A-POLITICE // Lecţia Armeniei

Solidarizarea noastră cu protestatarii din Erevan (şi din alte localităţi ale Armeniei, cărora li se alăturaseră conaţionali din Franţa, Rusia ş.a.) era mai curând compasiune. Sistemul părea atât de adânc înrădăcinat în stâncile din Podişul Armeniei (precizare necesară: biblicul munte Ararat, cel de pe stema Armeniei, se află în Turcia, dar lanţul montan se lăţeşte pe teritoriul a trei state), încât se părea că nimic nu îi poate afecta temeliile. În plus, anturajul geopolitic îi strâmtora micului stat spaţiul de manevră. Acum câţiva ani, Rusia (care s-a erijat întotdeauna în rol de „apărător” al „fraţilor creştin-ortodocşi”, în faţa vecinilor musulmani Turcia, Iran şi Azerbaidjan) a obligat brutal Armenia să refuze acordul de asociere cu Uniunea Europeană.

„Primăvara armenească”, o revoluţie de catifea, are la activ o primă victorie, esenţială: demisia, la numai o săptămână de la învestire, a prim-ministrului (alias ex-preşedintele) Serj Sargsyan. Două au fost motivele revoltei populare. Expirându-i două termene de preşedinte, Sargsyan a forţat acum doi ani schimbarea constituţiei, transformând ţara în republică parlamentară, cu puterea concentrată – din acest moment – în mâinile prim-ministrului. Iar mai apoi – deşi a promis că nu va râvni această funcţie – devine chiar el prim-ministru.

Cu doar câteva ore înainte de a-şi prezenta demisia, după o întâlnire cu liderul protestatarilor, jurnalistul Nikol Paşinian, ex-preşedintele armean refuzase categoric să accepte revendicările pieţei. Mai mult, imediat după întâlnire, liderul rebelilor a fost reţinut de poliţie. Situaţia se agravase. Dar mişcarea lua amploare. Foarte activi au devenit studenţii, protestau muncitoarele, iar în ultima seară protestatarilor li s-a alăturat un mic grup de militari.

O situaţie nostimă o povesteşte Ararat Mirzoyan, unul dintre liderii opoziţiei. Rebelii continuau negocierile (şi revendicările) cu reprezentanţii puterii chiar şi aflându-se în detenţie. Chiar şi arestaţi fiind, tot ei erau cei care impuneau condiţiile şi insistau pe demisia neamânată. Fiind pus în situaţia de a lua decizii radicale, prim-ministrul a cedat. A refuzat să facă uz de forţă, a recunoscut public că Nikol Paşinian a avut dreptate şi… s-a retras din viaţa publică.

Prima impresie era că protestele se vor stinge de la sine. Or, totul pornise de la revolta spontană a câtorva zeci de oameni împotriva intenţiei parlamentului de a-l alege pe Sargsyan prim-ministru. Un parlament, de altfel, perfect legitim. Şi modificarea constituţiei se făcuse perfect legal (în decembrie 2015), cu acordul a 66 la sută (din cele cca 50% prezente la vot) dintre votanţi. Ieşea că poporul se revolta doar pentru că liderul naţional nu s-a ţinut de cuvânt, promiţând că nu va aspira la funcţie. Cam puţin pentru o revoluţie, nu? Deloc! Pentru că nu procedura era esenţială, ci tentativa uzurpării puterii de stat.

Există câteva căi la care recurg foştii pentru a rămâne la putere. Unii măresc termenul de valabilitate al funcţiei pentru o persoană (varianta Putin), alţii schimbă sistemul electoral (varianta moldovenească). Iniţiatorul schimbărilor le face, de fiecare dată, pentru sine. În loc ca acesta să modifice, de pildă, legea, în sensul unei amortizări a căderii lui din înalte funcţii (orice domnie trebuie să aibă un sfârşit, altfel, prin prelungire artificială, se poate ajunge la vărsare de sânge), el construieşte proptele şi desfigurează legile pro domo sua, perpetuându-şi guvernarea.

Lecţia armenească rezidă în următoarele. Mai întâi, fiind în opoziţie (sau protestând, fie şi în număr nu prea mare, în piaţă), niciodată nu trebuie să-ţi afişezi lehamitea şi disperarea. Insistenţa şi solidaritatea aduc izbânda. Iar pentru mai-marii [de azi] ai zilei, învăţătura e încă şi mai simplă: oricât de mult vei mutila legile după bunul plac, doar pentru a te menţine la putere, mânia poporului te va mătura cu tot cu legile strâmbe. Totul are un sfârşit. Important e să te îngrijeşti de cum vei arăta (în ochii tăi şi ai lumii) atunci când va trebui să pleci. Pentru că, în mod normal, trebuie să existe viaţă şi dincolo de epoca guvernării.

Biblica ramură de măslin, adusă de porumbel pe salvatoarea Arcă a lui Noe (care staţiona pe cheiul natural al Araratului), semnala că orice deluviu, oricât de devastator, are un sfârşit.

The following two tabs change content below.
Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu

Ultimele articole de Mircea V. Ciobanu (vezi toate)