A-POLITICE // O ţară obosită

MIRCEA-V.-CIOBANU

Nu am reţinut, din păcate, numele bloggerului care încercase să afle marele secret al umanităţii: cum de se întâmplă că în lumea civilizată nu funcţionează „legea” sovietică de a ceda – în mod obligatoriu! – locul în transportul public persoanelor în etate. Un paradox, nu? Adevărat, impresia aceasta e uşor exagerată: nici în URSS „principiul” respectului forţat faţă de bătrâni nu funcţiona impecabil (statul, fariseic, nu putea să nască modele etice viabile), dar nici nu poţi spune că pasagerii din Occident ar fi nişte nesimţiţi.

Întrebarea, de fapt, era alta: de ce în societăţile civilizate bătrânii pot să stea în picioare fără să se scandalizeze? Primul răspuns: din demnitate. Ea te face imun. Nu eşti poliţia de moravuri, nu te deranjezi că cineva se simte mai confortabil, ori că nişte pasageri (mai ales cei veniţi din zona ex-socialistă) sunt prea gălăgioşi. În spaţiul public toţi sunt egali. „Moralizările” publice sunt de prost gust. În general, urcând în transportul public, eşti conştient că ai putea parcurge drumul stând în picioare. Scaunele, în transportul urban, sunt excepţii, nu regulă.

În fine, explicaţia definitorie: dacă-i oferi locul cuiva, s-ar putea să-l ofensezi. O domnişoară, cedând locul unui bărbat îi „aminteşte” acestuia că are o vârstă (mai curând bărbatul îi va oferi locul). Un tânăr, cedând locul unei femei în vârstă, îi dă de înţeles că nu arată prea bine. Or, în public, toată lumea din Occident se străduieşte să arate bine. În public, nimeni nu-şi etalează durerile, necazurile, oboseala – toate acestea sunt de mauvais ton.
Ce se întâmplă însă la noi? În primul rând, toată lumea e permanent obosită, chinuită, necăjită şi bolnavă. Omul urcă în transportul public ca să se odihnească. Dimineţile, în troleibuz sau microbuz (urmăresc zilnic aceste scene), toţi îşi încheie somnul. Iar ajungând la serviciu, toţi vor să se odihnească de grijile casei. Lumea bună iese din casă ca să se plimbe, ca să se culturalizeze, ca să se socializeze, ca să facă sport. Noi ieşim din casă ca să ne odihnim. Fizic. Ca să stăm pe banca din curte sau pe banca din parc. Lumea iese să alerge în natură, noi ieşim să dormim în natură (după ce ne-am ghiftuit, tot în sânul ei).

Noi suntem permanent osteniţi, istoviţi, sleiţi de puteri. Altfel, ni se pare, nu vom reuşi să ne punem pe picioare casa şi copiii. Asta suntem: o ţară obosită (care ţară? – se va nedumeri cititorul – şi va avea dreptate!). Noi aşteptăm sâmbetele şi duminicile ca să lucrăm. Noi aşteptăm concediul ca să facem reparaţie în gospodărie. Noi încheiem cât mai repede lucrul la serviciu, ca să reuşim să facem treburile pe care ni le-am programat pentru acasă. Poate că cineva lucrează mai mult decât noi, dar mai obosiţi decât noi nu există nimeni.

Feudalismul socialist dăduse peste noi atunci când noi încă nu ieşisem din feudalismul medieval, nu am mai reuşit să ne formăm o altă mentalitate. Munca e privită la noi ca un fel de necesitate fiziologică, ca un exerciţiu masochist asumat, nu ca un mijloc de a trăi mai bine. Veniturile mari şi viaţa frumoasă sunt condamnabile. Starea de repaus, contemplaţia, cititul cărţilor, sportul sunt privite cu suspiciune. Normal e să lucrezi. Să fii veşnic obosit.
Şi – aici va urma cireaşa de pe tortul acestui discurs – la noi e normal să te plângi, cu orice prilej, de viaţă grea, de boli, de dureri, de sărăcie. Să-ţi afişezi oboseala şi necazurile. O stare ciudată: pe de o parte, îţi etalezi capacitatea de a munci mult, iar pe de alta – te umileşti în postura de calic, de cerşetor. Adevărat, cerşetorii noştri exponenţiali (care cerşesc banii de la FMI, UE, BM etc.) se deplasează pentru negocieri cu maşini de ultimă generaţie, dar asta ţine deja de paradoxurile noastre naţionale…

În principiu, noi nici în UE nu ne croim calea mişcând reforme, construind drumuri sau dezvoltând infrastructura. Noi aşteptăm, poate se va îndura cineva de noi, umilii, calicii, sărmanii, obosiţii. Şi ne va ceda un loc pe bancheta trenului care să ne ducă în Europa.

The following two tabs change content below.
Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu

Ultimele articole de Mircea V. Ciobanu (vezi toate)