A-POLITICE // Unionismul paşnic

MIRCEA-V.-CIOBANU

Când scriam, acum câtva timp, despre un (posibil) unionism pragmatic, nu trimiteam la muzeu epoca unionismului romantic, emoţional, istoric-nostalgic, ci, realizând că unioniştii (şi unionismele) sunt de mai multe feluri, mă gândeam că s-ar putea întâmpla să ne trezim cu o mişcare unionistă de nevoie. De necesitate. Statul pe nume Republica Moldova devenind falimentar graţie chiar celor care îl conduc (şi singurii pentru care statul acesta are cumva un sens), era uşor previzibilă topirea raţional-pragmatică a aspiraţiilor europene în formula unionismului.

Unionismele pot fi de mai multe feluri. De la mişcări de masă la contribuţii particulare modeste, de la proiecte instituţionalizate la acţiuni spontane. Toate, firesc, salutare. Orice încercare a cuiva de a monopoliza discursul unionist trebuie privită cu suspiciune: ele fie că exprimă un interes meschin, fie că sunt o provocare. Strategic, ideea trebuie să câştige noi adepţi, nu să-i respingă pe unii dintre vechii aderenţi.

Ce ar însemna unionismul paşnic? Un posibil model l-au propus chiar tinerii care au organizat adunarea din 5 iulie, urmată de marşul unionist: discurs simplu şi limpede, mesaj deschis tuturor aderenţilor, fără insinuări, fără discriminări. Apropo, acţiunea e şi un test: dacă multora li se vor tăia aripile deoarece prea puţină lume a ieşit în piaţă, iar „audienţa” la Cotroceni s-a produs în lipsa preşedintelui României, plecat din ţară, înseamnă că ei au respiraţie scurtă. E simplu să mergi când te asistă milioane. Încearcă să-ţi urmezi consecvent calea când ai puţini adepţi. Încearcă să mergi pentru că vrei, nu pentru că te invită cineva.

Dar unionism paşnic mai înseamnă, în sens larg, şi altceva. Nu e obligatoriu să te uneşti împotriva cuiva, chiar dacă, în istorie, adesea ne-am unit ca să fim tari, ca să ne salvăm de duşmanii externi. Astăzi modelele sunt altele. Eternii rivali francezii şi germanii s-au unit nu împotriva cuiva, ci împotriva duşmăniei lor milenare. Ei nu au făcut Comunitatea Cărbunelui şi Oţelului împotriva Marii Britanii, după cum nici Beneluxul nu s-a unit împotriva Germaniei şi a Franţei.

Un unionism paşnic ar însemna, în sens larg, o unitate naţională, culturală şi economică, fără a afecta cumva relaţiile cu vecinii. Mai mult: o unitate care ar permite o deschidere largă, non-conflictuală, spre ţările vecine. Această formulă nu ar fi alternativa categorică a integrării europene, ci (bifaţi varianta corectă): fie o etapă a integrării, fie o consecinţă a integrării, fie o variantă a integrării. Unioniştii nu trebuie să privească gelos sau ostil tentativele integraţioniste ale statului (RM) în UE, după cum nici eurointegraţioniştii nu trebuie să privească duşmănos mişcarea unionistă. E vorba de unirea cu o ţară – parte a UE!

În acest sens, mi se pare bizară afirmaţia unui… eurointegraţionist antiunionist (sic!), care afirma că Declaraţia de Independenţă şi Constituţia ar interzice pe vecie Unirea. Fals! Pentru că, în acest caz, şi integrarea în UE (sau în orice altă uniune politică ori economică) poate fi pusă sub semnul întrebării. Or, integrarea presupune cedarea unei părţi a suveranităţii/ independenţei statale în favoarea unei administrări comune. Chiar crede cineva că cel mai de preţ lucru (şi cel mai patriotic) este „independenţa” statului şi „prosperarea” lui? Dar poate că independenţa cetăţeanului şi prosperarea acestuia este cel mai patriotic lucru?

Important e să acceptăm (şi) o versiune paşnică a unionismului. Care combate expresia rusească: „против кого будем дружить?” („Împotriva cui vrei să fim prieteni?”). Şi care admite că pot coexista formule diferite pe terenul aceluiaşi unionism (care poate fi radical, emoţional-nostalgic; în numele trecutului sau de dragul viitorului; naţionalist sau civic; globalizant ori separatist, izolat de restul lumii; demagogic, politicianist, zgomotos sau calm, demn şi cuminte; declarat sau discret; militant, agresiv sau… paşnic). Formulele pot convieţui între ele (dar se şi pot mânca între ele).

Ce ar aduce în plus unionismul paşnic? Toleranţa. Internă şi externă. Şi o şansă de împăcare de durată. Cu ai casei, dar şi cu vecinii.

The following two tabs change content below.
Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu

Ultimele articole de Mircea V. Ciobanu (vezi toate)