A-POLITICE // Zidul şi zidurile

Acum trei decenii, era cu totul altfel. Sufla vântul în vitrinele alimentarelor, mai erau interzise cărţile autorilor incomozi, lipseau mărfurile necesare omului. Întreprinderilor li se repartizau (pasiv-reflexivul impersonal era în vogă) anumite „mărfuri deficitare”, precum maşinile de spălat sau frigiderele. Fără a ţine cont de cereri. Trăgând la sorţi, câştigai dreptul de a procura un televizor, chiar dacă acasă mai aveai unul (estimp colegului îi revenea un covor „persan”, pe cât de „deficitar” pe atât de inutil).

Angajaţilor unei instituţii le-au picat bilete pe care era scris (în limba rusă): „бытовой компьютер”. Traducând: calculator „de gospodărie”/ „pentru nevoi cotidiene”, cineva a presupus că ar putea fi un robot de bucătărie. Când un cunoscător a explicat că e computer personal (fără extensiuni „gospodăreşti”), întrebarea cvasiunanimă a fost: cui îi trebuie?

Acum trei decenii lumea era alta. Cădea Zidul Berlinului şi se dovedea că toţi nemţii îşi doreau o ţară unică şi liberă. Cădea („azi în Timişoara, mâine – ’n toată ţara”) cortina de fier, se prăbuşea Imperiul Răului. Începea epoca împăcării lumii cu sine însăşi. A divorţurilor calme şi a re-înfrăţirilor fireşti.

„Hiperrealitatea” şi „simulacrele” filosofului de stânga Baudrillard aduceau „post-istoria” (istoria, zicea el, „a fost [doar] un mit viguros”, legăturile cauzale ale evenimentelor fiind susţinute de coerenţa narativă a discursului. Deloc întâmplător, „secolul istoriei este şi secolul romanului”). „Sfârşitul istoriei” nu e chiar aşa cum l-a descris gânditorul de dreapta Fukuyama (pe urmele căderii zidului berlinez şi a cortinei de fier), dar multe lucruri se produc în conformitate cu teoria filosofului american. Până şi regimurile autoritare mimează procese copiate după modelul democraţiei liberale.

Mai proteică decât oricând, azi lumea e cu ostilităţi mai puţin pronunţate. Reconfigurarea ei e în toi. Avem o extindere fără precedent a Uniunii Europene (12 ţări la data căderii Zidului Berlinului; 15 – la început de mileniu şi 28 în prezent; la care se adaugă, logic, încă patru state ale Asociaţiei Europene a Liberului Schimb). Altele mai stau – pe un termen indefinit – pe linia de aşteptare. Cazul Turciei şi cel al Serbiei sunt deja proverbiale. În Parteneriatul Estic (cel care ne cuprinde şi pe noi), dar şi în cel Sudic, cu toate ţările africane din bazinul mediteranean, se pare că s-au investit prea multe speranţe. Actualii lideri europeni preferă să aibă cordoane sanitare „de prietenie şi colaborare”, fără însă vreo perspectivă de aderare a acestor ţări, fie şi dacă ele vor îndeplini condiţiile aderării.

Consecinţele acestei poziţii pot fi imprevizibile. Unele ţări se simt abandonate vecinilor din Est. Consecutiv, dorinţele lor se modifică. Turcia îşi caută alţi parteneri. Serbia a şi semnat acordul de aderare la Uniunea Euro-Asiatică, chiar dacă e un gest simbolic, mai mult politic decât economic (exporturile în Rusia constituie doar 10%, în raport cu cele aproape două treimi de mărfuri exportate în UE). E un semn că ţările neacceptate pot să aleagă alte perspective, fie din lehamite, fie dintr-un fel de răzbunare.

Estimp, Marea Britanie îi dă papucii Uniunii Europene. Dacă unele „alianţe” de azi nu sunt deloc paşnice, acest „divorţ” e dimpotrivă fără duşmănie (ostilităţile sunt în interiorul insulei, nu între britanici şi UE, detaliu important pentru atmosfera din lumea de azi). Nici nu contează atât de mult dacă britanicii rămân sau pleacă. Dar scoţienii doresc încă un referendum de ieşire din Marea Britanie şi de aderare la UE! Nu e deloc simplă frontiera dintre Irlanda şi Irlanda de Nord. Abia se atenuaseră discordiile şi iar se trage o linie de demarcare. Interesant e că britanicii au fost de acord să pună vama nu între cele două Irlande, ci pe malul britanic. Iese că între „englezeasca” Irlandă de Nord şi „europeana” Irlandă nu va exista, propriu-zis, vamă.

Despre Brexit s-au scris deja romane, s-au turnat filme. Cum am ajuns aici? – asta-i întrebarea pe care şi-o pun personajele lui Jonathan Coe din noul roman satiric Inima Angliei. Cunoscuta autoare de benzi desenate Posy Simmonds, după parafrazele postmoderniste din Flaubert şi Thomas Hardy, scrie (mai bine zis, desenează) un roman cu ecouri din Colindul de Crăciun al lui Dickens, intitulat Cassandra Darke, ilustrând atmosfera de azi din Marea Britanie. Ce a schimbat Brexitul în viaţa voastră? – e întrebarea pentru personajele serialului de scurt metraj Brexit Shorts, turnat de compania teatrală Headlong şi cotidianul „The Gardian”. Iar tânăra scriitoare franceză Clémentine Beauvais, care locuieşte de multă vreme în Anglia, propune, în lejerul Brexit Romance, o „soluţie”. Un grup de activişti, animaţi de o soprană franceză, organizează căsătorii fictive ale britanicilor, pentru ca aceştia să poată obţine paşapoarte europene.

Actorul Benedict Cumberbatch, cunoscut prin iconoclasta întrupare a eroului lui Conan Doyle în serialul Sherlock, se produce într-un proaspăt film al companiei HBO: Brexit (mai precis: Brexit: The Uncivil War). Actorul joacă rolul directorului campaniei „Vote Leave”, care a decis ieşirea Marii Britanii din UE. „Mizantrop, fin observator al vieţii politice, comentează rolul revista franceză „La Croix” (care îl numeşte „eminenţa cenuşie” a lui Vote Leave), el îşi prinde pe picior greşit adversarii, apelând la micile genii ai informaticii pentru a manipula milioanele de utilizatori ai reţelelor”. E şocant-edificator să vezi cum o ţară inteligentă, civilizată, cu tradiţii şi experienţă politică, poate fi manipulată să ia o decizie emoţională şi cu consecinţe imprevizibile.

Suntem şi noi, marginalii, parte a acestei lumi. Ne spargem capetele de ruinele zidurilor trecutului, care azi nu mai au nici un rost: nici nu ne apără, nici nu ne împiedică să comunicăm cu alţii. Şi construim noi pereţi de beton, în chiar mijlocul casei. Am trecut, brusc, din epoca magazinelor fără alegere în era abundenţei năucitoare (foametea planetară din regiunile defavorizate ale lumii a fost înlocuită cu obezitatea copiilor în ţările sărace din Asia şi Africa – o problemă a calităţii produselor, nu a lipsei lor). Simulăm societatea democratică, nu distingem priorităţile şi depunem eforturi mari pentru lucrurile care contează cel mai puţin. Suntem, consecutiv, ineficienţi. Or diferenţele în viteza de dezvoltare aici e, nu în exaltarea unor abstracţii.

Revenind la computerul respins de consumatorul din anii 80: azi, când toţi au în buzunar câte un mic computer cu nume eufemistic „telefon” (care ţine grămadă familia împrăştiată în toată lumea), cine ar refuza oferta? Computerul acesta azi sparge ziduri şi cortine de nepătruns, dar tot el poate să ridice [alte] bariere. La îndemâna tuturor, noile tehnologii şi oportunităţi sunt [doar] potenţial utile, dar beneficiază de ele numai cei care ştiu să exploateze şansa.

The following two tabs change content below.
Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu

Ultimele articole de Mircea V. Ciobanu (vezi toate)