A-POLITICE // Misterioasa dispariţie a democraţilor

Ne amuzase plecarea, acum câteva săptămâni, a întregului desant parlamentar socialist la Moscova, de parcă mergeau – toţi, fără excepţie – să-şi ia pachetul de instrucţiuni. Povestea cu vizita lor, cică „programată încă un an în urmă”, nu era prea convingătoare, mai ales că cei care plecau erau proaspăt aleşi, nu deputaţii din anul trecut. S-a ironizat mult pe seama unei eventuale ne-întoarceri a deputaţilor socialişti, mai ales că speranţa unei majorităţi socialiste s-a spulberat se pare definitiv (şi deci formaţiunea, în frunte cu gloriosul preşedinte-turist, nu-şi îndeplinise misiunea).

Dar nimeni nu a remarcat, în acelaşi context, dispariţia concomitentă, subită, din politica moldovenească a tuturor democraţilor. Parcă i-au furat extratereştrii. Parcă s-au evaporat. Parcă s-au transformat în pulbere cosmică. Nimeni, nici măcar la televiziunile holdingului nu au apărut, nimeni nu i-a solicitat, nu i-a căutat!

Deducţia stă la suprafaţă: Partidul Democrat din Moldova a murit. Aparenţele mai creează unora iluzii, dar e limpede că organismul e conectat la respiraţie şi alimentaţie artificială. Decesul absolut poate să survină, subit, oricând, în pofida zâmbetului optimist ce i-a fost desenat, cu cărbune, pe faţa muribundă, de un talentat maestru al esteticii necrofile. Inutil însă!

Unul dintre cele mai longevive partide parlamentare (iar dacă punem la socoteală şi emergenţa lor directă din Partidul Democrat Agrar – chiar cel mai vechi) s-a stins din viaţă. Tocmai el, care a avut cea mai abilă politică centristă, prevăzător-strategic situat acolo, în mijlocul geometric al eşichierului, fie şi din motivul şmecher că Republica Moldova fiind radical divizată politic, centrul nu putea fi ocolit la formarea alianţelor.

Ba iată că poate fi ignorat! Astăzi, iată, se dovedeşte că nimeni nu are nevoie de acest centru indeterminat şi comod sieşi, care se declara, după caz, adeptul oricărei orientări ideologice şi geopolitice, doar să-şi păstreze fotoliile, doar să aducă dividende, adică locuri în capul mesei publice. Adică investiţii. Azi se pare că nici măcar liderii lui nu mai au nevoie nici de partid, nici de fracţiune parlamentară, nici chiar de parlament, ca de balasturi inutile.

Pavel Filip, premierul în exerciţiu (numit de o instanţă obscură „preşedinte al fracţiunii”), spunea recent că, dacă se va merge la anticipate, e firesc să fie ales un parlament din 61 de deputaţi, pentru că „aşa vrea poporul”, invocând desigur „referendumul consultativ”. Trecem peste recenta decizie a Curţii Constituţionale care decretează autoritar că alegerile anticipate nu pot avea loc decât după aceleaşi reguli ca şi alegerile ordinare; zic, trecem peste asta, deoarece, la necesitate, CC poate da şi o interpretare în favoarea ex-premierului, spunând, d.e., că numărul deputaţilor nu se referă la regulile de joc.

Luând în calcul absenţa (nejustificată-necomentată în niciun fel) de mai bine de două luni de zile din parlament a deputaţilor PDM şi a sateliţilor lui neoficiali („independenţii”, plus grupul lui Şor), azi avem, de fapt, efectiv, exact 61 de deputaţi activi. Iată deci visul lui Pavel Filip realizat simplu, ca şi cum de la sine.

Deşi… ar trebui să ne pună pe gânduri această absenţă totală din spaţiul public a deputaţilor democraţi şi poate ar trebuie să ne mire faptul că televiziunile (în primul rând, televiziunea publică) nu insistă să-i întrebe pe deputaţii democraţi cu ce se ocupă ei şi cum îşi manifestă grija faţă de popor. Oricum, democraţii, ca entitate politică, nu (mai) există! După ce a sucombat democraţia ca proces, iată că au dispărut, de parcă i-au furat marţienii, şi politicienii care aveau acest nume în titulatura lor oficială.

Eu nu exclud faptul că unii alegători, fie din fidelitate iraţională, fie din necunoaştere sau din comoditatea de a fi cu „puterea”, vor mai vota din inerţie cadavrul, exact aşa ca în piesa lui Dumitru Crudu despre domnitorul Alexandru Şuţţo, cel care continua să „candideze”, deşi murise. Dar partidul e mort, e inutil, cum ziceam, nu doar potenţialilor parteneri sau societăţii, ci chiar propriilor lui patroni de azi.

Se putea schimba ceva la ei din interior? O lovitură de palat în interiorul acestui organism azi mi se pare improbabilă. Ş-apoi… la ce bun? I-a venit rândul şi acestei formaţiuni să-şi dea obştescul sfârşit.

E chiar uimitor (deşi există o logică aici) cum democraţii se autoexclud din exerciţiul democratic. Şi o fac nu numai metodic, ci şi simbolic. E uimitor cum cifra asta propusă de ei (61 de deputaţi – de ce nu 51? De ce nu 75?) se întoarce împotriva lor deja a doua oară: mai întâi, 61 ar fi putut însemna vechiul parlament minus – exact! – fracţiunea PD; iar mai apoi, cum scriam la începutul acestui text, 61 înseamnă actualii deputaţi minus cvasiinexistentul PD şi acoliţii săi discreţi. Q.E.D.

P.S. Având în vedere că perfecţiunea nu are limite şi că deputaţii socialişti tot se eschivează de la un exerciţiu democratic efectiv (demonstrând că nici ei nu sunt fracţiune parlamentară şi partid parlamentar, ci un fel de agenţi de influenţă ai unui comandament care se află în afara RM, mai şi temându-se de şantajul preşedintelui democraţilor), ce ziceţi de o propunere radicală în acest sens?

De exemplu, de ce nu un parlament cu doar 26 de deputaţi? Or, cam atâţia există, azi, în realitate…

The following two tabs change content below.
Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu

Ultimele articole de Mircea V. Ciobanu (vezi toate)