A-POLITICE //O lume a reprezentărilor

În timp ce în Moldova (politică) domneşte o apatie de parcă au sucombat toate personajele vieţii publice, lumea din jur e plină de griji. De probleme. Mai reale sau mai închipuite. Trăim (am mai spus-o, cu altă ocazie) într-o lume a reprezentărilor, a simulacrelor şi a iluziilor. Se pare că asta e următoarea mare etapă în istoria civilizaţiei, după era informaţională.

Nimănui, se pare, nu i-a scăpat următorul amănunt: milioane de americani şi-au luat liber în ziua care a succedat datei de difuzare a ultimului episod din serialul „Game of Thrones”. Filmul i-a afectat atât de mult pe spectatori, încât unii aveau nevoie să-şi revină, alţii oricum şi-au consumat ziua care a urmat – fie şi la serviciu – discutând sfârşitul filmului ca pe o finală a Cupei Stanley sau ca pe un rezultat al alegerilor preşedintelui american.

Iar pentru ca jocul dintre trăire şi reprezentare, dintre lumea obiectual-reală şi simulacru să fie perfect, mai mulţi spectatori, nemulţumiţi de filmele ultimului sezon al acestei mito-istorii medievale, au cerut revizuirea finalului. Revizuirea sezonului, de fapt. De parcă ar cere alegeri repetate într-un spectacol electoral real şi curent. Şi nu e exclus să fie auziţi de producătorii filmului!

Între timp, în acest început de mileniu trei (!), la doar câteva sute de kilometri de noi, continuă realul conflict armat, declanşat de Rusia în estul Ucrainei. Cu utilizarea armamentului greu, fiecare zi înregistrând încălcări ale armistiţiului semnat la Minsk şi atestând, în continuare, victime.

Dar evenimentul major din ţara vecină a fost, bineînţeles, ceremonialul de inaugurare a noului preşedinte. În contextul celor scrise la începutul acestui text, ţinând cont de bizarul fenomen când un artist s-a topit, realmente, în personajul său (demonstrând, de fapt, că viaţa repetă filmul, şi nu invers), avem de a face cu o virtualitate devenită stare de fapt (cum ai spune: ipoteza devenită existenţă obiectivă). Aproape: un simulacru devenit obiect. Şi, cu siguranţă, o reprezentare (anterioară) convertită miraculos, într-un joc invers, la „realitatea primă”.

Prim-ministrul moldovean (cică) s-ar fi îmbolnăvit şi nu a putut merge la inaugurare. Păcat. Deşi… cine e azi premierul Filip? Un prim-ministru temporar (aproape: suspendat), cu titlul de lucru: „în exerciţiu”? Preşedintele unei inexistente fracţiuni parlamentare (a unui inexistent parlament)?

Alţi vecini (Ungaria, Lituania, Letonia, Estonia, Georgia) au delegat la eveniment primele persoane din stat. În genere, atitudinea puterii actuale de la Chişinău faţă de noul preşedinte ucrainean e uşor rezervată. Ca şi cea a comentatorilor regimului. Şi se aseamănă (paradoxal?) cu atitudinea Moscovei faţă de acest politician novice. Mai întâi, prin folosirea frecventă a cuvântului „comediant”, împrumutat, probabil, din comentariile franceze, or, în limba lui Voltaire cuvântul înseamnă „actor”, „artist”. Apoi printr-o dispreţuitoare discriminare a meseriilor, ceea ce ne aminteşte de tradiţia sovietică: în eşaloanele superioare ale puterii puteai să ajungi numai după ce erai trecut pe lista nomenclatorului de stat şi de partid. Din alt domeniu nu puteai să ajungi prea sus. Azi, se pare că firesc e să vii la putere din business, nicidecum dintr-un domeniu umanist, dintr-un domeniu al culturii. Un Havel sau un Reagan nu ar trece acest test eliminatoriu.

Nici compatrioţii noştri nu sunt abstinenţi la consumul de spectacole (tocmai noi să ne lipsim de această plăcere?). Moldovenii discută în aceste zile Eurovisionul. Nu prestaţia cântăreţilor, nu eliminarea conaţionalelor noastre la faza preliminară, ci, mai ales: cine şi cum a votat? Tot atât de frecventă în mintea basarabenilor e parada LGBT. Tot ca spectacol, nu ca discuţie despre drepturile unei minorităţi. În fine, nu putea să ne lipsească de pe lista deliciilor vizuale inaugurarea preşedintelui ucrainean. Tot ca spectacol, desigur, nu ca schimbare de paradigmă politică.

Între timp, s-au scumpit cartofii şi benzina; ploile torenţiale au distrus culturile agricole şi au inundat satele, primarul capitalei interzice comercializarea produselor lactate autohtone din gheretele mobile, justiţia noastră arestează proprietarul unei reţele de restaurante cu producţie sută la sută moldovenească, prefigurând încă o situaţie de preluare a businessului. Nimic nou. Creştem Moldova.

Poate – de vreme ce, iată, am văzut că se poate – solicităm şi noi o resetare? O reluare a ultimului sezon sau a ultimului episod? Mai precis, o anulare a ultimului sezon (cel cu Pădurea Domnească, cu guvernele nocturne, cu furtul miliardului, cu punerea datoriilor pe spinarea contribuabilului, cu ascunderea făptaşilor, cu mutilarea pro domo sua a sistemului electoral, cu pierderea ireversibilă a încrederii partenerilor europeni).

Poate, cu mai multă inspiraţie, să încercăm o schimbare a lucrurilor? Pentru că cel puţin două treimi din populaţie (aici nu mă refer la sondaje, ci la alegerile reale, din februarie curent) vrea o schimbare. Pe de altă parte (ca să complic ecuaţia), două treimi vrea să mergem în Europa.

Voia boierilor, desigur. Iar boierii noştri nu sunt oligarhii, ci măriile sale alegătorii. Pentru care în scurt timp se vor desena „drumuri bune”, butaforice, desigur. Pentru care iată că au început să se facă marcaje rutiere, ca să ştie încotro s-o ia cetăţeanul turmentat de promisiuni (adevărat, primul marcaj afişat pe pagina primarului interimar al capitalei, este cumva imaginea-emblemă a momentului: pasajul conduce trecătorul… exact în mlaştină). Nu vor întârzia, probabil, nişte candidaţi care să strice lemne şi să repare şoproanele. Cu prăşitul au întârziat.

Dar pot veni la strânsul roadei.