A-POLITICE // Parada vedetelor

Catherine Ashton si iurie LeancaÎn ultimul timp, Republica Moldova, umilită adineauri în toate sondajele ca cea mai săracă şi coruptă ţară din Europa, este, de la o vreme, mireasă bună de peţit. Şiraguri de prinţi, ca în poezia lui Coşbuc („Din munţi şi văi, de peste mări,/ Din larg cuprins de multe zări,/ Nuntaşi din nouăzeci de ţări…”), se perindă, promiţându-i viaţă dulce pe tărâmuri de vis. Niciodată, de la independenţă încoace, nu am fost atât de curtaţi şi atât de onoraţi de craii atâtor împărăţii.

Mireasa râvnită

Este, într-un anume sens, ora astrală a ţării (dacă ţara este condusă de diplomaţi, culegem succese pe acest segment). Sigur că la mijloc sunt şi circumstanţele geopolitice favorabile, mai ales, criza ucraineană. În acest sens, ceea ce alţii au numit eşecul Parteneriatului Estic se întoarce surprinzător într-un succes (pentru noi) forţat de circumstanţe. Or, Parteneriatul Estic avea mai curând misiunea unui coridor sanitar la hotarele de est ale UE, noi fiind trataţi ca buni vecini, nimic mai mult. Şi ca zonă de tampon între UE şi Rusia, o ţară tot mai imprevizibilă în ultimul timp. Acum se pare că obiectivele devin altele, mult mai favorabile nouă.

Criza ucraineană a pus în evidenţă dorurile revanşarde ale Rusiei. Europa a înţeles că, dacă nu ne acceptă ei, Rusia ne înghite fără rest. Transnistria şi Donbassul sunt cuiuri de ale lui Pepelea, menite să ţină în menghina imperială întreaga Ucraină şi întreaga Moldovă. Şi atunci Occidentul a început să forţeze nota. Din mers, fără planuri precise, dar cu două puncte de program înscrise: accelerarea semnării acordurilor de asociere cu Ucraina, Georgia şi Moldova şi posibilitatea acceptării, în calitate de membri cu drepturi depline, a acestor ţări în timpul cel mai apropiat.

Mai precis, cu posibilitatea acceptării cererii de aderare, primirea fiind lăsată ca temă deschisă: toate condiţiile impuse cândva celorlalte ţări-membre vor trebui respectate. Şi aici, pe contrasensul euforiei cvasitotale, am motivele mele să mă îndoiesc că toată coaliţia arde de nerăbdare să se ralieze unui sistem în care corupţia şi atacurile raider sunt excluse categoric.

Venit-au roiuri de-mpăraţi/ Cu stemă-n frunte

În contextul acestei dinamice ascensiuni europene, am asistat la o veritabilă paradă a politicienilor occidentali la Chişinău. Ca în aceeaşi Nunta Zamfirei a lui Coşbuc: „Din fundul lumii, mai din sus,/ Şi din Zorit, şi din Apus,/ Din cât loc poţi gândind să baţi/ Venit-au roiuri de-mpăraţi/ Cu stemă-n frunte şi-mbrăcaţi/ Cum astăzi nu-s…” Vizita vicepreşedintelui SUA Joe Biden părea un accident fericit. Dar ea a fost dublată de cea a Secretarului de Stat John Kerry şi a senatorilor republicani în frunte cu John McCain. I-am avut oaspeţi pe liderii europeni, de la preşedintele Comisiei Europene José Manuel Barosso la cancelarul german Angela Merkel, de la baronesa Catherine Ashton la europarlamentara cu viză permanentă la Chişinău Monica Macovei (poate cel mai activ avocat al Republicii Moldova în UE). Studenţii de la istorie, politologie sau relaţii externe au avut ocazia să vadă la noi, pe viu, lume importantă, oameni care făuresc istoria de azi a Europei şi a lumii.

Nu mai puţin importantă a fost vizita colectivă a foştilor preşedinţi ai Poloniei, Serbiei şi Albaniei Aleksander Kwasniewski, Boris Tadić, Rexhep Meidani. Fie şi o vizită de curtoazie, de susţinere şi cu valoare simbolică, ea este încă un semn că familia europeană e dispusă să ne accepte. Recent, ne-au vizitat miniştrii de Externe ai Franţei şi Germaniei, Laurent Fabius şi Frank-Walter Steinmeier, se aşteaptă sosirea şefului diplomaţiei britanice, William Hague.

Se pare că sărăcia miresei nu deranjează prea tare. Mult mai mult contează puritatea morală, integritatea acesteia. Rămâne să înveţe bunele maniere, să nu se lege cu hoţii şi bandiţii, să nu ajungă cumva să fure şi pe la curţile mari. Mă gândesc, în context, cât de atenţi sunt demnitarii noştri la mesajul oaspeţilor străini. Iată o secvenţă din mesajul ministrului francez (cel german, dacă vă amintiţi, dăduse de înţeles că euforia cu aderarea deplină la UE este prematură): „Ne-am dorit prin această vizită să mărturisim susţinerea pentru acest proiect şi faţă de eforturile Moldovei în realizarea reformelor. Scopul asocierii este de a susţine efortul de modernizare al Republicii Moldova. Acordul de Liber Schimb va oferi Republicii Moldova un acces mai bun către piaţa europeană şi va contribui la creşterea atractivităţii economice şi a numărului de locuri de muncă la nivel local”.

Am fost atenţi? Am înţeles că partenerii noştri vor susţine modernizarea ţării şi, implicit, declanşarea reformelor interne necesare? Am înţeles că e vorba de crearea unor condiţii pentru mediul de afaceri şi întreaga sferă reală aici, acasă?

Iar la ospăţ! Un râu de vin!

Deşi poezia lui Coşbuc se intitulează Nunta Zamfirei, textul descrie amănunţit venirea oaspeţilor, distincţia lor, dansurile. Pe când ospăţul propriu-zis, se reduce la un singur vers: „Iar la ospăţ! Un râu de vin!” Până mai adineauri, punctul final (şi punctul culminant?) al vizitelor străine era „râul nostru de vin”, beciurile de la Cricova. Acum însă, cu atâţia oaspeţi, se pare că traseul, tradiţional cvasiobligatoriu, nu se mai respectă. Pare a nu mai fi atât de interesant, mai ales în cazul vizitelor repetate ale unor demnitari străini. Ş-apoi, la modul cel mai serios, ce avem de arătat? Galeriile subterane? Prea puţin. Cu vinul nostru nu îi vom putea uimi pe europeni, chiar dacă e un vin de calitate. Oricât de interesant şi exotic, e prea firav punctul de atracţie. Ar trebui să variem. Dar cu ce am putea să-i uimim? Beciurile de la Cricova erau o continuare a exotismului nostru de sorginte folclorică, a muzicii noastre populare.

Dar în lume de mult nu mai este în vogă folclorul. Brandurile naţionale de azi sunt construcţiile moderne. Care ar fi brandul nostru? Unul, cel puţin, onorabil, ca să nu mai vorbim de unul performant? Poate că este cazul să ne gândim la astea: nişte lucruri mărunte, dar bine făcute. Nu chiar în genul iei naţionale (pe care nu pot să nu o admir) sau al ceramicii populare, ci în cel al tehnologiilor moderne. Al utilităţii actuale. Cu siguranţă că există un interes pentru ceramica populară, dar în lume – vorba vine – sunt mai mult apreciate robinetele cu garnitură de ceramică pe care le fac italienii (d.e.).

Ambalaj pentru un interior găunos?

Nu se poate că aceste vizite să nu irite atât pe oponenţii guvernării şi ai integrării europene de la noi (pe comunişti, în primul rând), dar şi pe ruşi. Dmitri Kiseliov, propagandistul oficial al Kremlinului, s-a şi revoltat. Bine, faptul că desele vizite ale occidentalilor îi deranjează pe agenţii locali ai Moscovei nu mai miră, odată ce se simte iritat comandamentul. Dar vizitele îl pun în gardă şi pe principalul antimafiot Sergiu Mocanu, care consideră că „Republica Moldova este ostaticul unei clici, care se acoperă cu viitorul nostru european şi fură în proporţii deosebit de mari”.

Să fie oare ambalajul extern (doar) o bună acoperire pentru afacerile interne nu prea curate ale guvernanţilor noştri? Se ştie că în UE nu vom fi primiţi doar de ochi frumoşi (cum ni se întâmplă, iată, cu asocierea). Dar oare toţi politicienii din coaliţia majoritară doresc sincer o integrare europeană, cu reguli foarte dure în ceea ce priveşte justiţia şi comportamentul public? Mai ales că în uniunile euroasiatice (oricum se vor numi ele) lumea interlopă şi oamenii cu afaceri dubioase se simt ca peştele în apă. Ruşii îi promovează pe alde ăştia, cum era Smirnov în Transnistria, Ianukovici în Ucraina, Kadîrov în Cecenia sau cum este „Goblin”-Aksionov din Crimeea, d.e.

Istorii (recente) paralele

În URSS era cunoscută expresia „variantă pentru export”. Era o strategie ce afişa, pentru lumea dinafara ţării, mărfuri de calitate, produse ale unor tehnologii înalte, creaţii artistice şi persoane prezentând „faţa umană”, inteligentă şi talentată, a unui imperiu înapoiat, obscur şi agresiv. În acest sens, iată ce analogie îmi trece prin minte.

Poate că îşi mai aminteşte cineva de zilele când ne bucuram de „perestroika”, de „glasnost’”, de o inimaginabilă deschidere spre lumea civilizată. Se prăbuşea Cortina de Fier şi lumea era optimistă. În acelaşi timp, în paralel cu activităţile externe foarte dinamice (şi foarte vizibile) ale lui Gorbaciov şi Şevarnadze, în interiorul ţării, politica şi economia erau dominate de vechea gardă comunistă: Rîjkov, Ligaciov ş.a. şi începea să fie acaparată de businessul „noilor ruşi”, într-o legătură strânsă cu lumea interlopă.

În consecinţă, ţara pe care încerca s-o lustruiască şi s-o reabiliteze tânărul lider de la Kremlin, dar care era măcinată din interior de comuniştii nostalgici şi de structurile mafiote, s-a prăbuşit. A rămas doar o amintire despre nişte eforturi romantice ale unor jucători, buni (şi ei) doar în varianta „de export”.

The following two tabs change content below.
Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu

Ultimele articole de Mircea V. Ciobanu (vezi toate)