A-POLITICE // Maidanul lor şi transfugii noştri

Scriam acum mai bine de două luni că Euromaidanul ucrainean e şi garanţia ascensiunii noastre europene. Ca şi în 1991, independenţa Ucrainei faţă de Rusia (acum câştigată cu sânge) ne asigură o protecţie (sau cel puţin o distanţă) de forţele imperiale ruse. Se poate presupune că Moscovei, concentrată pe evenimentele dramatice din întreaga Ucraină (deja nu numai din Piaţa Independenţei a capitalei statului vecin), nu-i va arde atât de mult de noi.

Am regretat atunci (se derula etapa paşnică, pur politică, a confruntării) că Parlamentul moldovenesc nu reacţiona în niciun fel, că întârzia să se solidarizeze cu Maidanul răzvrătit împotriva unei puteri obediente Rusiei. Au urmat însă câteva provocări ruseşti în Moldova şi parlamentarii noştri au devenit mai îndrăzneţi. Era limpede că Moscova nu mai e dispusă să aştepte închiderea Jocurilor Olimpice şi punea în acţiune coloana a cincea. Marea (şi impertinenta) provocare a fost în Găgăuzia, dar cu tentative de a o extinde. Tiraspolul ne cerca răbdarea atacând avanpostul nostru de la Liceul “Lucian Blaga”. Iar în Parlament cineva punea la încercare betonul coaliţiei proeuropene, făcând tentativa de a cumpăra deputaţii. Să-i convingă să părăsească formaţiunile care i-au adus în parlament în favoarea unui alt “proiect politic”.

Foto: Censor.net.ua

Foto: Censor.net.ua

Transfugi, prozeliţi, corupţi etc…

Dacă deschidem dicţionarul de sinonime la „transfug”… nu vom descoperi vreun echivalent cu nuanţă semantică „pozitivă”… Toate sunt din registrul lui trădător, vânzător (de ţară, de prieteni), iudă, necredincios, infidel, nestatornic, înşelător, inconstant, schimbător… ca să nu mai adăugăm şi nuanţele (foarte) expresive pentru cei care trădează în dragoste.

În acest sens, revolta deputaţilor că cineva încearcă să-i corupă e sfântă. Adică cineva încearcă să-i discrediteze şi să compromită astfel parcursul nostru european! Trec peste presupunerea că totul a fost o înscenare pentru a-l linşa pe un concurent de pe terenul businessului (nu al politicii). Să admitem că a fost într-adevăr o tentativă de atragere, prin cumpărare, a unor deputaţi într-un nou „proiect politic”. Şi e neplăcut să afli despre asta în anul în care aşteptăm cu nerăbdare semnarea acordurilor parafate la Vilnius. Cum să nu ne revoltăm?

Pe de altă parte, toate partidele noastre se ocupă de ademenirea oponenţilor marcanţi în propriile „proiecte”, astfel încât acest fenomen pare a fi unul firesc, nepedepsit până acum de nimeni. Dacă facem o privire în secţiune transversală a parlamentului actual (de partidele extraparlamentare nu mai vorbesc!), vom descoperi că o bună jumătate dintre deputaţi sunt transfugi, care au activat anterior în diferite alte partide. Această fluctuaţie de cadre s-a răsfrânt şi asupra jurnaliştilor. Îmi mai amintesc cum un grup de jurnalişti, plecând, împreună cu şeful lor, de la un ziar cu probleme financiare la altul, nou-nouţ, dar bine asigurat material, declarau fostului patron unul şi acelaşi motiv, învăţat pe de rost: „Am o altă ofertă”.

De ce ne-am supăra că ei pleacă de la cel care nu le achită salariul? În acelaşi sens, dacă pentru cineva există oferte politice tentante şi, într-un anume fel, de perspectivă, sau dacă – aşa cum s-a mai întâmplat – însuşi şeful de partid trădează idealurile, de ce ne-am revolta că cineva poate fi ademenit de un alt „proiect”? Dar o trădare în numele „parcursului european” se acceptă? Da, prozelitismul politic e un lucru murdar (dacă noi suntem mai curaţi) şi avem dreptul să reproşăm… Dezbină actuala coaliţie? Încă şi mai urât! Trebuie să contrapui ceva? Bineînţeles. Trebuie să-i acuzi pe trădători? Nici nu se discută. Trebuie să-l identifici pe corupător? Desigur!

Transfugii şi SIS-ul

Istoria propriu-zisă nu merită multă atenţie, indiferent dacă e adevărată sau inventată. Dar ceea ce trebuie să pună societatea în gardă (în acest caz) e uşurimea cu care au acceptat să se implice, la o indicaţie neoficială (de ce nu în urma unei sesizări a deputatului, cu descrierea faptului?), SIS-ul şi Procuratura Generală. Ce treabă are asta cu SIS-ul? Ce treabă are asta cu procuratura? De când serviciile speciale şi organele de drept servesc partidele, fie şi cele de la guvernare, fie şi cele cu intenţii nobile? „Porunca” aceasta creează un precedent periculos. Dacă serviciile speciale şi organele represive vor lupta cu oponenţii politici ai guvernării (care oponenţi, nicăieri în lume, nu se gândesc, prioritar, la respectarea regulilor), despre ce fel de integrare europeană vorbim?

Despre ce fel de „tentativă de corupere” e vorba? Eu înţeleg că lumea mai confundă această infracţiune cu orice act de „cumpărare” a unui demnitar. Dar deputaţii, SIS-ul şi Procuratura au deschis, înainte de asta, Codul penal? Acolo e scris limpede: „Corupere activă”= Promisiunea, oferirea sau darea, personal sau prin mijlocitor, unei persoane publice sau unei persoane publice străine de bunuri, servicii, privilegii sau avantaje sub orice formă, ce nu i se cuvin, pentru aceasta sau pentru o altă persoană, pentru a îndeplini sau nu ori pentru a întârzia sau a grăbi îndeplinirea unei acţiuni în exercitarea funcţiei sale sau contrar acesteia.” (Art. 325 (1)).

Care este infracţiunea? Compromiterea parcursului european? Există un aşa gen de infracţiune? Bine, dar deputatul Dodon se ocupă de acelaşi lucru făţiş. Şi comuniştii, şi Formuzal, şi unii reprezentanţi ai autorităţilor publice locale.

E vorba cumva de un joc al serviciilor secrete străine, care intenţionează să zădărnicească ascensiunea noastră europeană? Bine, fraţi deputaţi, atunci chiar asta trebuie declarat! Pentru că, dacă asta înseamnă un atentat la suveranitatea statului, atunci nu e vorba de corupere, ci de “trădare de patrie” (aşa sună termenul în Codul penal moldovenesc). Şi atunci SIS-ul şi procuratura sunt obligate să se implice. Anume în această chestiune! Dar trebuie să se implice şi parlamentul, şi guvernul, care trebuie să trimită note de protest Ambasadei Ruse, pentru amestecul în treburile interne ale Republicii Moldova. I s-a comunicat ambasadorului rus şi Ministerului rus de Externe că activităţile ambasadei în toate cazurile legate de compromiterea parcursului european al Republicii Moldova sunt incompatibile cu statutul unui diplomat într-o ţară străină?

S-a autosesizat procuratura în cazul unor activităţi proruse şi antimoldoveneşti/ antieuropene ale „filantropului” Renato Usatîi? Dar în cazul membrului guvernului, organizator al referendumului găgăuz, Mihail Formuzal? Dar în cazul businessmanului (un oarecare Iakubov) care a finanţat referendumul? Dar în cazul politicienilor PLDM şi PDM (din Găgăuzia) care au contribuit la tentativa de compromitere a parcursului european?

Implicarea SIS-ului şi a procuraturii într-un caz dubios creează un precedent periculos: iese că dacă eu voi întâlni un cunoscut deputat şi-i voi spune să părăsească un partid compromis (după părerea mea, bineînţeles), voi fi tras la răspundere penală pentru tentativă de deturnare a parcursului nostru european? Ca să nu mai vorbesc că, dacă voi critica vreo acţiune a guvernului sau parlamentului, voi fi învinuit de înaltă trădare!

Lecţiile Maidanului

Maidanul ucrainean ne deschide perspective, dar, pe de altă parte, experienţa lui ar trebui să ne ţină treji. Bine, care sunt lecţiile Euromaidanului ucrainean pentru noi? Una ar fi o atitudine calmă, fermă, intransigentă în relaţia cu Rusia. Nu în genul declaraţiilor tari, ci în tratarea cu demnitate a tuturor problemelor. Şi penalizarea oricărui şantaj. Alta ar fi că pentru libertate (şi dreptul de asociere cu cine dorim) trebuie să lupţi. Să fii gata de luptă. A treia: Ianukovici nu a avut susţinere şi pentru că a furat fără scrupule, apropiaţii săi devenind miliardari. Când a ajuns la ananghie, nici adepţii săi proruşi nu şi-au pus osul la bătaie, asociindu-i numele cu cel de hoţ. Criza economică şi financiară, la care se adaugă o sărăcire cumplită a poporului simplu a sporit masa critică a revoltei. Uzurparea puterii şi folosirea organelor de forţă în scopuri personale este încă un motiv pentru care a căzut regimul Ianukovici. În fine, lecţia poate cea mai importantă este că… e contraproductiv şi chiar periculos să sugi concomitent de la două ţâţe: ambele te pot înţărca. Ca să nu mai zic că una dintre ele mai poate să dea cu copita.

Toate, fără excepţie, trebuie luate în consideraţie de guvernarea (oricare ar fi ea!) de la Chişinău. Numai să nu-mi spuneţi că ai noştri, spre deosebire de Ianukovici, sunt proeuropeni. Să nu uităm că administraţia preşedintelui ucrainean mazilit era şi ea „proeuropeană” şi parafase mult înaintea noastră acordurile cu UE. Fiind însă uşor de şantajat, înainte de faza semnării, a întors parcursul ţării la 180 de grade. Ai noştri, in corpore, sunt gata să reziste oricărei presiuni, oricărui şantaj? Or, lecţia Maidanului a fost nu numai pentru noi (dacă vom dori să învăţăm!), ci şi pentru Rusia. Care, în cazul nostru, va diversifica metodele de presiune.