A-POLITICE // Împotriva cui serbăm?

 Refugiaţi din Basarabia ocupată de sovietici

Refugiaţi din Basarabia ocupată de sovietici

Sistemul sărbătorilor războinice

O moştenire latentă a epocii totalitare este modul de a sărbători. Construit pe osatura luptei de clasă, sistemul sărbătorilor sovietice era unul militant, războinic, agresiv, în esenţă. Lumea era obligată să serbeze conform unui tabiet. Festivitatea supremă, cea din 7 noiembrie (cu paradă militară, cu demonstrarea forţei brute) era comemorarea unei insurecţii. A doua evoca victoria asupra duşmanului de moarte. 1 mai, aparent, cea mai paşnică, se numea Zi a solidarităţii oamenilor muncii în lupta lor împotriva exploatatorilor.

Până şi Ziua Femeilor era o sărbătoare militantă (Ziua solidarităţii femeilor muncitoare în lupta lor pentru drepturi egale). Iar Revelionul era alternativa laică împotriva Crăciunului creştinesc. Dar ce să mai vorbim dacă până şi munca nu era o sursă de existenţă, de succes personal şi de prosperare, ci un fapt eroic. Cei mai buni fie că erau decoraţi cu medalia „Pentru vitejie (sic!) în muncă”, fie erau declaraţi „eroi (!) ai muncii socialiste.”

24 august împotriva lui 27

Iniţiativa unui grup de deputaţi PD (Sîrbu Serghei, Stoianoglo Alexandru şi Jantuan Stela) de a comemora la nivel naţional ziua de 24 august (70 de ani de la încheierea operaţiei Iaşi-Chişinău) conţine o bombă cu efect întârziat. O mină din războiul mondial de acum şapte decenii riscă să detoneze prezentul, inclusiv să ne compromită ascensiunea europeană. A serba „împotriva cuiva” este în general contraproductiv şi anacronic, dar pentru noi ea frizează absurdul. Or, în toată succesiunea de „ocupări-eliberări” ale Basarabiei pe parcursul secolului XX, 24 august 1944 este ziua deplinei re-încadrări a noastre în limitele imperiului sovietic. Iar 27 august 1991 este ziua independenţei faţă de această „eliberare”. Simplu spus, la 27 august serbăm anularea lui 24 august. Şi viceversa: dacă serbăm data de 24, trebuie să renunţăm la cea din 27.

Curios e că pe autori nu-i interesează atât detaliile, resursele, modul şi amploarea sărbătorii (toate urmează să le decidă şi să le implementeze guvernul, „însărcinat” prin această “hotărâre” să elaboreze planul de acţiuni). Pentru autori contează însuşi faptul supunerii majorităţii parlamentare unei umilinţe publice, într-un act masochist (a „sărbători” nişte acţiuni militare e un act pervers în sine). Articolul 1 al documentului, singurul cu valoare decisivă pentru parlament, impune o atitudine, nimic mai mult: „Se consideră oportună sărbătorirea festivă a celei de a 70-a aniversări de la eliberarea Republicii Moldova (sic! – aşa e în document!) de sub ocupaţia fascistă…”. Or, evidenţa e tocmai inversă: serbarea asta este absolut inoportună.

Am renunţat să expun aici o analiză textuală a proiectului (el poate fi citit pe site-ul Parlamentului, numărul de înregistrare 113, din 19.03.2014.), un text execrabil. Am renunţat, pentru că am dedus secretul inconsecvenţelor logice şi lingvistice. Textul este o traducere, cam aproximativă, a echivalentului rusesc. Versiunea rusească foloseşte acelaşi limbaj de lemn al hotărârilor de partid din epoca sovietică. Dar nu e şi agramat.

Ce vom serba?

În Nota informativă se spune că: „Al doilea război mondial a fost cel mai distrugător şi mai îngrozitor război din istoria omenirii, care a curmat zeci de milioane de vieţi, a spulberat soarta unui număr impunător de oameni, a privat multe familii de fericire şi dragoste, a distrus sănătatea a sute de mii de oameni”. Şi atunci cum să serbăm aniversarea unei operaţiuni militare care a luat vieţile câtorva sute de mii de oameni şi a mutilat milioane de destine? Poţi să fii semidoct, cu multe goluri în sistemul de valori, dar nu se poate să ajungi (azi!) să glorifici nişte succese militare într-un război sângeros. Mai ales în anul în care urmaşa armatei roşii tocmai i-a „eliberat” pe vecinii ucraineni de povara unui teritoriu egal cu suprafaţa Republicii Moldova.

Autorii încheie „argumentarea” prin necesitatea „cinstirii memoriei celor căzuţi pentru independenţa Patriei”. Despre care „Patrie” este vorba? Despre care „independenţă” este vorba? Sărbătoarea, chiar şi în termenii folosiţi de semnatarii proiectului, era numită „eliberare”. „Libertatea” adusă de soldatul rus a ţinut în captivitate o jumătate de Europă nu câţiva ani, cum au făcut fasciştii, ci câteva zeci de ani! Invocarea luptei „pentru independenţa Patriei” în contextul unei bătălii care avea ca scop ocuparea (de aici începea ocuparea Europei de Est de către forţele armate ale URSS) sună nu numai jenant, ci şi aiuristic. A spune că soldaţii luptau atunci pentru independenţă e cum ai spune că moldovenii, înrolaţi în armata lui Soliman I Magnificul, care asediau Viena (1529), luptau „pentru independenţă”. Apropo, putem serba 475 de ani de la asediul Vienei, ca să vadă lumea că făceam şi noi cândva istorie mondială! Imperiul Otoman ne era atunci, de nevoie, un fel de patrie vitregă. Un URSS avant-la-lettre.

Alternative calme

Există în tot „proiectul” un gând raţional. El se referă la grija pentru veteranii de război. Aceştia (veteranii autentici) nu sunt atât de mulţi… Un anumit gest de susţinere, inclusiv moral, dar şi financiar, fie şi legat de acest tragic pretext, ar fi binevenit. Nici nu se pune la îndoială că-i am în vedere pe toţi veteranii războiului, indiferent de tabăra din care au făcut parte: ei şi-au făcut datoria. Dar asta nu înseamnă că ei (cei mai „tineri” au cca 90 de ani) trebuie folosiţi în scopuri de propagandă a războiului, manipulare parapatriotică sau – cu atât mai rău – în scopuri ideologice. Ei nu trebuie să devină comedianţi pe scena dezgustătoarelor confruntări politice.

Având în vedere un subiect cu consecinţe geopolitice de durată, mai curând se cuvine a organiza nişte conferinţe sau dezbateri ştiinţifice. Cu comunicări argumentate, nu cu cuvântări isteric-războinice. Eventual, cu discuţii în contradictoriu, inclusiv cu invitarea societăţii civile, a politicienilor şi a savanţilor din diferite ţări. Subiectul e unul de competenţa savanţilor la o extremă şi a Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale la alta. Nu poate fi vorba de o sărbătoare naţională, tocmai prin caracterul ei divergent şi distructiv.

O bombă sub alianţă

Înaintată discret, de un grup de deputaţi, fără vreo înţelegere în Coaliţie, propunerea este, cum ziceam, o bombă cu efect imprevizibil. E de presupus că o vor susţine democraţii, socialiştii lui Dodon şi comuniştii. Va surveni o ruptură în cadrul Coaliţiei exact în toiul exerciţiului de integrare europeană. Care vor fi consecinţele? Şi cum îşi închipuie „iniţiatorii” că guvernul proeuropean al lui Leancă va pune în aplicare un „plan de acţiuni” comandat de comunişti? Cine din conducerea PDM pregăteşte discret această diversiune cu consecinţe nebănuite?

Poţi să comemorezi această dată organizând parade militare (Rogozin va fi invitat ori va veni nepoftit?) şi difuzând până la asurzire cântece sovietice ori reiterând până la tâmpenie, pe toate posturile, filmul sovietic Operaţia „Iujnîi Grom”. Dar poţi să citeşti o carte, cea mai bună la acest subiect: romanul Şi a fost noapte… de Aureliu Busuioc. Dragostea ofiţerului austriac Werner şi a bulgăroaicei basarabene Lenţa, pe fundalul dramaticelor evenimente din august 1944 din Basarabia, este cea mai bună ilustrare a unui război (străin ambilor) care nu putea să fie bun prin definiţie. Şi care nu poate să fie glorificat în nici un fel.

P.S. În vara acestui an, Franţa va celebra 70 de ani de la debarcarea aliaţilor în Normandia. Formal, e vorba (şi acolo) de aniversarea unei operaţiuni militare. Cu o precizare. Ziua încheierii „Operaţiei Neman” este chiar ziua eliberării Franţei. Fără interpretări. Adevărat, preistoria e comună. În vara lui 1940, în toiul războiului mondial, exact în timpul în care URSS ocupa Basarabia şi Ţările Baltice, armatele Reich-ului îngenuncheau Franţa, instituind Regimul de la Vichy, în locul Republicii Franceze. În vara lui 1944, Franţa îşi reinstaura suveranitatea asupra propriului teritoriu. Noi am devenit independenţi abia la 27 august 1991. În felul acesta, 24 august (un fel de 28 iunie reiterat) nu poate fi motiv de bucurie. Vom mai aştepta 3 zile şi motivul va exista.

P.P.S. Ultimul punct al proiectului de hotărâre stipulează: „Se recomandă mijloacelor de informare în masă să desfăşoare o campanie largă de reflectare a activităţilor consacrate aniversări…” Căror mijloace de informare se adresează parlamentarii? De când ei „recomandă” ceva presei? S-a schimbat ceva? Am revenit la uitatele practici? A revenit 24 august? Atunci serbarea chiar (că) se potriveşte…

The following two tabs change content below.
Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu