată. Noi nu examinăm scenarii de eșec”.

Referindu-se la fostul candidat al AIE, Veronica Bacalu, Filat a explicat că aceasta nu a venit la Chişinău deoarece a refuzat funcţia care i s-a propus. „Câteva explicaţii despre dna Bacalu. Întrebarea care a rămas fără răspuns ține de refuzul ei de a veni la Chișinău. Îi mulțumesc pentru modul cum a reacționat la propunere. Ea nu a venit la Chișinău pentru că a renunțat să fie candidat, deoarece alegerea președintelui statului este de o importanța vitală”.

PCRM va încerca să împiedice procesul din 16 martie

Contactat de JURNAL, deputatul comunist Grigore Petrenco a declarat că PCRM are un plan pentru ziua de 16 martie, însă nu a vrut să-l dezvăluie: „Este un secret!”. Întrebat dacă PCRM va organiza manifestaţii, acesta nu a negat. Nici Mark Tkaciuk nu a negat posibilele demonstraţii pe 16 martie. „Trebuie să vă aşteptaţi la exprimarea poziţiei noastre pe 16 martie, poziţie care coincide cu atitudinea majorităţii societăţii”, a declarat acesta. Totuşi Sergiu Sîrbu s-a încumetat să spargă tăcerea, declarând că PCRM va răspunde invitaţiei lui Mihai Ghimpu de a participa la şedinţele Parlamentului şi va veni însoţit de 20 de mii de cetăţeni.

Preşedintele fracţiunii PLDM, Valeriu Streleţ, a declarat că PCRM-ul nu va reuşi să producă o lovitură de stat. „Apelurile la răsturnarea puterii de stat depăşesc cadrul legal”, a declarat deputatul.

În acelaşi timp, Streleţ s-a arătat convins că structurile care sunt chemate să apere ordinea constituţională îşi vor face meseria şi nu vor admite degradarea evenimentelor în asemenea hal în care să ducă la tulburări.

Filtrul Dodon

Igor Dodon a declarat că o condiţie pentru ca Nicolae Timofti să fie susţinut de PSRM este să treacă testul statalităţii. „Noi am anunțat că vor fi câteva filtre pe care va trebui să le treacă acest candidat. Primul – candidatul să fie apartinic. Al doilea – candidatul să aibă susținerea a 58 de deputați. Așteptăm sfârșitul zilei pentru a vedea dacă Timofti are această susținere. Al treilea – testul statalității, o discuție sinceră cu candidatul aici, la partid”, a declarat Dodon pentru presă.

Preşedintele executiv al PSRM, Valentin Krîlov, ne-a explicat că nu este ceva extraordinar faptul că PSRM va decide în cadrul plenului dacă grupul Dodon va vota sau nu. „Prin acest pas vrem să dăm un exemplu bun celorlalte partide în care deciziile se iau de preşedinţii acestora. În situaţia în care ne aflăm, cred că preşedintele ţării trebuie să fie ales”, a explicat Krîlov.

Observatorul politic Ion Tăbârţă consideră că aşa-numitul test al statalităţii este o manevră a lui Dodon prin care vrea să câştige dividende politice şi un plus de imagine în faţa electoratului comunist. „Ce anchetă, ce fel de întrebări i se pregătesc dlui Timofti, nu putem şti. E clar că Igor Dodon joacă pe imaginea sa politică”.

 

The following two tabs change content below.