A-POLITICE // Startul campaniei

Este bine ştiut: campania electorală nu se produce numai în limitele temporale anunţate de CEC. În „formatul” cel mai larg, ea demarează în chiar ziua în care se încheie precedenta. Orice pas al politicienilor din „interbelicul electoral” (fie că aceştia guvernează, fie că opozează) aduce bile albe sau negre în casetă.

Electorala dintre electorale

Sigur că celor care guvernează le este mai dificil. Oricât de social orientaţi, ei trebuie să facă şi nişte reforme dureroase, dar necesare. Trebuie să reuşească însă şi o serie de acţiuni populiste: să-şi facă propriu-zis campanie din actul guvernării. Dar ei sunt tentaţi să scoată şi anumite dividende personale. E naiv să crezi că politicienii au venit la putere din raţiuni filantropice. Numai că nişte găinării (utile cuiva personal, dar neraţionale din perspectiva actului guvernării) pot să anuleze multe eforturi anterioare.

Spre deosebire de scrutinul declanşat oficial, în jocurile electorale nedeclarate concurenţii intră pe rând. Unii pornesc de la premisa că e mai bine să faci agitaţie electorală (voalată) în perioada dintre campanii: concurenţii dorm, eşti cel mai eficient. Numai că poţi să-ţi consumi energia, iar lumea să uite cât de bun erai la antrenamente.

De regulă, primii care intră în ring sunt politicienii din opoziţie. Ei aşteaptă nerăbdător meciul-revanşă şi încearcă să re-declanşeze campania prin moţiuni de cenzură, prin solicitarea anticipatelor, ca să prindă oponentul pe picior greşit.

Extraparlamentarii

Extraparlamentarii în aceste perioade fie că-şi coagulează forţele, fie că lansează iniţiative, cât mai vizibile, cât mai provocatoare: la o extremă organizează marşuri unioniste, la o alta demonstraţii antieuropene. În perioada interelectorală se aduc daruri. Ele poate că şi sunt cumva monitorizate de către oponenţi, dar nu sunt penalizate de CEC, spre deosebire de cele din timpul campaniei, care trebuie contabilizate şi declarate în mod expres. Pe unica metodă a darurilor electorale îşi construieşte viitoarea campanie un oarecare (azi) Renato Usatîi, care îşi înregistrează cică un partid, iar concomitent se ocupă cu filantropie electorală.

Tot cu iz electoral sunt provocările din Găgăuzia. Aici influenţa străină se conjugă cu dorinţele politicienilor locali de a accede în vârfurile puterii de la Chişinău pe aripile crivăţului euroasiatic.

parlament.f.nadea roscovanuPartidele parlamentare

Partidele parlamentare încep mai lent, dar sigur. Opoziţia comunistă e, uimitor, într-o uşoară stare letargică. Nicio idee originală, toate cele mai agresive formule antieuropene (recte: pro-euroasiatice) le-au privatizat socialiştii lui Dodon, „regionalii” lui Formuzal, „PD”-iştii lui Dudoglo, PSD-iştii lui Şelin.

Liberalii au ales o cale eficientă: monitorizarea strânsă a guvernării, marcajul punctual. Un comportament tipic pentru o opoziţie clasică, încercând de fiecare dată să prindă majoritatea parlamentară în offside. Şi nu le e foarte dificil să o facă, având în vedere că unele decizii sunt produse ale compromisurilor dintre membrii coaliţiei (cam eclectice), altele sunt luate în grabă, pe altele cineva aplică dreptul de veto. Iar multe dintre ele sunt elementare găinării, avantajoase unor componente sau chiar unor persoane din coaliţie, fapte la care partenerii închid ochii. Singurul pericol vine dinspre comunişti, care critică aceleaşi (sau aproape aceleaşi) decizii, construind astfel impresia unei coaliţii opozante a extremelor politice.

Liberalii reformaţi se ocupă, pe de o parte, de (re)construirea partidului, iar pe de alta, s-au apucat să-şi cureţe rândurile. Nu e cel mai bun timp pentru asta. Pentru ei acum e vreme de adunat pietre, nu de aruncat. Nu-i prea inspirată ideea de a-l ceda, tocmai acum, pe ministrul Marinuţă. Criticile care i s-au adus acestuia sunt previzibile pentru un ministru în exerciţiu, indiferent de cât adevăr este în ele. Dar să nu se uite că anterior demisia i-au cerut-o comuniştii, că Marinuţa a fost un oponent dur al lui Mihai Ghimpu. Acum aceştia se vor bucura. Marinuţă era un ministru militar pro-NATO, ceea ce înseamnă că demisia lui va fi mai curând pe placul ruşilor şi mai puţin al europenilor şi americanilor. În contextul crizei militare din Ucraina, demisia lui arată prost. Nu cred că liberalii reformatori îşi vor căuta votanţi pe spaţiul pro-rus al electoratului.

După umila mea părere, alţii ar trebui să fie paşii electorali ai reformatorilor. Valorificarea ascensiunii europene ar trebui cumva contrapunctată cu o critică moderată (dar principială!) a colegilor de coaliţie mai hrăpăreţi, cu obţinerea anulării unor decizii dubioase, cu un unionism temperat. Se cere un joc abil, inteligent: pe de o parte, activitatea în echipa proeuropeană, pe de alta, distincţia necesară. Partidele mici sunt condamnate să parieze pe personalitate.

PD a făcut câteva lucrări de asanare, dar le-a făcut discret şi, se pare, eficient pentru formaţiune. Mă refer la retragerea din câmpul politic vizibil a lui Plahotniuc şi plecarea din Parlament a lui Guma. Pe de altă parte, miniştrii sunt activi, speakerul e prezent pe agenda eurointegratoare, în teritoriu se desfăşoară o campanie de luminare a maselor, adică o campanie electorală discretă.

S-au alarmat colegii în legătură cu declaraţia Valentinei Stratan că e şantajată să părăsească partidul, dar acesta a fost abandonat de Iurie Bolboceanu. Plecarea lui mă pune în gardă. Demersul proeuropean al unui partid tradiţional filorus îmi trezeşte permanent îndoieli. Mai ales, în contextul unei ofensive ruseşti antieuropene fără precedent.

PLDM chiar a început campania. Deputaţii lucrează în teren, explică scopurile integrării, comentează evenimentele. Demiterea lui Vlad Filat poate fi acum productivă în sens electoral. Nu e deloc inutil să ne amintim că Filat are o enormă capacitate de muncă, o energie molipsitoare, un simţ acut al lucrurilor, al laturii lor pragmatice, o corelare a efortului cu efectul lucrativ. Iar caracterul său dictatorial, contraproductiv în actul guvernării de coaliţie, prinde bine în campania electorală. Ceea ce dăunează prim-ministrului poate fi util liderului de partid.

Sigur că vorbele deputaţilor merşi în popor că ei – spre deosebire de alţii! – se află printre oameni „nu numai în campaniile electorale” sunt uşor ipocrite, or această campanie a şi demarat.

Avantaje la start

Partidele din coaliţia majoritară au acum un bun avantaj la start: votarea în Parlamentul European a deciziei privind circulaţia fără vize a moldovenilor în spaţiul UE. Acum, aceşti paşi (votarea deciziei în Comisia Europeană, apoi semnarea acordurilor parafate la Vilnius) trebuie valorificaţi punctual. Cu condiţia că nu se vor admite (alte) găinării. Iar esenţial, că se vor produce, totuşi, reformele în domeniul justiţiei, al liberalizării domeniului economic şi demonopolizării spaţiului informaţional.

Toate avantajele de start sunt atuuri, dar nu toate vor funcţiona la fel de eficient. Întâlnirile cu potenţialii alegători şi explicarea beneficiilor asocierii cu UE sunt bune pretexte pentru întâlnirile propriu-zise. Dar oamenii vor întoarce vorba spre folosul personal, legat de locul de lucru, de condiţiile de trai, de salarii şi pensii, de infrastructură. Pe cât de convingător se vor proiecta spre interior succesele externe?

Or, beneficiul decisiv în apropierea cu UE este racordarea la un sistem politic, economic, juridic, informaţional eficient. Dacă nu vom face faţă, asocierea poate fi compromisă. În acest sens, în cadrul întâlnirilor preelectorale, s-ar putea descoperi secretul că Uniunea Europeană şi populaţia ţării cer de la guvernarea actuală unul şi acelaşi lucru: justiţie necoruptă, economie funcţională, libertăţi autentice, şanse pentru cei care vor să se afirme şi neşanse pentru criminali. Şi va fi trist – pentru toate părţile – dacă aşteptările nu se vor îndreptăţi. Consecinţele electorale sunt uşor previzibile.

P.S. Tăcerea mieilor

Campania electorală – dacă e una înverşunată (noi de altele nu am avut) – e ca un meci de box, în care se forţează, cel mai adesea, un câştig prin knockout. Aici nu contează frumuseţea propriei prestanţe, ci distrugerea adversarului. Acum însă, având în vedere un meci de durată, se poate câştiga (şi) frumos. Urmând traseul unui joc tactic şi asigurându-ţi, cu un efort bine calculat, fără frenezia, presiunea şi panica ultimei runde, un câştig tehnic, pe puncte.

Bineînţeles că, având în faţă un an complicat, cu multe posibile surprize, trebuie să fii mereu pe fază. Pentru cine nu înţelege: în box, forţa nu este singurul şi nici cel mai important argument. Contează reacţia, contează viteza cu care răspunzi provocării. Asocierea cea mai reuşită a luptelor e cu tenisul, nu cu halterele.

În legătură cu evenimentele dramatice din Ucraina (o agresiune străină deschisă!), deputaţii noştri s-au arătat (într-un târziu!) – doar – îngrijoraţi. Niciun cuvânt de dezaprobare a agresorului. Apropo, separat, PLDM şi PLR au protestat explicit împotriva invaziei militare. Fiind majoritari în coaliţia proeuropeană, nu au insistat însă asupra condamnării Rusiei. E o greşeală gravă. Strict electoral, asta nu le aduce puncte.

Rogozin le-a şi dat din deget: să fiţi cuminţi că de altfel… Iar Rusia va lua fapt de acest amănunt: timizii de la Chişinău se vor supune eventualelor presiuni fără crâcnire. Sindromul s-ar numi (după filmul lui Jonathan Demme) „Tăcerea mieilor”.

The following two tabs change content below.
Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu

Ultimele articole de Mircea V. Ciobanu (vezi toate)