A-POLITICE   „Testul Maia” vs „Testul PISA” sau Aleea Clasicilor şi şcoala naţională

Acum vreo cinci ani, Maia Sandu intra în gura lumii, de parcă intra în gura lupului! Nu, încă nu avea ambiţii să guverneze acest stat, nu îşi pregătea o carieră politică (cu atât mai puţin una partinică). Dar, acceptând funcţia de ministru al educaţiei, a cutezat să testeze sistemul de o manieră nemilostivă şi necruţătoare. Asta i-a adus respectul profesioniştilor… şi blestemele celor care au pătimit.

Nu putea să placă diriguitorilor, precum şi celor care se simţeau comod tocmai din motivul că mecanismul nu presupunea mari exigenţe. Dar s-au supărat cumplit şi mulţi absolvenţi, părinţi şi rude ale acestora, deoarece această testare a funcţionalităţii şcolii era făcută pe contul absolvenţilor, la examenul de bacalaureat. Unii nici azi nu o iartă. Doar că numai în felul acesta testul era relevant. Solicitând – ca de la sine înţeles – intervenţii. Chirurgicale, nu terapeutic-cosmetice. Dar următorii miniştri, miloşi, au oblojit rănile cu foi de pătlagină şi au renunţat la operaţia dureroasă.

Mi-am amintit de acel test (care va intra în istoria şcolii moldoveneşti) în aceste zile, când, împreună, am picat încă un examen: Testul PISA. Mi-am amintit deoarece „Testul Maia” de atunci şi testarea de acum au coincis perfect în datele lor esenţiale: jumătate dintre elevii şcolilor noastre sunt analfabeţi funcţional.

Înainte de anunţarea rezultatelor testului internaţional – eveniment organizat solemn de echipa ministerială – proaspătul şef al educaţiei (& culturii şi cercetării) a ţinut un discurs uşor patetic. Din păcate însă, nu i-am auzit şi discursul de după anunţarea rezultatelor. Or aceste rezultate nu sunt deloc bune. Poate că ministrul trebuia să intervină urgent, pentru a anunţa vestea tristă şi căile posibile de remediere. Or, dincolo de „clasament”, asupra căruia insistă toţi comentatorii, testul are şi valoare absolută, pentru fiecare comunitate omologată: este starea la zi. Temperatura intelectuală a ţării. Nu vecinătatea altor ţări din preajmă pe lista valorică trebuie să ne consoleze cumva, ci performanţele liderilor trebuie să ne fie călăuză. În educaţie nimic nu ne împiedică (decât noi înşine) să fim în rând cu ţările performante.

Dar tare mă tem că altele sunt priorităţile. Decidenţii visează coşmaruri pentru ţară, cu scoaterea Bac-ului din şcoală, cu eliminarea limbii române şi a istoriei românilor (şi cu proiectarea în şcoli a recentelor ópusuri cinematografice, cele cu „istoria Moldovei” de inspiraţie sovietică). Pun umărul la această debandadă şi patrioţii noştri, românii verzi.

La începutul acestei luni a fost dezvelit bustul lui Dumitru Matcovschi pe Aleea Clasicilor din Grădina Publică, eveniment la care a participat şi ministrul Corneliu Popovici. Din pasa unuia dintre organizatori, Popovici a declarat că „într-adevăr, Dumitru Matcovschi nu se studiază în şcoli” şi că el, ministrul, va face totul pentru ca opera poetului, precum şi operele celorlalţi scriitori de pe „Alee” să fie prezenţi în programele şcolare şi în manuale.

Ei, bine, ministrul minţea. Textele lui Matcovschi sunt în programele şcolare la toate nivelele: primar, gimnazial, liceal. Nici în curriculumul precedent (de până în 2018) poetul nu a lipsit, cel puţin în şcoala primară şi gimnaziu.

Problema cu adevărat gravă e alta. Ministrul a promis asta cu gândul la „moldovenizarea” sau „basarabenizarea” curriculumului. Osteneală în van, pentru că l-au ajutat – deja! – autorii de curriculum în vigoare. Deschid – ca exemplu – lista operelor recomandate pentru studierea genului liric în gimnaziu şi din [numai] 12 autori, doar trei nu sunt moldoveni „de-ai noştri”. Dacă autorii de manuale se vor ţine strict de „recomandări”, riscăm să ne alegem cu nişte manuale de „limba şi literatura moldovenească” (menţionez că mă refer la curriculumul disciplinar elaborat sub ministeriatul „proeuropean” al guvernului Filip!).

În primăvară, şcoala noastră mai picase un examen: pretestarea la Bac. Fiind solicitaţi să comenteze un text poetic modern („la prima lectură”, pentru că aşa sunt condiţiile), elevii noştri (din clasele umaniste!) au rămas descumpăniţi, deşi testul şi poemul erau absolut inteligibile (chiar dacă fiecare dintre noi ar fi dorit poate un alt poem sau o altă grilă de sarcini).

Ce i-a derutat pe mulţi dintre elevi (nu pe toţi, unii s-au delectat intelectual cu acest test)? Era, cum ziceam, un poem modern, al unui poet român contemporan. Pentru elevii noştri era, într-adevăr, un text la „prima lectură”. Unul care nu prea semăna cu poeziile facile, preponderent patetice, predate de ani de zile în şcoli, care convin profesorilor, pentru că aşa s-au obişnuit. Or „lista mare” (=întreaga literatură română) tocmai pentru asta ne este oferită generos: să avem de unde alege modele relevante şi de bună calitate literară. Iar „lista mică” (literatura scrisă de moldoveni/ basarabeni), cu care se operează permanent, ne îngustează, implicit, orizontul. Esenţial: orgoliile scriitorilor contemporani şi gloria postumă a literaţilor nu trebuie să întunece orizontul cognitiv al tinerilor!

Poezia propusă avea nişte „păcate”: lipseau semnele de punctuaţie şi toate cuvintele erau scrise cu minusculă. Dar dacă elevii dintr-a 12-a nu au auzit de acest procedeu, care democratizează discursul, făcând dreptate tuturor cuvintelor, iar pe de altă parte creează ambiguităţi estetice, evitând discursul înţeles literal, atunci e trist de tot („literalitatea”, adică înţelegerea literală a cuvintelor omoară literatura, sugera un recent dicţionar francez). Ca să nu mai vorbesc de faptul că elevii (cei supăraţi) nu doar că nu au recunoscut în poem parafrazele arhicunoscute din gândirea umanităţii, ci nici n-au sesizat nuanţele discursului ironic.

Pentru că aproape toate poemele studiate în şcoală sunt din registrul grav! Şi nu doar că se preferă poeţii „autohtoni”, moldoveni/basarabeni – uitând cuvintele lui Mateevici că literatura română e una şi indivizibilă! –, ci se apelează la cele mai simple şi nepretenţioase poeme, de regulă, cantabile. De parcă nimic nu s-a schimbat în poezia lumii în ultimul secol şi profesorii n-ar şti că literatura care se scrie (şi se citeşte) azi e alta.

Ce va face un absolvent de liceu de la noi când va deschide un volum de poezie modernă? Exact! Va pica Testul PISA. Pentru că nu va putea să înţeleagă un elementar – sub aspect poetic – text literar.

Editorialul acesta nu e [doar] despre şcoală. E despre refuzul nostru de a accepta modernizarea şi de a merge în pas cu lumea. Guvernul Maia Sandu tocmai din acest motiv i-a deranjat pe mulţi, „de stânga” sau „de dreapta”, deopotrivă: încă nu suntem gata să acceptăm o paradigmă modernă a societăţii. Pentru că aşa ni-i „tradiţia”. Aşa ni-i şcoala. Cerc închis.

The following two tabs change content below.