A-POLITICE // Literaturile române din Basarabia postsovietică

Cititorul de azi, fie el și dintr-o cvasinecunoscută Republica Moldova (de Est), e abonat la toate cărțile bune de pe mapamond (din borgesiana Biblioteca Babel, da). Îi spuneam unei tinere scriitoare că dacă pretinde să fie cunoscută, citită, în fine, re-cunoscută, ea nu trebuie să se revolte nici pe marea – și multa – literatură a lumii, nici pe paraliteratura ce inundă spațiul lecturilor, nici pe alternativele literaturii (televiziune, film, bloguri), ci trebuie să le aibă în vedere.

Într-o megabibliotecă ce oferă produse de calitate din toată lumea și din toate timpurile (imposibil de a le citi în zeci de vieți de om, fie și numai pe cele cu statut recunoscut de capodopere), având si o largă ofertă din literatura cea mai recentă (națională și internațională); bibliotecă transformată recent în mediatecă, concurând cu competențele narative și spectaculare ale altor genuri de artă etc. – tu, bietule scrib dintr-o țară cvasiinexistentă, cum îi convingi pe – cel puțin – conaţionalii tăi să te citească? Pe cine să-i refuze, la cărțile cui să renunțe în favoarea ta?

În acest context, mai și ţinând cont de limitele creative ale literaților din preajmă, aceşti „autori” se descurcă așa cum îi duce mintea: unii orientându-se exclusiv spre un public din exterior, cu gândul – naiv! – că lumea mare moare de dorul cărților lor; alții mizând pe publicitate, pe elementul spectacol ori speculând sentimente și subiecte care nu îi pot lăsa reci pe semeni. Există, bineînțeles, şi dintre cei indiferenți la succesul public, căutându-şi de scris. Consecutiv, şi literaturile din Mesopotamia noastră anistorică sunt foarte diferite, chiar dacă uneori sunt vecine pe același palier promoțional ori chiar în lista de creații ale aceluiași autor.

Ion Simuţ clasifica (într-un studiu intitulat Literaturile române postbelice) literatura din era comunismului/ totalitarismului în patru categorii: oportunistă, evazionistă, subversivă şi disidentă. Dacă am încerca, pe modelul propus de criticul orădean, să facem o paradigmă structurală a literaturilor (sic! – pentru că sunt prea diferite ca să le omologăm sub un singur concept) din Moldova postsovietică, cum s-ar contura tabloul? De vreme ce nu mai trebuie înfruntat regimul, care ar fi literaturile acestui început de secol în Basarabia?

Oportunistă. Nu docilă regimului, ci adaptată la solicitări. Sau:conjuncturistă. O literatură bună pentru a fi recitată, cântată ori povestită în piață, pe scenele unor spectacole de revistă, cu teme „actuale”, ONG-iste. Ori pentru a fi servită la TV, în saloane, la petreceri. Uneori aceasta ia forma literaturii glamour, pentru un public cu pretenții estetice elevate… dar superficiale.

Amatoristă. În cea mai mare parte, arta literară e a unor amatori, care scriu „la îndemnul inimii”, fără a ține cont de enorma experiență care i-a precedat, fără să învețe ceva din ea şi fără să-şi propună să avanseze în acest parcurs comun. Dar „amatorii” pot să fie şi originali, fie într-o expresivitate obținută prin necunoaşterea regulilor acceptate de alții, fie refuzând deliberat experiența înaintașilor. Avangardiştii, de exemplu, sunt adesea niște amatori talentați (unii: geniali!) și răzvrătiți. Dar există și o înspăimântătoare doză de amatorism plat în cărțile tipărite, iar uneori chiar scrise de pretinşi „profesioniști”.

Impostoare. E mai gravă – totuşi – situația cu impostorii. Aceştia sunt amatorii fără simțul propriei condiții modeste, fie conștienți de această condiție, dar încercând să dribleze bunul-simț al cititorului. Mai bine zis, să fenteze mediul literar. Sunt ubicui, cerşesc premii și aprecieri pozitive de la autoritățile în domeniu, își confecționează CV-uri impresionante, obțin prin fraudă literară şi ştiințifică titluri şi funcții. Declanșează reacții în lanț, impostura literară atrăgând după sine impostura didactică și ştiințifică (și invers), dar și impostura publică, politică, instituțională.

Mimetică. Sub aspect cantitativ, e poate cea mai mare felie a literaturii (a cărților tipărite). O cultivă nu doar impostorii şi amatorii, ci și mulți „profesioniști ai scrisului”. Dar în literaturile care se respectă, mimetismul fie este admonestat, fie este pus la respect și își găsește locul pe polițele respective ale literaturii de masă. Mimeticii, apropo, pot să aibă un mai mare succes pe piață decât autorii autentici.

Autentică. Literatura autentică e scrisă de profesioniști (în cele mai dese cazuri, da), dar poate fi și opera unor „amatori” răzvrătiți. Important e că ea este scrisă cu pasiune, cel mai adesea indiferentă la laurii publici (nu şi uitând de potențialul cititor elevat), cu un simț nativ al cuvântului, limbii și al literaturii. Aşa cum simt muzica lăutarii și jazzmanii.

Nu e nimic reprobabil în această structură a câmpului literaturii. Aşa e în toată lumea, diferă doar proporțiile. Mai mult, fiecare artist al cuvântului începe ca impostor (chiar dacă există ateliere de scriere creativă şi universități unde se studiază serios literatura, nu există instituții, precum se întâmplă cu alte genuri de artă, care să elibereze certificate de scriitor). Fiecare începe imitându-i (conștient sau inconștient) pe alții. În bună parte scriitorii sunt amatori, împinşi de demonul vocației mai mult decât de gândul la consumatorul (select, elevat, bun cunoscător al literaturii, gurmand alintat cu produsele cele mai rafinate ale umanității) producției sale.

Scriitorul seamănă adesea cu țăranul nostru tradițional, medieval, care trăiește într-o eternă economie naturală, cultivându-şi ogorul de dragul său şi al familiei, fără a pretinde la performanțe (vânzându-şi doar surplusul unor cumpărători nepretențioşi). Producătorul occidental (fermierul) e[ra] însă orientat din oficiu spre piață, spre un potențial consumator, intrând în competiție cu alți producători-concurenți. Scriitorii profesioniști au crescut pe drojdia acestei economii.

Cititorii/ consumatorii sunt, respectiv, și ei diferiți: buni cunoscători sau amatori; de vocație sau oameni întâmplători; harnici, căutând surprize sau leneși, obișnuiți cu clișeele, cu puținul. Câți dintre ei (şi din care categorie) așteaptă cu nerăbdare următoarea noastră carte, următorul nostru text?

The following two tabs change content below.
Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu

Ultimele articole de Mircea V. Ciobanu (vezi toate)