A-POLITICE // Vânătorul şi vânatul

MIRCEA-V.-CIOBANU

Cred că vă amintiţi fraza (chiar dacă nu ştiţi cine a rostit-o primul): în lumea asta, dacă nu eşti vânătorul, eşti vânatul. O versiune engleză, utilizată în activităţile de leadership este: „Dacă nu eşti la masă, eşti în meniu”. Desigur, putem vorbi despre meseria arhaică a vânatului şi într-un fel poetic. Doar există vânarea de autografe, de lucruri frumoase, de senzaţii, vânarea de… cititori-spectatori, există vânătorii de comori, de OZN-uri etc.

Mai aproape de sensul prim este lanţul trofic: o insectă consumă vegetaţie, nişte rozătoare mănâncă insecte, şerpii se hrănesc cu rozătoarele şi servesc, la rândul lor, drept hrană păsărilor prădătoare. Acestea din urmă fie că sunt vânatul cuiva, fie că sunt (printr-o răzbunare a naturii) devorate de paraziţi, iar apoi de alte saprofage… De aici şi explicaţia de ce speciile sunt atât de multe şi diverse (şi încă mai sunt şi protejate, indiferent dacă sunt feline graţioase, ori târâtoare ce trezesc frică şi dispreţ). La întrebarea de ce a inventat Creatorul/ Natura atâtea specii, unele părând a fi fără nici un folos, răspunsul este: pentru asigurarea echilibrului. Fiecare verigă, fiecare nod în goblenul naturii e o condiţie a existenţei altei verigi.

Omul, iniţial, era parte naturală a acestui lanţ trofic. Este, desigur, nostim să constatăm că misiunea noastră naturală era să fim hrana cuiva. Adevărat, acum omul încearcă să evalueze (dintr-o parte, ca o instanţă critică) şi să regleze aceste relaţii în natură, înnodând acolo unde firul se rupe. De parcă ar fi cumva în afara acestui lanţ. Dar, pentru a păstra cumva această lege a firii, şi-a construit un fel de lanţ trofic la nivelul speciei: unii sunt marfa, alţii sunt consumatorii.

Asta înseamnă – filosofic privind lucrurile – că fiecare specimen are un rol limpede în spaţiul existenţial comun: este fie oaia (pentru frigărui), fie lupul (sanitar al speciei). Un exemplu dintr-o faună pe care o cunosc mai bine: grafomanul devorează fără milă banii, timpul şi emoţiile cititorilor naivi (o pradă uşoară). Iar criticul literar – forţez nota în scop demonstrativ – se hrăneşte cu opurile mediocrităţilor, aceste prădătoare minuscule, bolnave (şi periculoase prin proliferare). Le limitează numărul. În felul acesta, se stabileşte un relativ echilibru: cititorii devin mai vigilenţi şi se salvează. Cad pradă numai cei slabi (de tot) cu duhul. Ca în natură.

Fenomenul poate fi extins asupra întregii existenţe ori, să zicem, asupra proiecţiei ei sociale şi politice. Actorii de pe palierul politicii sunt trataţi de colegii de meserie ca participanţi la acelaşi ospăţ: unii sunt comeseni, alţii sunt… în meniu. Nu există excepţii, nu există oameni din afara procesului. Bine, ca la orice picnic, mai sunt aici şi slujitori-asistenţi: unii pregătesc focul, alţii aduc vreascurile, în fine cineva condimentează bucatele.
Propriu-zis, viaţa e un perpetuu ospăţ (cu distracţii şi jocuri de societate). Există un anume echilibru. Pentru asigurarea acestuia, s-au inventat reguli ale jocului, cu schimbări intermitente de roluri ale celor care consumă şi ale celor care gătesc, cu reciproce alternări ale „vânătorilor” cu „vânatul”. Se întâmplă şi abuzuri, când cineva vrea să fie numai vânător (şi toată lumea fie să-i fie vânatul, fie să-l servească la masă). Se mai întâmplă şi epidemii dezastruoase, când paraziţii încep să domine terenul, devenind singurii „vânători”, fără să producă nimic, fără să se îngrijească de funcţionalitatea sistemului…

Ei, acum încercaţi să spuneţi cine-i prostul-vânatul-animalul de sacrificiu în jocul „De-a guvernarea europeană” (de fapt, e jocul: „Ghici cine-i fraierul”)? Ghimpu? Leancă? Filat? Voronin? Lupu? Diacov? Renato Usatîi? Poate Dodon? Poate Plahotniuc? Poporul? Nu vă grăbiţi. Se pare că toţi cei enumeraţi mai sus (fără excepţie!) se vânează (şi se fraieresc, vorba vine) reciproc. Asigurând echilibrul. Jocul de-a vânătorul şi vânatul e, cum spuneam, un joc de rol (cu roluri permutabile). Surprizele pot să apară de unde te aştepţi cel mai puţin.

The following two tabs change content below.
Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu

Ultimele articole de Mircea V. Ciobanu (vezi toate)