A-POLITICE // Programe, partide, instituţii, personalităţi

MIRCEA-V.-CIOBANU

M-am pomenit prins într-o discuţie despre ce este mai important: partidele care vor forma coaliţia majoritară sau programul de guvernare (care, cică, ar putea fi eventual unul bun, indiferent de componenţa alianţei). Toate posibile. Mai exact: toate probabile. Deşi, în cazuri diferite, programul sau configuraţia echipei decizionale contează în mod diferit. Discuţia se purta în contextul chinurilor facerii noii alianţe. Negocierile, prelungite până la ruperea coardei, nu mai seamănă de mult cu un dialog asupra formulei unei alianţe (vezi definiţia cuvântului!), cu o partajare de responsabilităţi într-un proiect comun.

Veştile din culise trădează o discuţie nervoasă, contra cronometru, cu nişte terorişti care o fi luat ostatici (ghici cine sunt (em) ostaticii!). Ori, eventual, cu negocierea unui armistiţiu între taberele beligerante sau, mai curând, a condiţiilor capitulării inamicului. Intermitent, ni se dă de înţeles – ca să nu existe dubii – cine este teroristul, cine este duşmanul care trebuie să predea armele. Se fac declaraţii ultimative tot mai dure. Le putem pune pe seama încălzirii globale şi a nerăbdării cuiva de a gestiona nestingherit durerea pentru ţară şi grija pentru popor. Suntem condamnaţi, pe termen lung, la guverne de coaliţie: prea diferiţi suntem şi, mai ales, prea diferiţi ne sunt vecinii (de palier, de curte, de mahala, de ţară), că să avem o opinie şi o dorinţă comună. Iar asta înseamnă că trebuie să învăţăm convieţuirea cu monstrul pe nume Celălalt, asta incluzând şi înţelegerea, şi empatia, şi bunăvoinţa, şi toleranţa.

Dar să revenim. Cât de important e programul de guvernare? Într-un anume sens, el ar putea fi o descifrare a intenţiei. Limpezirea unui vector. Aici, coaliţia noastră nici nu ar trebui să se ostenească: e suficient să rescrie angajamentele din acordul de asociere cu UE. Pentru început e suficient. Respectarea acestor angajamente ar fi benefice în sine, ele însemnând alinierea la nişte standarde necesare. Cât de mult contează partidul acceptat în echipă? În principiu, nu prea. Noi am avut comunişti refuzând „Memorandumul Kozak”; iar pe contrasens, am avut partid unionist & proeuropean, eşuat în braţele ruşilor. Formaţiunile (am vrut să spun: mai ales, cele „centriste”, dar n-aş fi avut dreptate) sunt imprevizibile. Ca să expun un paradox: ele sunt mai imprevizibile decât membrii acestora. Pentru că „echipa decizională” nu e o structură a partidului (şi nu se subordonează neapărat programului sau ideologiei partidului). Ea e o obscură structură… extrasistemică.

Mult mai importantă e funcţionalitatea instituţiilor. Sistemele democratice şi liberale occidentale sunt formate în aşa fel, încât să nu conteze foarte mult cine ocupă fotoliile administrative. Garanţia stabilităţii (a politicii consecvente şi previzibile) este chiar sistemul pus la punct, fiabilitatea angrenajului, nu omul care dirijează procesul. Tocmai din acest motiv, în statele cu mecanisme bine asamblate, alegerile nu sunt catastrofă, oricine le-ar câştiga/ pierde. Aşadar, este (cel mai) important să existe instituţii bine puse la punct. Dar nu le avem! Contează oare foarte mult persoana care deţine funcţii? Din păcate, da. Uneori, mai mult decât întregul sistem. Tradiţia, proastă şi ineficientă, vine din epoca totalitarismului, dar poate e o moştenire din evul nostru mediu. Sau poate din antichitate. Oricât am vorbi despre vreo epocă mai aşezată a istoriei noastre, constatăm că ea se încheia, de regulă, cu plecarea instauratorului ei. Simplu spus, ca înţelegere a lucrurilor, noi încă nu am ieşit din antichitate-medievalitate.

Ergo: în sens politic, mai bună decât persoana este echipa; mai bun decât echipa e programul; mai bun decât programul e sistemul. Dar, în lipsa ultimului, a penultimului şi a antepenultimei, nu putem paria decât pe personalitate.

Dar şi asta, naiba s-o ia, lipseşte! Şi atunci nu mai am nicio replică…

The following two tabs change content below.
Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu

Ultimele articole de Mircea V. Ciobanu (vezi toate)