A-POLITICE // Maidanul ucrainean şi maidanezii Kremlinului

1d30fa789c3b1597b73ab12093e6756628a03eb6Interesul moldovenilor pentru evenimentele din capitala Ucrainei e unul mai curând sportiv. Şi e păcat să fie aşa, pentru că acolo, în Piaţa Independenţei din Kiev (Майдан Незалежності, numit în ultimul timp, invariabil, „Euromaidan”), se decide destinul adevăratei independenţe a Ucrainei. Dar acolo se conturează, în bună parte, şi soarta independenţei reale a Republicii Moldova. Atacul mediatic furibund al maidanezilor de serviciu ai presei guvernamentale din Rusia demonstrează că fosta metropolă nu vrea să lase în libertate un vasal de o importanţă enormă, unul cu valoare de simbol.

Dacă „Administraţia Putin” a lichidat o întreagă agenţie de presă (e vorba de RIA Novosti, agenţie de stat, dar cu buni profesionişti) şi a creat un megatrest mediatic în frunte cu Dmitri Kiseliov, poate cel mai antiucrainean jurnalist rus, înseamnă că Rusia pregăteşte un război pe viaţă şi pe moarte pentru dominaţia asupra Ucrainei. Posturile ruseşti chiftesc de minciuni, manipulări, trişări grosolane ale faptelor, formând din ucraineni un nou chip al duşmanului, forţând o stare de psihoză în raport cu vecinul său din sud-vest.

Maidanul rezistă, dar nu e atât de simplu, chiar dacă are susţinerea mai multor guverne, state, popoare şi organizaţii. Din Republica Moldova au fost doar câteva semnale de susţinere: declaraţia PEN-clubului şi scurtisima alocuţiune a lui Vlad Filat, teleportat la Kiev cu mandatul Partidului Popular European, împreună cu Mihail Saakaşvili (care a rostit o cuvântare mult mai convingătoare). Diferenţa dintre aceste state (cele cu imagine „pozitivă” în Europa de după Vilnius, or, tocmai din acest motiv au fost delegaţi anume aceşti lideri), Georgia şi Moldova, cu toate asemănările, este evidentă. Discursul lui Saakaşvili a fost unul de condamnare categorică a incursiunii politice şi mediatice ruseşti, a ofensivei asupra suveranităţii Ucrainei. Liderul PLDM a rostit un vag şi imemorabil cuvânt de încurajare, atât.

Uimitor e însă altceva. Parlamentul georgian, în care, vorba vine, majoritatea o deţin oponenţii lui Saakaşvili, a condamnat printr-o declaraţie publică agresiunea mediatică, economică şi politică rusească, susţinând ferm parcursul european al Ucrainei. Parlamentul moldovenesc, în care există o majoritate proeuropeană (şi în care, vorba vine, cel mai numeros e grupul parlamentar al partidului lui Vlad Filat) s-a intimidat să ia o poziţie. Pe termen lung, această timiditate le va juca festa guvernanţilor de la Chişinău. Li se va aminti, sau vor fi trataţi cu rezervă, atât de Bruxelles, cât şi de Kiev, când orientarea proeuropeană a Ucrainei va câştiga teren (şi e inevitabil, mai devreme sau mai târziu). Dar nici măcar nu despre asta e vorba, ci despre o necesară solidaritate umană cu un popor care are acelaşi parcurs şi aceleaşi obiective ca şi ale noastre. Mai ales că de acest parcurs al Ucrainei depinde foarte mult viitorul Republicii Moldova.

Vreau să vă amintesc un episod din istoria noastră recentă. În zilele puciului moscovit din august 1991, lumea venise din toate localităţile să apere Chişinăul de tancurile ruseşti. Patetici, eroici, tragici şi uşor comici: poate că alarma era falsă… Dar pornirea oamenilor era sinceră. Şi poate că tocmai prezenţa masivă a oamenilor pe străzi şi în jurul unor obiective importante a obligat armata să rămână în cazărmi. Dar nu despre asta voiam să vorbim, ci despre independenţă. În dimineaţa lui 22 august, după ce s-a aflat că rebeliunea de la Moscova a eşuat, după stresul suportat, lumea a ieşit în stradă şi a venit la Parlament să ceară declararea independenţei faţă de imperiul în agonie. Dar majoritatea comunist-agrariană nu a putut să fie convinsă (din frica aceloraşi ipotetice tancuri?) şi lumea a plecat acasă. Nu a ajuns însă bine şi a fost chemată înapoi: veniţi pe 27 şi cereţi independenţa, de data asta vi se va da! Or, ajungi odată să te întrebi: de ce tocmai pe 27?

Ei, bine, explicarea e simplă de tot. Pe 24 august, Ucraina se declară independentă! Chiar să fi vrut cei care se mândreau că-s „născuţi în URSS” să mai rămână în necuprinsa „patrie-mumă”, deja nu mai puteau s-o facă, erau rupţi de ea. În felul acesta, spre ruşinea noastră, nu mânaţi de idealurile Marii Adunări Naţionale (cea din 1989, singura valabilă a se numi aşa, pentru că lumea venise adusă de porniri sincere, naţionale, în pofida puterii de atunci), nu în toiul puciului, ca protest faţă de revanşarzii comunişti, ci graţie foştilor noştri compatrioţi, de trei zile liberi, vecinii de est, ucrainenii, am devenit şi noi independenţi. Apropo, parlamentul nostru din 1991 era foarte neomogen, circulând în el cele mai diferite opinii asupra viitorului, inclusiv, ideile unioniste. Majoritatea a acceptat să voteze independenţa ca un compromis între rămânerea în URSS şi Unirea cu România. Cred că aţi înţeles aluzia: ideea integrării europene nu trebuie să excludă, din oficiu, discuţiile despre Unire. Cine ştie care dintre ele ia foc! Mai ales că ele sunt complementare, nu divergente, cum li se pare unora.

Ucrainenii ne-au pavat şi calea spre Vilnius, iar refuzul preşedintelui Ianukovici, presat dur de Putin, de a semna actul de asociere, ne-a făcut să fim chiar noi mireasa frumoasă în scena peţitului din capitala Lituaniei. Perspectiva semnării acordului de asociere cu UE face ca Ucraina să ne fie un aliat sigur în chestiunea Transnistriei. Hotarul securităţii europene se mută vizibil spre est, odată cu integrarea Ucrainei în Europa, şi nu mai suntem noi frontiera dintre două civilizaţii.

Dincolo de toate, avem aici, în est, o Alsacie orientală, care cuprinde Basarabia (inclusiv, Nordul şi Sudul ei), Bucovina de Nord (cu ţinutul Herţa)… Numai o integrare pe modelul UE (şi nu o construcţie euroasiatică, pe modelul URSS) poate rezolva problema minorităţilor din aceste teritorii. Se vehiculează, din pasa moscovită, ideea criminală că Ucraina se va rupe, Estul şi Ucraina vor fi înghiţite de Rusia, partea apuseană de Polonia, iar nouă ne va reveni, din nou, sudul şi nordul Basarabiei. Este însă limpede că Europa nu va lăsa să se întâmple o diviziune a Ucrainei, cu atât mai puţin, a părţii ei occidentale. Şi am fi ticăloşi să le dorim vecinilor o ruptură, aşa cum le-o doresc ucrainenilor „fraţii” lor mai mari, ruşii. Citiţi istoria creării UE şi veţi vedea că la bază stau problemele unor zone disputate, ca Alsacia şi Lorena. Regiunile acestea secole întregi a fost producătoare de războaie, dar focarul a fost neutralizat doar printr-o soluţie comunitară: crearea unei uniuni a tuturor statelor europene.

În fine, noi abia am parafat acordul de asociere cu UE. Dar deja avem un război mediatic şi economic cu Rusia, care nu acceptă desprinderea şi îndepărtarea fostului vasal de stăpân. Bine, atât timp cât Ucraina se opune, prin maidanul său, Rusiei, metropolei imperiale nu-i prea arde de noi, mai ales că noi încă nu am fugit nicăieri. Dar puteţi să vă închipuiţi ce atac cumplit va începe Rusia împotriva noastră, pe toate fronturile: politic, economic, mediatic, social, cultural etc…, în cazul în care Maidanul va cădea şi Ucraina va ceda.

Trimiteţi semne de încurajare şi de susţinere a ucrainenilor în lupta lor pentru independenţă şi pentru integrare europeană. Rugaţi-vă pentru succesul Maidanului. Acolo se rezolvă şi destinul nostru.

P.S. Ministerul de externe al Letoniei a difuzat o notă de protest în legătură cu faptul că, la concertul dedicat aniversării XX a constituţiei Rusiei, cântăreţul Oleg Gazmanov a interpretat o piesă intitulată „Făcut în URSS”. Între altele, în cântec este şi următorul vers: „Украина и Крым, Беларусь и Молдова – это моя страна” („Ucraina şi Crimeea, Bielarus şi Moldova – asta-i patria mea”). Ministerul leton consideră paradoxală omagierea URSS la o manifestare oficială, dedicată Rusiei independente. Guvernul şi parlamentul moldovean nu se simt în niciun fel ofensaţi?

The following two tabs change content below.
Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu

Ultimele articole de Mircea V. Ciobanu (vezi toate)