A-POLITICE // Stăpânul cazinoului (cu o paranteză despre „Alianţa Kozak”)

Un întreprinzător american din Las Vegas, urmărind forfota şi zaraflâcul din jurul jocurilor de noroc, analizând ecuaţia din punctul de vedere al unui om pragmatic, a declarat că el ştie soluţia ideală pentru a începe să câştigi – absolut sigur şi invariabil – la cazinou. Pentru asta, zicea el, trebuie, mai întâi de toate, să cumperi acest cazinou. Or, singurul care nu e niciodată în pierdere (chiar dacă veniturile sunt variabile) este chiar localul.

Dacă urmărim „parcursul politic” al lui Vladimir Plahotniuc, putem să observăm că el şi-a făcut apariţia la masa de joc abia după ce a cumpărat cazinoul politic. A devenit patronul sistemului, al terenului de joc, după ce câtva timp era doar „acţionar” (se întâmpla când toate aparatele de joc politic erau controlate de Vladimir Voronin). Plahotniuc a preluat businessul, a devenit „monitorul” şi „coordonatorul” din umbră, de la pupitrul de supraveghere şi de comandă. Şi abia apoi a intrat – din plictis? din interes sportiv? din ambiţie? – în jocul politic propriu-zis.

Nerezistând ispitei, s-a produs, în câteva cazuri, ca „simplu” jucător. Bineînţeles, la mesele de elită, la poker-ul serios. A încercat să câştige parlamentarele şi funcţiile înalte din parlament şi guvern. Unele i-au reuşit mai mult, altele mai puţin, unele – deloc (iată că nu s-a mai făcut prim-ministru!). Dar, oricum, de fiecare dată, el rămânea proprietarul sistemului. Al cazinoului. Din orice joc (zaruri, ruletă, poker, slots, blackjack – adică lupte pentru parlament şi guvern, primari şi consilieri, funcţionari de stat şi administratori ai instituţiilor), el îşi avea dividendele. Mai mult, el aproba şi modifica regulile de joc!

Ca proprietar serios, a monitorizat strâns tot ce se întâmpla la mesele de joc, alimentând o caracatiţă perfectă. Şi îi plăcea să-şi etaleze această capacitate. Să dea de înţeles că totul e la control. Anularea alegerii primarului general al capitalei, după un câştig evident al opozantului sistemului, e un exemplu concludent: să se ştie că totul e supravegheat din strâns. Pe aici nu se trece!

Camerele de supraveghere ale cazinoului urmăreau, filmau şi chiar pronunţau verdicte. Sistemul justiţiar era şi el monitorizat din strâns, total, pe metoda aceleiaşi caracatiţe: de la un judecător începător la magistraţii de la curtea supremă de justiţie şi la curtea constituţională. În felul acesta au fost puşi la punct (la punctul terminus) oponenţii periculoşi, jucători temerari, din aceeaşi categorie de greutate cu „coordonatorul”, precum Filat sau Platon. Oricât de iscusiţi însă jucătorii, cazinoul câştigă de fiecare dată. Cea mai proaspătă victimă pare a fi Igor Dodon, jucătorul permanent (şi el) la acest cazinou, o emanaţie a sistemului. Faptele incriminate par cam subţiri pentru cântarul justiţiei, dar efectul public există (bine administrat, cazul pare monstruos!). Adevărat, asta se produce deja când imperiul (cazinoul) se cam prăbuşeşte, dar el mai poate strivi vreun jucător neogoit sub dărâmăturile lui.

Legendă: 10 iunie 2019, holul Parlamentului RM, conferinţă de presă după prima şedinţă a noului guvern condus de Maia Sandu

Puteţi să înţelegeţi drama prin care trece „coordonatorul” (şi îndârjirea cu care refuză să recunoască înfrângerea). Imaginaţi-vă un proprietar de cazinou care îşi pierde această avere. Nu o vinde, ci o pierde, ireversibil, chiar la acest joc, în care, se părea, el controlează totul. Dacă în februarie curent el era printre cei câţiva, puţini, câştigători la ruleta parlamentară, acum, adică în iunie, zarurile (care i se păreau bine măsluite) l-au trădat. Sau poate l-au înşelat dealerii, nu ştiu. Dar problema e că nu i se ia doar câştigul, ci i se ia jocul. Jucăria aducătoare de noroc garantat. De ce nu l-am înţelege? De ce nu l-am compătimi?

Sigur că şi eu aş fi vrut, ca şi cititorul, să asociez competiţiile politice de la noi cu un sport mai nobil. Dar asta e realitatea politicului la noi: un joc de noroc, mai bine zis, o simulare a jocului de noroc, un fel de „roata milionarului”, fiecare participant crezând că regulile fiind comune, şi şansele sunt egale (până şi noi, muritorii de rând, credeam că jucăm, pe când, de fapt, eram jucaţi, eram miza pe care pariau adevăraţii maeştri ai ruletei). În realitate, sforile erau în mâinile unui singur om. Care însă, iată, a scăpat frâiele şi maşina a prins a funcţiona autonom. Fie şi pe o secvenţă scurtă – dar decisivă! – a jocului.

Acum, pe ruinele fostului cazinou, se testează o nouă construcţie. Un alt teren, un alt joc. Mi-ar fi plăcut să semene cu jocurile civilizate, care să permită confruntarea ideilor, competiţia inteligenţei şi a forţei de convingere. Ca să privim în ochii lumii fără să ne fie ruşine. Or, ideea noii guvernări e să schimbe radical regulile jocului. În rest, voia poporului.

Bine, va întreba cititorul, dar dincolo de parabola asta cu ce ne alegem? Cu ce ne-am ales, adică, după 8 iunie? Şi ce ne aşteaptă? Răspunsul meu e simplu: hai să îngăduim puţin, să vedem care sunt FAPTELE noii guvernări, nu VORBELE noii opoziţii.

P.S. Despre „Alianţa Kozak”. Tare inspirată sintagma asta. Nu ştiu cine a inventat-o, dar ea exprimă perfect o coaliţie adunată la indicaţia sau cu participarea lui Dmitri Kozak (e o poveste întreagă cum participă Kozak şi kozacii la istoria noastră). Numai că această scurtă, ca o tăietură de sabie, sintagmă nu prea are nimic cu guvernarea actuală! Coaliţia situaţională asupra căreia a insistat blocul ACUM (fie că ne place, fie că nu) s-a constituit fără implicarea lui Kozak sau a lui Dodon. Dimpotrivă, Dodon a insistat pe o alianţă cu Plahotniuc. Toate condiţiile alianţei actuale sunt cele impuse de ACUM. Singurele concesii (pe care nu le agreez nici eu) sunt mai mult simbolice: funcţiile de speaker şi de ministru al apărării, cedate socialiştilor. În rest, toate evenimentele care au urmat după 8 iunie demonstrează realizarea agendei blocului ACUM.

Filmuleţele pe care ni le serveşte Publika TV (televiziunea lui Vlad Plahotniuc, să fie clar) divulgă nişte lungi tratative între preşedintele RM şi preşedintele PDM, cu prezenţa, în umbră, a lui Dmitri Kozak (aici Dodon este doar un emisar, un intermediar, iar la venirea trimisului rus la Chişinău deja Kozak intermedia o posibilă alianţă dintre PSRM şi PDM).

În acest sens, sintagma „Alianţa Kozak” este expresivă, chiar sublimă în expresivitatea ei, doar că a fost ratată – hélas! – cu desăvârşire. Ne putem doar imagina cum ar fi arătat ea: Plahotniuc: prim-ministru; Zinaida Greceanîi: speaker; miniştrii socialişti la apărare, la interne, la externe… Plus un şantaj permanent din partea Moscovei, cu Plahotniuc, ostaticul etern. Iată ce ar fi fost adevărata „Alianţă Kozak”. Ne-o demonstrează Publika TV în fiecare seară.

Ceea ce avem azi însă, dacă vreţi neapărat s-o botezăm, merită să poarte numele „Alianţa Sandu”. Numai o femeie ar fi putut să fie atât de consecventă şi de eficientă. Noi, bărbaţii, de mult am fi cedat şi am fi spus: Dumnezeu cu voi, dacă nu vreţi să schimbaţi nimic şi să rămâneţi… ostaticii ostaticului.

The following two tabs change content below.
Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu

Ultimele articole de Mircea V. Ciobanu (vezi toate)