A-POLITICE //  Oraşul roşu

Ne-am îmbogăţit cu încă un eşec. O înfrângere cu acelaşi gust sălciu ca şi pierderea Maiei Sandu în faţa lui Dodon, la prezidenţiale. Unii credeau atunci că e sfârşitul carierei Maiei Sandu, când era, de fapt, abia începutul. Vinovaţi de rezultatele ultimului scrutin suntem noi, toţi. Înainte de a arunca pietre, hai să ne întrebăm, fiecare, dacă am făcut destul pentru ca asta să nu se întâmple. Or, absolut evident, era posibilă şi varianta cealaltă. Şi chiar a depins de fiecare dintre noi. Dacă ne păsa.

Doar că lucrurile nu trebuie analizate – totuşi – în termeni de vină, ci de cauze. Candidatul rămas în cursă al „dreptei proeuropene”, Andrei Năstase, nu a avut cea mai bună prestaţie posibilă. Simplu spus, el (ca şi Dorin Chirtoacă) nu s-a pregătit de lecţie, crezând că ştie tema. Şi mai simplu spus, el nu a avut campanie. Nu a apelat la tehnologii, nu a fost pregătit de confruntare, nu a avut discurs, mizând pe ecoul campaniei din anul trecut.

Or tehnologiile contează. Şi au efect. Dovadă e rezultatul contracandidatului său, care a mizat plenar pe activism şi pe utilizarea tehnologiilor electorale. Acesta a avut program, a avut discurs, a avut prestanţă, a avut echipă, a avut o bună asistenţă tehnologică (nu mă refer la dezbaterile televizate: dacă ele ar fi avut efect decisiv, nici Năstase, nici Ceban nu ar fi ieşit în turul doi). Şi a avut bani. Până la un punct, în condiţiile noastre specifice, politica poate fi făcută şi cu puţine resurse. Dar numai până la un punct. Politica mare necesită cheltuieli.

Am putea spune, pe de altă parte, că Andrei Năstase nu a avut cel mai bun context politic. Dar marele paradox e că arhitectul acestui context este chiar Năstase. Eliminarea lui Plahotniuc din viaţa publică i se datorează în primul rând chiar lui, doar că această debarcare a costat. Nu doar ruşinea publică de a se coaliza cu indezirabilii, ci şi cedările politice.

Ascensiunea socialiştilor şi credibilitatea lor [tot mai] sporită se datorează, întru totul, alianţei asupra formării căreia a insistat blocul ACUM. „S-a dovedit” că socialiştii sunt „oameni de cuvânt”, cu ei poţi să comunici. Paradoxal, socialiştii au devenit mai puţin vocali, mai puţin agresivi, nu atacă la fiecare pas Europa sau România. Uimitor însă, aceste „restricţii” de discurs geopolitic le-au adus socialiştilor dividende. Pe când ACUM-iştilor li s-a luat un argument: avantajul modelului democratic şi economic european faţă de cel rusesc.

Şi fiindcă am pomenit oponentul: nu e vina socialiştilor, e meritul lor că au cucerit oraşul, pe care eu, unul, nu l-am crezut că se va înroşi vreodată în asemenea hal. Socialiştii şi-au jucat bine cartea, furnizată de context şi oferită generos de noii lor aliaţi. Nici pe democraţi nu ar trebui să dăm vina, chiar dacă îngrijorarea lor că „pentru întâia oară oraşul a fost dat ruşilor” este ipocrită. Eliminând din oficiu orice posibilitate de colaborare cu PDM, era limpede că democraţii nu vor vota pentru Năstase. Anul trecut, cel puţin formal, era altceva: socialiştii erau în opoziţie exclusivă faţă de parcursul european şi unii votanţi democraţi chiar l-au susţinut pe Năstase. De televiziunile holdingului nu mai vorbesc, analizele statistice demonstrează că ele au lucrat insistent pentru denigrarea lui Năstase. Şi au triumfat (democraţi, „unionişti” de-ai curţii, laolaltă) la vestea victoriei lui Ceban. Era ceva de mirare aici?

Acum, fiindcă am rostit cuvântul. Sigur că este aici şi o parte de vină a unioniştilor. Chiar dacă întorc fraza cumva mai puţin acuzativ (adică mai pragmatic-instrumental) şi o dau pe cauze. Declinul aproape catastrofal al partidelor unioniste este una din cauze, iar vina este, în bună parte, a liderilor. Mai bine zis, bâlbâiala polifonică, vocalismul abundent şi improvizaţia. O singură echipă puternică şi un singur candidat (fie lider de partid, fie „invitat”, pentru a contribui la coalizarea susţinătorilor), o voce cu autoritate ar fi contat foarte mult şi ar fi putut schimba datele problemei. Fie pretinzând serios la o ieşire în finala competiţiei, fie impunând un dialog cu finalistul dreptei între cele două tururi, astfel determinând un alt vector pentru Chişinău.

Sigur că situaţia în care s-au pomenit formaţiunile politice unioniste şi liderii acestora se „datorează”, inclusiv, ineficienţei (sau indiferenţei?) lor, compromiterii liderilor şi, mai proaspăt, subversiunilor fostei guvernări, cea care a neutralizat, metodic, mişcările şi iniţiativele unioniste, compromiţându-le şi valorificând potenţialul lor uman în favoarea sa. Compromiterea şi discreditarea fostului primar general, a liderului PL, a fost lucrătura echipei de la GBC. Şi tot aici – că discutăm ca să luăm aminte – ar fi de gândit ceva. După ce o serie de oameni „de curaj şi verticalitate” au sabotat meciul electoral lungiţi pe canapea, s-ar putea ca, în cazul (viitor) al unei ascensiuni a candidatului lor, acesta să nu se mai bucure, ca altă dată, de susţinerea celor care, cu gândul că astfel salvează oraşul, l-au susţinut pe Năstase acum.

În rest, după un scrutin în general corect, de rău, de bine, Chişinăul are primar legitim, punând capăt melodramaticului vodevil de la primărie, regizat de vechea orânduire, cu interimari aleşi sau autodeclaraţi. Următoarea confruntare va fi bătălia pentru colanul prezidenţial. Pentru reuşită, e nevoie de două lucruri: identificarea candidatului şi o bună comunicare cu electoratul (o bună strategie PR).

Unioniştii ar avea ceva de făcut, între timp. Mai întâi, să se împace, să tempereze unele orgolii. Să discute înde ei strategii de colaborare, dacă nu de coagulare (altfel, zău, parcă ar fi de pe planete diferite!). Să fie gata de un scrutin parlamentar (anticipatele nu se exclud definitiv). Să identifice pentru prezidenţiale – aici ar fi testul – un candidat comun (cu şanse!), eventual din afara partidelor, dacă nu reuşesc până atunci coagularea forţelor (cumulând, cel puţin, eforturile). Un candidat cu deschidere spre tot segmentul unionist, dar şi spre cel european. Un candidat unionist cu zece la sută şanse de câştig nu mai este interesant.

Aparent mai simplă e sarcina echipei ACUM (DA+PAS). De ei depinde dacă vor fi anticipate (de care nu te temi dacă eşti pregătit). Ei nu pot fi luaţi prin surprindere (demiterea lor subită i-ar dezavantaja, logic, pe socialişti, iar o coaliţie cu PDM ar fi acum sinucigaşă, pentru oricine). Fiind la guvernare, ACUM ar putea acumula bile albe, doar să vrea. Prin buna guvernare, da. Şi prin buna comunicare. Unul dintre succese e la suprafaţă: alegerile locale au fost libere. E un merit al guvernării. Primul (implicit singurul, astăzi) succes vizibil. E un început.

Aţi fi vrut să vorbim (şi) despre primărie? De ce să ne răcim gura? Să-şi bată capul alesul orăşenilor. Şi cei care l-au ales. Ori l-au ajutat să câştige, prin boicotarea scrutinului.

The following two tabs change content below.
Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu

Ultimele articole de Mircea V. Ciobanu (vezi toate)