A-POLITICE // Unde sapă sondele sondajelor?

MIRCEA-V.-CIOBANUÎn măsura în care nu există ceea ce s-ar numi discurs critic (nimeni nu-i iubeşte pe critici, mai ales dacă sunt imparţiali); în măsura în care nu există analiză propriu-zisă (acelaşi motiv: analiza la rece, fără poleiala suficientă a imaginii „alor noştri” irită!); în măsura în care „politologii” sunt de fapt agenţi electorali etc., etc., topurile, anchetele şi sondajele devin nişte jucării cel puţin incitante. Or, analizele pot să gliseze pe suprafaţă, pot să demonteze doar plăcile de suprafaţă, pe când sondajul, după cum ne sugerează cuvântul, presupune utilizarea sondelor de adâncime, pătrunzând în miezul lucrurilor.

Oricât de aproximative, sondajele par a fi (creează impresia că sunt) termometrele care arată temperatura politică a pacienţilor. Chiar dacă sunt nişte instrumente stricate sau cu mercurul diluat ori înlocuit cu spirt contrafăcut, ele trezesc un mai mare interes decât analizele politice, cvasiinexistente şi compromise ca gen. Cam acelaşi lucru se întâmplă şi în literatură sau artă: lumea nu citeşte articole critice, dar se dă în vânt după tot soiul de clasamente: cea mai citită carte, cel mai bun film, cea mai sexy actriţă etc.

Numai că noi suntem capabili să compromitem orice instrument. Noi putem să amăgim detectorul de minciuni, putem să neutralizăm detectoarele de metale şi camerele de luat vederi, putem să vrăjim testul de alcool (cred că şi pe cel de sarcină!), ce ne este un simplu sondaj? La falsificarea datelor participă toţi, nu numai cei care le interpretează, ci şi cei care comandă sondajul, cei care îl efectuează şi îl vând, în fine, cei care îl consumă şi… refuză să se îmbete.

Cineva remarca, acum câtva timp, nişte oscilaţii în vârful piramidei popularităţii unor lideri politici. Câţiva s-au prăbuşit, alţii s-au aburcat. Nimic deosebit, e un semn al unei vieţi politice dinamice. Nicio surpriză: lideri în top sunt oamenii cu funcţii înalte (prim-ministrul, speaker-ul), urmaţi de oameni (cu funcţii şi ei) mai activi sau… mai din vizorul presei: miniştri, deputaţi. Dar sondajele interesează mai mult partidele politice decât pe funcţionarii de stat. Şi, deoarece avem o situaţie paradoxală, în care liderii de partid nu sunt şi conducători ai structurilor de stat, primii în top nu sunt ei (moldovenii îi văd pe „nacealnici”, nu pe liderii de opinie sau de partid). Rocada cu retragerea conducătorilor de partide de la cârma organelor statale este niţel ciudată, dar pe semne că acest principiu bizar stă la baza noii coaliţii. Numai că o cădere în top a acestora nu poate fi una pe placul lor: omul de partid este mânat de orgoliu, de glorie, de popularitate, nu numai de succes.

De ce este gravă căderea în top a liderilor partidelor de guvernământ şi înlocuirea lor cu primele persoane în stat, colegi de partid cu primii? Un om care ţine la echipă s-ar bucura că are o companie bună (care, în esenţă şi în perspectivă, e mai rentabilă politic decât o proprie imagine bună). Dar orgoliul îl mână să transfere asupra sa imaginea succesului, să fie purtătorul de succes al colegului său. Iar în paralel, cântăreţii de serviciu, deghizaţi concomitent în politologi-analişti, responsabili de poleire, ticluiesc un nou sondaj, fără a mai aştepta efectul acţiunii de PR a liderului. Care „revine” cap de serie în „sondaj”, după o simplă prestidigitaţie a analistului, urmată de o mişcare magică a treptelor sondajului. Iluzionism pur!

În lume se practică sondaje la comandă, nicio noutate. De regulă, acestea sunt publice dacă se fac la comanda institutelor politice, sau discrete, făcute la solicitarea anumitor partide, pentru a afla cota de popularitate sau şansele electorale. Sunt sondaje închise, efectuate în scopul exclusiv de a opera necesarele corecţii. „Sondaje” dirijate, organizate pentru a manipula masele se fac doar acolo unde există un anume dispreţ faţă de utilizatori, unde se crede că populaţia poate fi manipulată uşor.

Un sondaj la comanda unui om de afaceri (şi dat publicităţii!) mi se pare bizar. Sigur că gangsterul poate să-şi comande un test pentru uz propriu, intern. Acesta nu va fi dat publicităţii, ci îi va sugera chiar lui (spre deosebire de alţii, mai puţin informaţi), pe cine să parieze, în cine dintre politicieni să investească. Un sondaj însă (oricare ar fi acesta) făcut la o comandă particulară şi dat publicităţii nu poate fi decât unul de manipulare. Mai ales atunci când comanditarul are anumite preferinţe.

Moldovenii sunt cei mai imprevizibili în raport cu sondajele. Răspunsurile lor nu au nimic cu evaluarea sistemului şi cu opţiunile lor electorale. Îmi amintesc cum, acum câţiva ani, marea majoritate a respondenţilor erau nemulţumiţi de nivelul de trai, erau de părerea că ţara merge într-o direcţie greşită şi tot ei spuneau că vor vota partidul care se afla în acel moment la guvernare!

Noi suntem un soi de oameni aparte. Toată viaţa (majoritatea populaţiei mature şi-a trăit o parte din viaţă în URSS) am fost învăţaţi să spunem altceva decât ceea ce credem că este adevărat. A răspunde corect însemna să ghiceşti ce îi place examinatorului şi să răspunzi cum trebuie, nu cum e adevărat. La răspunsul tău „politic corect”, dar fals în esenţă, examinatorul răsufla uşurat. Pentru că şi el, cel mai adesea, ştia care este adevărul, dar nu voia să fie cel care răspunde de „rătăcirile” tale ideologice.

Cum să nu-l crezi pe un bine cunoscut sociolog de la noi, atunci când el spune că un sondaj cum este exit-poll-ul poate fi efectuat foarte profesionist, dar poate fi [absolut] irelevant, din simplul motiv că moldoveanul nostru răspunde cum crede el că trebuie să răspundă, nu cum a votat realmente? Acelaşi lucru e şi cu sondajele. Atunci când ele sunt realizate de profesionişti, există un singur factor distractor: respondentul nostru imprevizibil. El se va chinui să ghicească cum e bine să răspundă, în loc să răspundă ce gândeşte cu adevărat. El se (mai) teme de un singur lucru. Nu, el nu se teme să greşească şi să producă o marjă de eroare peste normă, el se gândeşte: cum s-ar putea ca răspunsul dat să nu fie îndreptat cumva asupra sa?

Citirea sondajelor moldoveneşti e un deliciu aparte. Joyce şi Agatha Christie luaţi împreună. Rebus explicat prin alt rebus. Am văzut cum se contrazic ori se bâlbâie experţii, explicând paradoxurile năucitoare ale enigmaticului suflet… moldovenesc, apărute pe teren neted. De exemplu, majoritatea pledează pentru Uniunea Europeană, dar două treimi spun că mergem pe o cale greşită. Deşi cei care ne conduc spun că ei urmează exact şi neabătut vectorul european. Să fie o sciziune a preferinţelor încâlcite ale moldoveanului? O eroare de înţelegere a întrebării şi de interpretare a răspunsului? Sau e rezultanta gândirii deloc simple (eu i-aş zice: algebrice) a respondentului nostru? Poate că în mintea lui persistă ideea criminală că el doreşte să ajungem în Europa, dar că partidele noastre de guvernare („noastre” pentru că le-am votat şi tocmai de aceea suntem răi cu ele!) ne duc în altă parte?!

În fine, să admitem că toate mecanismele funcţionează, că sondajul e onest şi profesionist, iar respondenţii – sinceri, limpezi şi responsabili. Rezultatele proiectând, totuşi, nişte surprize, până cetăţeanul se mai dumereşte, până partidele se mai alarmează, intervin, imediat, comentatorii, interpreţii. Unul şi acelaşi rezultat e văzut şi comentat absolut contradictoriu. Pentru unii valorează poziţia şi cota absolută. Pentru altul contează suma poziţiilor şi cotelor „alor noştri”. Cuiva îi sunt convenabile poziţiile comparative, iar altcuiva tendinţa, trendul ascendent sau invers. În fine, chiar şi cei care sunt cu „zero” în faţa virgulei croiesc proiecte optimiste din cuţite şi pahare, contestând obiectivitatea studiului ori regăsindu-şi numaidecât potenţialii susţinători în numărul indecişilor. Cel mai stabil lucru în opinia naţională este că indecişii noştri nu au fost niciodată mai puţini decât o treime din respondenţi. O lume care se îndoieşte, vorba lui Descartes, este o lume care cugetă, iar cine cugetă există!

Cu această treime de indecişi, descoperi adevărul absolut al sondajelor moldoveneşti: nu e nimic de descoperit, sondele sapă în van, totul e incert, totul e fluid, totul e imprevizibil. Poate cu excepţia astrologilor înţelepţi care ştiu cum să citească, calm şi eficient, în zodiile acestor sondaje. Care nu pot să fie inutile, odată ce lumea e nebună după ele ca şi după horoscopul săptămânal sau după ştirile mondene. În lipsa altor efecte, lupta politică este admirată, cel puţin, ca spectacol. Oricum, plătim.

The following two tabs change content below.
Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu

Ultimele articole de Mircea V. Ciobanu (vezi toate)