A-POLITICE // Intelectualul ca necesitate inutilă

MIRCEA-V.-CIOBANU

Mulţi – nu toţi! – dintre jurnaliştii şi comentatorii politici de la noi sunt intelectuali de formaţie: scriitori, cercetători, profesori, politologi, economişti. Impostori pe terenul jurnalisticii, dar cu un alt orizont analitic. Atât că efortul lor pare a fi steril. La noi opinia intelectualului nu prea contează. Mai mult: intelectualii încâlcesc iţele şi strică jocurile politice. Poate că, pentru limpezirea apelor, e nevoie ca şi intelectualii să fie evacuaţi din spaţiul politic? Aşa cum Platon propunea să fie izgoniţi din cetate poeţii.

În cazul în care nimeni nu prea are nevoie de opinia lui (argumentată sau intuită), ce ar trebui să facă intelectualul? Să renunţe la expunerea opiniei în public? Să refuze invitaţiile la posturile radio şi TV, să-şi închidă rubricile la ziarele care l-au invitat, să-şi lichideze blogul, ori să comenteze doar fapte ştiinţifice, culturale, artistice? Nu ar fi cea mai proastă idee.

E mai rău când intelectualul e un fel de animal dresat pe arena circului politic. E mai rău când acesta se reprofilează în echilibrist. E prost de tot când „intelectualul” se transformă în panglicar, trădându-şi definitiv condiţia şi folosind chimia intelectului pentru scamatorii aplaudate frenetic de galerie.

Intelectual înseamnă spirit critic, de veghe oricând (Dorin Tudoran scria că „un intelectual lipsit de spirit critic este o contradicţie în termeni”). Critici mistificările şi coţcăriile, critici abuzurile. Critici puterea, indiscutabil. Poţi să spui ceva şi despre opoziţie (spiritul critic e imparţial), dar nu uiţi că lumea e afectată de deciziile puterii, nu de opiniile (fie şi gălăgioase uneori) ale opoziţiei. Opoziţia contează doar ca spectacol, ca ipoteză, ca virtualitate. Eventual, ca parte la discuţia în care te-ai implicat. Dacă eşti însă avocatul puterii, „propagandistul” ei, dacă îţi foloseşti intelectul pentru a o menaja, înseamnă că eşti în solda ei. Sau îi râvneşti indulgenţele.

Hârtia de turnesol pentru un intelectual autentic se developează simplu. Dacă ţi-ai păstrat spiritul critic faţă de noua putere şi după ce aceasta s-a instalat în fotoliu, atunci eşti intelectual. Dar dacă exact atunci ţi-ai dat seama că ea îţi oferă cea mai bună dintre alternativele posibile (şi ai mai şi contribuit la înscăunarea ei), dacă din acel moment îi ataci numai pe adversarii şi pe criticii ei, să ştii că nu mai eşti.

Un prieten îmi demonstra cândva aprins că un criteriu pentru intelectual e să ia decizii în dauna sa (el chiar luase această decizie, votând partidele „proeuropene”). De dragul unui interes strategic al comunităţii, el e gata să-şi calce pe inimă. El poate să boicoteze alegerile, dând un semnal că lucrurile merg prost, că puterea e coruptă iremediabil şi că votând „răul mai mic”, chemi, în perspectivă, răul mare. Dar intelectualul poate să-şi calce pe inimă şi să voteze un – fie şi iluzoriu – parcurs european şi un primar declarat european. În ambele cazuri va lua o decizie dezinteresată. Trădarea condiţiei de intelectual nu aici se produce, ci atunci când, în funcţie de rezultatele alegerilor, el va încerca să demonstreze ataşamentul faţă de „ales”.

Care-i locul intelectualului în politică? Nicicare! El nu are ce să caute acolo. Nici agent electoral, nici „propagandist”, nici măcar „formator de opinie” nu ar trebui să fie. Poate formator… de gândire. Provocând lumea să mediteze, nu să ia „decizia corectă”. Învăţând-o exerciţiul respirării aerului ozonat al normalităţii.

În calitate de cetăţean (de om public, nu de om politic), intelectualul se poate implica în acţiuni civice, etice, umaniste, patriotice. Poate acorda consultanţă şi expertiză profesională. Poate accepta – dacă propunerea e în acord cu convingerile sale – servicii şi funcţii. Fără a le pretinde însă. Fără a ceda din convingerile sale. Fiind gata de a abandona aceste funcţii chiar a doua zi, dacă i se cer concesii etice sau profesionale. Atât. Ai pus umărul, ai acordat sprijin profesional – fugi cât mai departe de putere! Nu profita de contactul cu politicul, evadează cu prima ocazie.

Vina unui sistem politic infect o poartă şi intelectualul care şi-a trădat spiritul critic. Şi nu i-a atins pe politicieni şi manageri pe parcursul actului de guvernare/ administrare, pentru că erau „de ai noştri”.
P.S. Textul meu nu e propagandă sau contra-propagandă, aşa că degeaba aşteaptă cineva un semnal electoral. Nu am să-l dau. Am să expun mai bine o idee postelectorală. Să fim cu ochii pe ales (Va fi „al nostru”, pentru că ne vom sacrifica şi-l vom alege. Dezinteresat, nu linguşitor). Să-i cerem (pentru că l-am votat necondiţionat) asumarea şi respectarea unor reforme autentice, modernizarea mecanismului. Schimbarea sistemului defectuos de administrare. Schimbarea schimbării, dacă e să mă exprim mai limpede.

The following two tabs change content below.
Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu

Ultimele articole de Mircea V. Ciobanu (vezi toate)