A-POLITICE // Suntem un stat oligarhic?

Este Republica Moldova un stat oligarhic? Un sondaj-fulger ar aduna, cred eu, o bună jumătate de răspunsuri afirmative. Asta e percepţia. O tot atât de fugară analiză a noţiunii şi a parcursului scurt al RM ar putea inversa concluzia. Termenul înseamnă „puterea celor puţini”, iar, în 20 de ani de independenţă, la putere s-au perindat sute de deputaţi, zeci de miniştri, zeci de partide, care nu numai că au participat activ la scrutin, dar şi s-au succedat permanent la guvernare (cu o singură excepţie: PCRM a rezistat două mandate succesive). Aflarea comuniştilor la guvernare, de altfel, a fost un fel de „scurtă istorie a URSS” (o epocă în care s-au copt oligarhii).

***

O precizare, de ordin semantic şi istoric. Chiar dacă simplificăm ecuaţia şi înţelegem oligarhia ca puterea celor puţini, iar democraţia ca puterea celor mulţi, prima noţiune nu trebuie citită neapărat cu semnul negativ, în opoziţie cu a doua. În nouă cazuri din zece, oligarhia a înlocuit autocraţia, tirania, dictatura, adică a diluat puterea autoritară a unui om. Un stat oligarhic e, de regulă, un stat tranzitoriu dinspre dictatură spre democraţie.

Republica Moldova, dacă nu este un stat oligarhic prin definiţie, atunci este unul oligarhic… prin naştere. Statul a apărut în urma prăbuşirii unui imperiu şi a unei revoluţii-mişcări de emancipare naţională. Or, revoluţiile, precum se ştie, le gândesc romanticii, le fac nebunii şi le călăresc succesul… exact! – oligarhii!

1344607496_72221900_FitNoMargin_364x273***

Oligarhii moldoveni de sorginte sovietică sunt cei care au câştigat alegerile în primul parlament al republicii independente, în 1994. Erau moşierii sovietici, preşedinţii de colhozuri şi alţi nomenclaturişti din Partidul Democrat Agrar. În acest sens, RM continua tradiţia statului sovietic, în care aşa-zisa nomenclatură era echivalentul perfect al noţiunii „oligarhie”.

Agrarienii au fost înlocuiţi – pe un timp scurt şi cu multe frământări, schimbări de guverne şi crize – de lupii tineri ai burgheziei în devenire (ADR). Aceştia, cu mici excepţii, erau deja produşi de tranziţie, crescând pe drojdiile micului business, pe traficul de produse deficitare, adesea, la limita contrabandei, pe micul comerţ sau pe mica producţie de mărfuri.

După ei au (re) venit la putere oligarhii cu titulatura comunistă. Aceştia au tot amestecat butucul de cărţi, au tot mixat-combinat conţinutul cam inconsistent al casetei (reuşind, în criză de personalităţi, să pervertească şi suflete din alte zone politice) până s-au epuizat resursele modeste şi a început marasmul şi degenerarea, comparabilă cu degradarea statului sovietic.

Azi avem a patra categorie de oligarhi, pardon, politicieni, comparabilă cu a doua, sau derivată din ea: lupii liberal-capitalişti, care şi-au mai ascuţit între timp dinţii.

Nu ştiu în ce măsură putem numi statul drept unul oligarhic (cu atâtea succesiuni, nu ai cum să combaţi teza că toată gama societăţii a participat la expunerea voinţei), dar puterea, azi, o deţin câteva grupuri (dacă nu cumva unul singur!) care pot fi numite ale oligarhiei financiare.

 Având toate şansele să rămână şi în continuare la guvernare… ori să fie schimbaţi de alte grupări oligarhice, eventual, din zona comunist-socialistă.

***

Bine, cineva ar putea să ne reproşeze că avem un stat democratic şi că se respectă dreptul la libera exprimare, că omul alege liber, conform unor legi recunoscute, alegerile fiind monitorizate de observatori internaţionali. În genere, cu drepturile politice nu stăm rău. Avem probleme cu cele economice, cu cele juridice şi sociale… Şi tocmai în măsura în care nu există o concurenţă economică loială tuturor actorilor (concurenţa economică ar spori numărul „oligarhilor”, care, prin înmulţire, se anulează ca noţiune!), puţinii sunt cei care comandă muzica şi dirijează procesul. Inclusiv, cel electoral. În măsura în care nu există o lege privind finanţarea partidelor şi o alta care să oblige anunţarea patronilor instituţiilor mediatice, omul poate fi manipulat în cea mai brutală formă posibilă.

Francezii au două noţiuni diferite în ceea ce ţine de oligarhie. Există „oligarhia instituţională” (clasică sau tradiţională). Şi este ceea ce se numeşte „oligarchie de fait” („oligarhia de fapt”). E situaţia în care accesul cetăţenilor la actul guvernării, inclusiv, prin posibilitatea de a alege şi de a fi ales, e deschis sub aspect constituţional şi asigurat prin regulile jocului democratic. În fapt însă, puterea e confiscată de un grup mic de oameni.

Puterea decizională e concentrată în mâinile unei elite restrânse de politicieni, oameni de afaceri, bancheri şi alţi actori financiari, jurnalişti influenţi. Este portretul-robot al oligarhiei moldoveneşti: politicieni şi oameni de afaceri (la noi, spre deosebire de Franţa, aceştia sunt adesea unele şi aceleaşi persoane), actori financiari (uneori aceştia fac parte ŞI din primul grup), tot ei patroni sau deţinând controlul asupra celor mai influente mijloace de informare (ziare, posturi de radio şi TV, portaluri de ştiri). Dacă adăugăm aici că ei deţin şi puterea judiciară şi controlul asupra organelor represive, veţi înţelege că e chiar un abuz. Unul care înclină mai curând spre un evident autoritarism. Să numeşti acest grup „oligarhic” înseamnă să fii foarte blând cu el, ori chiar… să-i faci un compliment. Este, de fapt, o formă ascunsă a dictaturii.

***

Există o prejudecată că oligarhia actuală e produsă de capitalism. E un fals. În primul rând, experienţa socialistă a demonstrat că oligarhia se simte în apele sale acolo, sau, mai bine zis, că sistemul de guvernare socialist e unul oligarhic prin definiţie. Pentru a lupta cu sistemul oligarhic, nu trebuie să consolidezi puterea statului (pentru că atunci mulţi o vor râvni-o), ci să lărgeşti aria libertăţilor individuale. Şi să creezi posibilităţi cât mai multor oameni să câştige, să se îmbogăţească. Un stat cu mulţi oameni săraci e un pericol pentru toţi. Dacă însă oameni bogaţi sunt mai mulţi, dacă numărul lor trece de masa critică, noţiunea de oligarhie îşi pierde sensul.

Statul moldovenesc de azi, aparent unul liberal, e foarte… comunist-oligarhic. Statul deţine toată puterea politică, economică şi socială. El e cel care dirijează, el e cel care decide. Să ne mai mirăm că această putere e atât de râvnită de oameni care ar fi putut să prospere economic, ocupându-se de business, în loc să aibă „grijă” de treburile cetăţii? Îmi amintesc de nostima situaţie când jurnaliştii l-au întrebat pe Vladimir Voronin ce mai face Oleg, fiul (şi businessmanul numărul unu în timpul guvernării comuniste). Nimic, zice liderul PCRM, e şomer. Or, firma stă fără lucru, pentru că… „nimic nu se construieşte în acest stat”!

Fals, Vladimir Nikolaevici! Se construieşte. Numai că toate tenderele le câştigă alte firme şi „comenzile de stat” merg în altă parte decât în „familie”. Iar în RM, cu foarte mici excepţii, lumea fie că lucrează la stat, fie că lucrează la întreprinderi care câştigă concursuri anunţate de stat, îşi vând marfa statului şi îndeplinesc „comenzile de stat”. În fine, din cauza corupţiei, până şi firmele care oferă servicii altor clienţi decât statul, sau îşi vând producţia unui cumpărător particular, inclusiv, unui străin, au de a face cu funcţionarul de stat la înregistrarea firmei, la exportul producţiei, la ţinerea evidenţei contabile etc. Deetatizarea de facto a economiei e una din căile de subţiere a tainului oligarhic.

***

În toate formele ei posibile, oligarhia este etapa de trecere de la dictatură la democraţie. În acest sens, suntem pe calea cea dreaptă. Dar dacă această „etapă” tranzitorie durează deja de mai bine de două decenii (cu foarte multe pericole să revenim la trecut!), ceva trebuie schimbat. Simplu spus, trecerea de la un sistem oligarhic la unul democratic este stringent necesară. Altfel, vine revoluţia şi dictatura proletariatului. Sau oligarhia serviciilor secrete, pe „modelul rusesc”.

Soluţia e multiplicarea posibilităţilor investiţionale şi antreprenoriale, scoaterea justiţiei şi a organelor de represiune de sub tutela criminal-oligarhică. Asta ar conduce la o echilibrare a întreprinzătorilor mari şi mijlocii. Reducerea numărului acestora şi concentrarea puterii economice, politice, juridice în mâinile unui singur om sau a unui grup mic (cazul Republicii Moldova) conduce la întărirea fenomenului. Mai mult: la involuţia lui spre autoritarism.

The following two tabs change content below.
Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu