A-POLITICE // Lecţii vechi, lecţii (mai) noi

Protestele din România au demonstrat că suntem aceiaşi, d(o)ar contextele fac diferenţa. Cu un grad mai înalt al democraţiei (asigurată şi de apartenenţa la spaţiul UE), guvernarea nu putea să nu ţină cont de voinţa maselor. La Chişinău – poate să o ignore. Dar şi masele, în România, au o altă atitudine civică. Conjugând „diferenţele”, obţinem un alt tablou final.

Şi acolo, şi aici, opozanţii sunt învinuiţi că sunt manipulaţi de Soros (=interesele occidentale), de Moscova (motiv la îndemână, în lipsa altei replici), că vor să profite de gafele guvernării (ar fi straniu să nu vrea!) şi să preia puterea (normal!).

Doar câteva grupuri s-au solidarizat, la Chişinău, cu protestele din România. Motivul invocat al refuzului altora e că acţiunile au fost „politizate” (=monopolizate de politicieni, şi încă neunionişti!). Dar au fost şi solidarizări – publice! – apartinice. Fiecare a putut să manifesteze la bunul său plac, nimeni nu a interzis cuiva să aleagă propria formă de solidarizare (şi în România s-a protestat diferit). Nu s-au solidarizat patrioţii de serviciu, patrioţii de meserie, unioniştii abstracţi (care iubesc o Românie abstractă, detestând-o în particular, în detalii).

Pe fundalul acestor evenimente, criticii de serviciu ai formaţiunilor PAS şi DA, sugerând că opoziţia nu ar trebui să meargă în capitalele occidentale şi să atace guvernarea din perspectiva angajamentelor faţă de UE, pasează „problema” opoziţiei socialiste (care va aduna, fiţi siguri, puncte electorale). Dodon a şi plagiat demersul Maiei Sandu şi al lui Andrei Năstase, plângându-se lui Donald Tusk că guvernanţii de la Chişinău doar mimează reformele (adică el, Igor Dodon, ar vrea reforme europene autentice!?).

O lecţie a prezidenţialelor. Duelanţii din finală au avut ca obiectiv al criticii o ţintă comună: guvernarea & imperiul lui Plahotniuc. Era un casting pentru alegerea celui mai bun distrugător al sistemului. Deşi grosso modo, meciul s-a încheiat cu remiză, numărătorii de voturi l-au declarat învingător la puncte pe liderul socialist. Maia Sandu a pierdut, fiind asociată cu guvernarea (chiar dacă, făcând parte din guvern, a fost un reformator şi nu a încurajat jocurile de culise). Aşa ar putea pierde puncte PPDA, dacă va permite să fie asociat cu Dodon (amintirea protestelor comune mai persistă). Detaşarea trebuie să fie categorică şi necondiţionată.

Rolurile s-au schimbat, azi Igor Dodon e parte a sistemului. Comportamentul de giruetă sau cameleon îi va desena adevăratul (auto)portret politic. S-a dezumflat atitudinea sa anti-plahotniuc, etalată, prin angajamente scrise, în timpul campaniei: acum, Igor Dodon e mai obedient faţă de liderul PD decât membrii partidului acestuia. Renunţând la declaraţiile scandaloase făcute la Moscova, acum socialistul umblă, ca o stafie, prin Europa, speriind lumea la indicaţia patronului. Şi speră ca partidul său (el a rămas preşedinte de partid, ne-mai-devenind preşedinte de ţară) să ia majoritatea la viitoarele alegeri.

Primul sondaj sociologic din acest an, ca întotdeauna, oricât s-ar dori proiectat în viitor, reflectă o estimare a trecutului. Cifrele trebuie ignorate ca irelevante, dar trendul merită luat în calcul. Tabloul guvernării majorităţii de strânsură arată catastrofal în percepţia oamenilor. Consecutiv, obiectul criticii, pentru partidele aflate în trend pozitiv, rămâne acelaşi: guvernarea coruptă şi ineficientă. Şi dacă accederea în parlament a trei partide (PSRM, PAS, PPDA) este de neevitat, care dintre ele credeţi că îi va fi mai drag coordonatorului executiv al actualei coaliţii?

În fine, o temă de meditaţie, grea, pentru partidele unioniste, activ prezente în viaţa publică şi extrem de ineficiente politic. De un sfert de veac în fruntea lor s-au situat patrioţi înflăcăraţi, profitori, visători şi trădători, nu şi politicieni pragmatici. Nu e timpul? Misiunea istorică a mişcărilor unioniste este fie să se constituie într-o formaţiune consistentă, aptă să escaladeze pragul electoral (deloc imposibil, dacă orgoliile vor fi temperate), fie să susţină o formaţiune proeuropeană şi antisistem. În caz contrar, unioniştii vor contribui decisiv la aburcarea socialiştilor în arca guvernării.

The following two tabs change content below.
Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu

Ultimele articole de Mircea V. Ciobanu (vezi toate)