A-POLITICE // Socialiştii

Buni la împărţit bunurile create de alţii, socialiştii nu pot fi văzuţi decât doar în pereche. De unii singuri ei nu ar exista. Ca atomii de hidrogen. Primul model socialist era comuna primitivă: oamenii trăiau împreună în aceeaşi peşteră, mergeau împreună la vânat mamuţi, săpau, împreună, groapa şi atacau bietul animal. Egali în toate, doar atâtea ştiau (ca într-o nuvelă de Vonnegut: nimeni nu se evidenţia prin frumuseţe, talent, minte sau putere). Pârleau la foc cadavrul bietului animal şi câţiva socialişti (asta le era meseria) împărţeau hrana dobândită în comun.

Această stabilitate (excluzând evoluţia) ar fi durat o eternitate, dacă unul dintre ei, plictisindu-l monotonia, nu ar fi evadat din peşteră şi nu ar fi hălăduit pe alte coclauri, văzând oameni care trăiau în case construite de ei, creşteau vite, lucrau pământul, culegeau fructe de pădure şi mai şi purtau haine frumoase, confecţionate de cei mai talentaţi dintre ei. Erau fericiţi pentru că erau diferiţi! Pentru că nu erau egali! Evadând din socialism, lumea se civiliza…

Voiam să spun însă de socialiştii reziduali, de azi. Care, da, nu pot fi priviţi decât împreună cu cineva (altfel nu s-ar ţine copăcel). De socialiştii moldoveni.

Socialiştii şi Moscova. Ia-le Moscova, ia-le Rusia şi socialiştii de la Chişinău se spulberă ca un vis de tinereţe printre anii trecători. Fideli firului ombilical, ei fac tot ce ar putea să placă Moscovei. Credeţi că de ce a rupt Bătrâncea (restanţierul supărat pe geografie, deoarece nu a învăţat lecţia de istorie), în văzul tuturor (altfel, nu avea niciun haz!), harta României Mari? Era supărat pe România? Să fim serioşi! El doar a sperat că deteriorarea acestei recuzite şcolare va plăcea patronilor săi ruşi, specialişti pe hărţi străine. Freud ar explica perfect această frustrare a pacientului. Bine, dar la ce îi trebuie Moscovei nesocialiste socialiştii moldoveni? Elementary, my dear Watson: ca să le ajute la ruperea hărţilor, la divide et impera!

Socialiştii şi Kozak. Situaţia o monitorizează unul de-ai casei, vicepremierul rus Dmitri Kozak, un mare „cartograf”, artizanul ratatei diversiuni „geo-politice”, numită „federalizare”. Echipa lui Plahotniuc voise să-l măgulească cu dăruirea unui statut special Transnistriei, dar vulpoiul nu s-a lăsat prins. Istoria va divulga cândva adevărul din culise, dar fapt e că în locul mult discutatei (şi se părea mai potrivitei) alianţe a socialiştilor cu democraţii, primii au acceptat coaliţia cu blocul ACUM. I-a convins Dmitri Kozak. Argumentele lui mai rămân o enigmă.

Socialiştii şi Dodon. Nici fără Igor Dodon socialiştii nu ar exista. Omul de legătură cu Moscova, el dă rost existenţei lor. Chiar când le furnizează gogoaşe. Ei nu pot exista decât împreună, ca siamezii. Ca: noi spunem Lenin, înţelegem partidul; spunem „partid”, înţelegem Igor Nikolaevici.

Socialiştii şi alegătorii. Ca şi Moscova, alegătorii îi susţin pe cei care au mandat de la Centru: cândva pe comunişti şi agrarieni, acum pe socialişti. Iar în viitor, eventual, pe Mark Tkaciuk, pe Renato Usatâi, pe Marina Tauber sau pe alt Che Guevara.

Socialiştii şi geopolitica. Geopolitica e vaca de muls pentru socialişti. O vacă ce paşte pe imaşurile ruseşti, iar seara vine acasă, împărţind plusvaloarea: lui Dodon şi ortacilor laptele, poporului alegător bălegarul. Pentru tizic. Constituirea coaliţiei situaţionale de guvernare cu blocul ACUM (stipulând abandonarea geopoliticii) i-a cam făcut să şomeze. Dar cauza, aducătoare de lapte şi unt, nu-i abandonată. Speakerul socialist călătoreşte prin China (cea care se războieşte economic cu America), preşedintele are abonament permanent la ruta Chişinău – Moscova, iar premierul nicidecum nu poate să-şi procure bilet spre Washington.

 Acceptând să susţină o guvernare capitalistă, de dreapta, socialiştii nu pierd nicio ocazie să propună legi populiste, să împartă puţinul care se acumulează în vistieria statului… în beneficiul bunătăţii lor. Perechea perfectă, pentru socialişti, azi.

Socialiştii şi unionismul. Dacă unioniştii nu ar fi existat, socialiştii i-ar fi inventat (pe unii chiar i-a inventat). Pentru că una dintre condiţiile socialismului este existenţa duşmanului. Preferabil ar fi fost duşmanul de clasă, dar cum să-i înjuri pe capitalişti, când ciuguleşti din mâna lor? Şi atunci inventezi duşmanul la îndemână. Care întunecă viitorul luminos, împiedică avansarea spre Est, spre lumină, împiedică revenirea la patria-mumă, URSS. Iar centrul de reanimare al acestei – se părea – defuncte ţări e alături, la Tiraspol. Dacă nu ar fi existat unioniştii, am fi fost împreună, zic socialiştii.

Socialiştii şi Transnistria. În privinţa Transnistriei, planurile Moscovei şi ale socialiştilor moldoveni coincid. În apropierea malurilor e (şi) un calcul pragmatic. Doar că majoritatea transnistrenilor are cu totul alte planuri de viitor: ei se vor înglobaţi fără rest în Rusia. Iar Moscova îi mai ţine pe linia de aşteptare: Transnistria/ RASSM, ca entitate „statală”, a fost creată ca un cap de pod pentru a cuceri Basarabia şi România (dar şi pentru a fi o sulă în coasta sud-estică a Europei). Ruşii nu vor schimba statutul de avanpost militar (căzăcesc, în limbajul vechiului imperiu) pe o simplă alipire a Transnistriei la ea. Trecând peste mofturi „independente” sau de integrare în Rusia ale locuitorilor din stânga Nistrului, Transnistria trebuie să-şi joace rolul până la capăt. Să re-intre ca şi cum în RM, să-i influenţeze politica, mai ales parcursul european. În perfect acord cu Moscova, dar urmărind şi propriile scopuri, socialiştii moldoveni speră să-şi sporească rândurile aderenţilor în baza electoratului transnistrean. Doar că transnistrenii, spuneam, nu au aceleaşi vise…

Socialiştii şi democraţii. Graţie socialiştilor pro-moscoviţi şi „stângişti”, democraţii moldoveni aveau alură de partid prooccidental şi (aproape) proromânesc. Era echilibrul perfect, necesar ambelor părţi. Prin existenţa democraţilor la putere, socialiştii puteau să huzurească în opoziţie, susţinuţi deopotrivă de Moscova şi de electoratul nostalgic. Prin existenţa socialiştilor („pericolul estic”), democraţii aveau trecere la instituţiile occidentale şi acces la fondurile europene. Un binom perfect. Susţinerea reciprocă putea să continue, dacă nu venea, imperativ şi inexplicabil în peisajul politic tradiţional moldovenesc, acest proiect de altă natură, ACUM.

Socialiştii şi ACUM. Nu ştiu cui i-a venit în minte bizara asociere, dar ea pare a fi pe cât de distrugătoare de vechi sisteme, pe atât de imprevizibilă. Pentru Moscova e câştig de imagine: o alianţă onorabilă, acceptată şi susţinută de Occident, apropiindu-se astfel de Europa şi etalând faţa umană a unei Moscove „prietenoase”. Şi partidului alianţa îi aduce un spor: fără a pune umărul, socialiştii „participă” la o guvernare dificilă, dar necesară atât pentru a obţine subvenţiile financiare, cât şi pentru revigorarea economică. Altfel, de unde să ai ce să împarţi? Acceptând să susţină o guvernare capitalistă, de dreapta, socialiştii nu pierd nicio ocazie să propună legi populiste, să împartă puţinul care se acumulează în vistieria statului… în beneficiul bunătăţii lor. Perechea perfectă, pentru socialişti, azi.

Noi şi socialiştii. La ce însă ne trebuie nouă; la ce le-o fi trebuit însă acumiştilor socialiştii… e o altă temă. În rest: oameni ca toţi oamenii (cum îi definea perfect un umorist rus: fiecare în parte e un om normal; doar adunându-se la partid ei devin monştri). Sunt ai noştri. Nu vor dispărea nicăieri. Cu ei vom intra în Europa şi tot cu ei ne vom reuni cu Ţara.

The following two tabs change content below.
Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu

Ultimele articole de Mircea V. Ciobanu (vezi toate)